Acoperişul Dobrogei

Premiza: am găsit pe hartă cel mai înalt punct din Dobrogea şi trebuia ajuns acolo. Se întampla prin vară când vremea e rar un motiv de ingrijorare. Primul lucru de făcut a fost obişnuita trecere peste fluviu.

Autoportret în apele Dunării.

Cel mai înalt punct din Dobrogea este vârful Greci – 467m cunoscut şi sub denumirea de vârful Ţuţuiatul. Se ajunge convenabil la poalele dealului pe DN 22D cotind la stânga spre comuna Greci după ce se trece prin Măcin (maxim trei sferturi de oră de la trecere bac Galaţi). Traseul turistic marcat prin triunghi albastru începe din piaţa din sat şi poate fi urmat cu maşina până la o parcare de la marginea satului de unde poţi continua doar cu un vehicul cu gardă la sol mult mai mare. De acolo ţinta e relativ aproape, cam o oră şi jumătate până sus. Peisajul e complet altceva decât tot ce am văzut prin munţi pe unde am fost, cum e şi normal de altfel. Solul pietros, vegetaţia pitică, fauna toate sunt neobişnuite.

Vârful Călcata – 430m văzut din parcare (e mult spus parcare)

Urcăm repede pe un deal mic din apropiere de unde se vede un început de panorama. Vârfurile Pripocea şi Iacobdeal în depărtare.

Reprezentanţi ai florei şi faunei locale (am uitat să menţionez că traseul turistic intră pe teritoriul rezervaţiei Munţii Măcin constituite pentru a proteja diverse specii pe cale de dispariţie cum ar fi Testudo Graeca din care am întâlnit vreo 5 exemplare)

Ne-am continuat drumul până sus urmărind traseul. Pe alocuri terenul e foarte accidentat. Exista totuşi şi un drum pentru utilaje pentru că dealul alăturat e de fapt o carieră. Traseul urcă aproape pieptiş până în şa (între vârful Greci şi vârful Călcata) unde se întâlneşte un gard de sârmă ghimpată destul de vechi.

Am continuat urcarea urmărind gardul şi am ajuns pe vârf. Am fost puţin dezamăgit când am ajuns acolo pentru că cel mai înalt punct din Dobrogea e de fapt vârful unui dintre cei muţi copaci de acolo. Înspre Greci priveliştea e minunată.

Tot vârful Călcata, de data asta de undeva de deasupra lui.

Undeva în dreapta (cum stai cu faţa la sat) se poate vedea Galaţiul, Brăila, Măcin şi chiar şi releul de la Văcăreni. Dacă nu ar fi copaci în spate, s-ar putea vedea Luncaviţa şi poate Isaccea, Reni (peste graniţă), Tulcea...Luncaviţa se vede printre copaci dacă ţopăi un pic când eşti chiar pe vârf. Vârf care este de fapt o formaţine de stânci înaltă de vreo doi metri şi jumătate pe care te poţi urca. Nu e chiar netedă dar după ce verifici atent că nu sunt serpi sau alte lighioane întinse la soare te poţi întinde tu în locul lor. Forma stâncii e chiar ergonomică. Licheni sunt din belşug.

Am stat 20 de minute cu ochii închişi întins pe acoperişul Dobrogei...bâzâit de diverse insecte precum şi de partenerii de urcuş care nu aveau stare.

Când s-a plictisit toată lumea de stat am luat-o înapoi pe acelaşi drum spre parcare.

Pe drumul de întoarcere spre Măcin.

Am promis că mă întorc acolo însă nu am mai făcut asta de atunci deşi am trecut de nenumărate ori pe lângă. Însă vine şi vara până la urmă...