27 February 2007

În sus pe Dâmboviţa

Ieşire plănuită doar cu o zi înainte. Plecare la 8.30 dimineaţa de pe malul stâng al Dâmboviţei din Regie. Ţinta: Cheile Dâmbovicioarei şi peştera aferentă. Drumul până acolo ar trebui să fie destul de simplu însă lipsa indicatoarelor rutiere îl poate face mai lung. Faptul că am trecut prin Mogoşoaia a fost primul indiciu că am greşit drumul. Eram însă ocupaţi să ne miram la cele doua Touareg-uri ale poliţiei comunitare Mogoşoaia. Ceva mai târziu gluma s-a îngroşat (bornele kilometrice indicau că ne apropiam vertiginos de Ploieşti) aşa că am ales varianta unor drumuri judeţene dubioase prin localităţi cu nume ca Bâlciureşti dar în stare surprinzător de bună. La Târgovişte ne-am întors la statutul de drum naţional, drum ce şerpuieşte printre livezi de măr. E destul de dimineaţă şi vremea nu ajută. Ceaţă şi umezeală la refuz. Întâlnim din nou Dâmboviţa.

Aproape de intersecţia cu drumul de la Câmpulung se poate vedea privelistea următoare. Prima pată de culoare din dimineaţa aia cenuşie.

Deşi eu de obicei nu am probleme de genul acesta, „şerpuiala” drumului s-a facut simţită şi a trebuit să tragem dreapta ca să iau aer. Fotografia următoare nu îmi aparţine (doar prelucrarea e a mea) eu fiind ocupat la acel moment să-mi bag capul în zăpadă.

Revigorat de frigul de afară am pornit din nou la drum, drum care a durat foarte puţin pentru că în Rucăr mi s-a făcut din nou rău. Luat din nou aer plus nişte drog specializat de la farmacia locală. N-am mai avut probleme după aceea. Cu ocazia asta am aflat şi unde e exact locaţia cautată. Un sat mai la deal şi anume Podu Dâmboviţei (sugestiv nu?). În sat se face stânga după podul de piatră (he he, trebuia să fie un pod pe acolo) şi aproape imediat se ajunge la intrarea în cheile Dâmbovicioarei. Se plăteşte o taxă modică şi se avansează cu maşina până la peşteră.
Impresii puţine. Peştera e mică, destul de frumos amenajată, în afară de ţepii de metal din podea pe care va fi fixată pasarela metalică. Vorba ghidului: Atenţie la cap şi la picioare. Esti tentat să fii atent la fiarele de pe jos pentru că ele par pericolul iminent. Invariabil cineva nu e atent la ambele extremităţi şi se aude un zgomot înfundat de calotă craniană despicându-se (cum mi s-a povestit ceva mai târziu despre senzaţia de moment). Şi eu m-am pieptănat ocazional cu câte o stalactită însă doar atât.

Ieşim din peşteră şi o luăm înapoi. La păstrăvărie şoferul se sacrifică şi o ia înainte pentru ca noi pasagerii să putem parcurge pe jos o bucată de chei, să ne bucurăm de frumuseţea lor, presumably. Nu ştiu exact cine s-a sacrificat că în chei a fost frig rău de tot.


Redevenim motorizaţi şi o luăm spre Bran pentru a ajunge la parcarea belvedere de deasupra localităţii.

De acolo facem cale întoarsă spre Târgovişte unde avem timp să vizităm Curtea Domnească şi Turnul Chindiei.

Ruinele se macină încet încet...

Presaţi de foame găsim într-un târziu restaurantul pe care îl căutam însă e rezervat tot. Ne mulţumim cu „Casa V.” loc în care mâncarea e ok însă serviciul e sub orice critică. Ultima oprire e la gara Ploieşti Sud, maşina merge înapoi la Bucureşti, eu merg ACASĂ! În gară mai ingheţ o ora după care dormitez trei ore în rapidul atât de incomod care mă duce, repet, ACASĂ!

Început frumos de vacanţă...

No comments:

Related Posts with Thumbnails