21 May 2007

La frecat pisoiul. De mare.

Cel mai mare acvariu din Europa. Cel puţin aşa e prezentat. Nevrând să fi trecut prin Genova şi să scăpăm o astfel de ocazie vineri ne-am înşirat grabnic către acvariu. Spre deocebire de weekend cand e posibil să fie coadă de 200 de metri, vineri nu era nimeni (în afară de vreo 4 clase de şcoală primară din care aş fi aruncat bucuros vreo câteva exemplare la rechini). La intrare ţi se face o poză stil vedere pe care poţi să o iei la ieşire. Contra 8 euro. Să fie sănătoşi.
Vizita în acvariu începe la meduze.
...şi se continuă pe la rechini, delfini, pinguini, foci toate acompaniate de ţipete de la zecile de copii care mişună pe la picioarele noastre. N-am răbdare să stau să citesc poveştile despre peşti de pe pereţi. Deşi la bilete nu era multă lume, înăuntru e destul de plin. De copii gălăgioşi şi de oameni care nu ştiu să-şi folosească aparatele foto.
Prieteni
Cum avansez printre exponate îmi dau seama că nu e de fapt mare lucru de văzut. Vreo doi rechini inofensivi
...un scafandru care şterge geamul, broaşte de Madagascar
...crocodili în miniatură, câteva plante, şi atracţia mult trâmbiţată, un bazin plin cu pisici de mare şi cu calcani pe care poţi să-i atingi (de unde si titlul). Se pare că nu le chiar displace atingerea pentru că altfel nu ar mai veni lângă margine. O fetiţă îşi întreabă îngrijorată tatăl: „E questo che ha ucciso Steve?” în timp ce mângâie cu prudenţă arătarea plată din bazin. Trecând mai departe se ajunge la sala tuburilor unde sunt ţinuţi peştii exotici. Deşi n-am văzut Finding Nemo, acesta cred că e Nemo.
Din păcate nu pot să spun că a meritat să vizitez acest acvariu. Despre un muzeu care merită însă vizitat, data viitoare.

2 comments:

Emi said...

Tare faza cu fetita...

gbrgeorge said...

Chiar seamana cu Nemo...

Related Posts with Thumbnails