Nervi

Nu, nu e ce vă gândiţi. E o localitate satelit a Genovei care a fost înglobată în zona metropolitană şi care acum există doar pe hărţi. Pentru ce e cunoscut locul? Pentru Passeggiata Anita Garibaldi, o promenadă construită de-a lungul malului mării. Cel mai uşor de ajuns acolo este cu trenul, gara Genova Nervi fiind chiar pe ţărm. Tărm care se prezintă mai mult ca o faleză foarte stâncoasă. Nu cred că am menţionat până acum însă Genova nu are nici un centimetru de plaja adevărată şi prin plaja adevărată înţeleg un petec de scoarţă terestră acoperit de nisip.

Intrarea în Nervi

Undeva după clădirea aceea se intră pe promenadă. Se traversează portul (un golf de 50 de metri laţime) şi se urcă vreo 20 de metri pentru că aproape toată promenada este la înălţimea asta.

Clubul pensionarilor sau ceva asemănător

Unii oameni au casă au casă pe plajă (er, faleză).

Partea accidentată a falezei.

Sus se vede gara Genova Nervi.

Restaurantul/hotelul Marinella care are ca mascotă o domnişoară de moralitate îndoielnică aşteptându-şi clienţii în port, rezemată de un felinar.

Câteva exemplificări de floră locală

Plimbarea continuă de-a lungul promenadei.

Din loc în loc sunt scări pentru a coborî mai aproape de mare.

Unii pescuiesc.

... şi promenada se termină abrupt la o mică plajă (să-i zicem aşa) de unde se urcă din nou la şosea. Şi aici sunt case. Se observă un obicei ciudat dar des întâlnit aici în Genova.

Casa asta are pictat pe perete un set de ferestre. Mai mult, ornamentele care ar fi trebuit sa fie în relief sunt si ele pictate însă nu oricum. Cineva priceput le pictează cu umbre şi dintr-o anumită perspectivă astfel încât de la depărtare nu poti observa nimic. Singurul lucru real (tridimensional să zicem) din imagine sunt obloanele ferestrei din dreapta. Lucrul acesta l-am observat la a doua trecere pe lângă casă.

Că tot veni vorba de lucruri pictate, am zis că mai povestesc despre obiceiul italienilor de a vandaliza. Cam aşa este. Mă aşteptam la ceva mai puţină „artă” de acest gen. Măcar de ar fi fost graffiti-uri însă nu. Probabil că vandalul ocazional italian este cel mai des un adolescent care simte o dorinţă nestăvilită de a-şi declara dragostea pentru mai ştiu eu cine batându-şi joc de vreun loc public. Probabil că răsplata e direct proporţională cu popularitatea locului. Promenada din Nervi, altfel foarte frumoasă este presărată de declaraţii de tipul „Giovanna, ti amo troppo. Semnat Luigi” unde Giovanna şi Luigi pot fi substituite cu o varietate întreagă de nume italieneşti. O altă cale de a te simţi îndreptăţit să vandalizezi ceva este să fii suporter al echipei locale de fotbal. Neapărat trebuie să-ţi dovedeşti dăruirea prin mâzgâlirea unor înjurături pe diverse clădiri, după cât curaj ai. Dacă eşti mai slab de înger dai şi tu cu un spray pe sub un pod pe la periferie. Dacă eşti mai tare (de cap aş adauga) vandalizezi o faţadă prin centru. „L’Europa siamo noi”. Marş mă de-aici. Sincer credeam că mai la vest se mai schimbă treaba. Sunt dezamăgit să aflu că nu. Animale cu două picioare sunt peste tot. Faptul că îşi aruncă sticla plasticul şi hârtia în containere separate nu îi face mai buni. Din punctul ăsta de vedere sunt dezamăgit.

A doua zi după plimbarea la Nervi am fost în cealaltă extremă, Voltri. Acolo e vreun kilometru de cvasi-plajă însă zona e mult mai...să-i zicem naşpa. Lucru observabil după procentul oamenilor cu altă culoare de piele care nu vorbesc limba oficială. Şi după autostrada de deasupra capului.

Am mers până la ieşirea din Genova. Ce surpriză! Semnul de ieşire din localitate e intact. Cel de intrare însă...

Probabil ca să se ştie în ce fel de locaţie se intră. Măcar să scrie Vandals’r’us ca să fie mai clar. Nu sunt sigur (şi mi-e silă să investighez) dar cred că roşu şi albastru sunt culorile echipei locale de fotbal. Oricum, per total experienţa e neplăcută din punctul asta de vedere. Mă aşteptam la altceva de la un oraş care are catedrală de pe vremea când oraşul meu nu era încă atestat documentar.
A bientôt!