Ma se ghe penso...

Cântecul emigrantului genovez a fost scris in 1925 de către Mario Cappello şi cumva, pe parcursul timpului a ajuns un fel de simbol al oraşului atat pe plan local cât şi în lume. E cântat în dialectul genovez care pare un fel de corcitura de italiană cu franceză din care nu înţelegi mare lucru fără o traducere. Refrenul suna cam aşa:

Ma se ghe penso alloa mi veddo o mâ,
veddo i mæ monti e a ciassa da Nonsiâ,
riveddo o Righi e me s'astrenze o chêu,
veddo a lanterna, a cava, lazzû o mêu...
Riveddo a séia Zena illûminâ,
veddo là a foxe e sento franze o mâ
e alloa mi penso ancon de ritornâ […]

Tradus e cam aşa:

Ma se ci penso allora io vedo il mare,
vedo i miei monti e piazza della Nunziata,
rivedo Righi e mi si stringe il cuore,
vedo la lanterna, la cava, laggiù il molo...
Rivedo la sera Genova illuminata,
vedo là la foce e sento frangere il mare
e allora io penso ancora di ritornare [...]

Unde vreau să ajung cu toate astea? Sunt deja patru zile de când am revenit pe teritoriul românesc şi poate din cauză că nu văd marea în fiecare dimineaţă, poate din cauza căminului mizer şi a căldurii infernale, am intrat într-un fel de sevraj. Lipsa acută de Zena şi intoxicaţie cu Bucureşti o să scrie pe fişa mea. Şi legătura cu cântecul e faptul că şi pentru mine denumirile alea înseamnă ceva. În Piazza della Nunziata am fost în prima zi când încă nu ştiam unde şi dacă o să am un loc de cazare stabil. De acolo pleacă funicularul spre Righi pe care l-am luat de multe ori doar în plimbare ca să văd oraşul de sus.

Şi mai pot să zic cu certitudine ca la Foce e capăt de linie pentru autobuzul 20 şi pentru troleul 30 pe care le luam de pe Buenos Aires până la gara Principe. Aici ar trebui să se audă un suspin. E alloa mi penso ancon de ritornâ...

O imagine din locul care mi-a fost casă pentru trei luni, Quarto dei Mille. Ultima seara...