Ciucaş

Nu, nu e vorba de berea din reclama aia stupidă cu cerbul cântăreţ. E vorba de masivul muntos cu acelaşi nume, ţinta pentru mini excursia din ziua a doua de Zizin Fest. Locaţia e accesibilă pe DN1A, varianta atât de mult popularizată de cei de la poliţie şi atât de ignorată de mulţimea de şoferi care apoi se întreabă de ce e aglomeraţie pe DN1. Drumul este excelent, cel puţin până la Cheia. Dar să nu tărăgănez...

Ziua 2

Ne-am trezit relativ de dimineaţă şi ne-am apucat de sarcina crucială de a face sandvişuri pentru excursie. Ne-am îmbarcat în cele două maşini şi am pornit spre Săcele unde se intră pe DN1A şi se continuă spre Cheia. Cu câţiva kilometri înainte de Cheia pe stânga porneşte drumul spre cabana Muntele Roşu. Trei kilometri de serpentine acoperite cu urme de asfalt, foarte aglomerate pentru un drum comunal (pentru că asta este). Cu răbdare şi perseverenţă am ajuns la cabană unde am găsit totul aproape neschimbat de acum un an. Sărăriţa era la locul ei şi am parcat în spatele ei. Foarte multă lume (fiind week-end) venită cu cortul. Pajiştea din faţa cabanei e plină de maşini şi corturi. Parcarea cabanei e plină şi ea. Cei de la cabană şi-au luat numele în serios şi au vopsit-o într-un roşu aprins care contrastează puternic cu verdele copacilor. (Imaginea datează de anul trecut când nu era foarte multă lume.)

Planul de bătaie era următorul: Traseu triunghi roşu, spre culmea Gropşoarele, intrare pe traseu cruce roşie şi continuare până la vârful Gropşoarele, eventual vârful Zăganu (anul trecut am făcut Ciucaşul cu adevărat, relatarea pe scurt o să urmeze mai jos). Traseul ales e uşor şi relativ scurt. Totuşi urcarea începe brusc şi e destul de anevoioasă. Durează cam jumătate de oră (ne mişcăm totuşi cu viteza celui mai încet dintre noi, adică eu) însă odată terminată se ajunge în zona de păşune.

La un moment dat se ajunge pe creastă şi în stânga se poate vedea cabana Ciucaş aflată pe traseul făcut anul trecut, pe celălalt munte (Chiruşca cred că se numeşte).
Drumul continuă tot pe creastă prin afiniş.

O mulţime de oameni împânzesc coasta muntelui în căutare de afine (nu se văd în imagine dar erau acolo, vă asigur). După cum se vede în imaginea de mai devreme, drumul urcă trece pe lângă vârful Muntele Roşu apoi coboară pentru ca să urce din nou pe creasta din spate. Acolo se face joncţiunea cu celălat traseu care vine din Cheia şi duce la cabana Ciucaş, trecând prin vârful Gropşoarele. Tot de acolo se vede Ciucaşul în toată splendoarea sa.

La răscruce...

...se face dreapta şi se continuă pe creastă până la vârf. Vârful Gropşoarele (1883m) este cel mai înalt de pe această creastă. Zăganul este mai departe spre Cheia însă ne hotărâm să nu mai avansăm. Am mâncat sandvişurile şi ne-am răspândit care încotro în recunoaştere. Nu am stat totuşi mult, după maxim o jumătate de oră am plecat înapoi pe acelaşi traseu. Coborârea e mai solicitantă pentru genunchi dar durează oricum mult mai puţin decât urcarea. Toată distracţia nu durează mai mult de 4 ore. Aşa, de încălzire... Ne-am încălzit totuşi degeaba, a avut grijă vremea de asta. Dar despre asta, în episodul următor.

Flashback 20 iulie 2006

Traseul care pleacă de la Cabana Muntele Roşu şi ajunge la Cabana Ciucaş e unul anost. Se urcă un munte numai pentru a avea de unde coborî. Se ajunge pe firul unei ape unde se şi schimbă marcajul din dungă galbenă în cruce albastră. Se trece de Fântâna N. Ioan şi se începe urcarea spre cabană, toate acestea prin pădure pe un drum plin de pietre şi rădăcini de brad. La un moment dat, după ce pare că ai înconjurat tot muntele, drumul se răzgândeşte brusc şi o ia pieptiş. Aproape imediat se ajunge la zona cu păşune. La intrarea în această zonă stă copacul pe care l-am menţionat mai demult.

La 5 minute de mers este Cabana Ciucaş. Din păcate ea este abandonată.
Ştiu sigur că la începutul anilor 90 ea era în stare de funcţionare însă undeva între acea perioadă şi 2006 a fost abandonată. Din câte am înţeles, ciobanii din zonă au distrus o parte din ea pentru a folosi lemnul la stână. Starea este deplorabilă şi, ca să fie şi mai trist, în ultima vreme a fost folosită ca tomberon de gunoi. Generatorul electric zace alături. Probabil a fost prea greu pentru a putea fi cărat la fier vechi. Drumul continuă pe marcaj dungă/cruce roşie spre vârful Ciucaş. Aceasta este partea cea mai frumoasă a traseului.

Cărarea ocoleşte prin dreapta Tigăile Mari (formaţiunea stâncoasă mai proeminentă din imaginea de mai sus) şi apoi urcă printr-o ravenă stâncoasă spre o bucată de teren mai plat, ocoleşte încă o culme (Tigăile Mici cred) şi urcă până la vârf. O privire aruncată înapoi înainte de a urca ravena (culmea Gropşoarele în fundal; este vizibil şi acoperişul cabanei Ciucaş).

Toată plimbarea merită cu vârf şi îndesat, mai ales dacă ai parte de o zi frumoasă.

Odată ajunşi pe vârf (1954m) mai toată lumea se îndeletniceşte cu fotografiatul.

Unind câteva imagini se obţine ocopie palidă a priveliştii pe care o poţi admira de pe vârf.

Drumul durează, dacă îmi aduc bine aminte, cam 3 ore dus şi 2 întors. Dacă ajungi la Muntele Roşu e păcat să nu mergi şi aici. Acestea fiind spuse, flashback-ul ia sfârşit.