Cinci trecători

Neştiinţific vorbind, trecătoarea e un loc de pe munte cu altitudinea cea mai joasă care permite trecerea de pe un versant pe celălalt şi e de obicei propice construirii unui drum. Dată fiind altitudinea, drumul respectiv este cel mai probabil unul foarte pitoresc. Prin şcoala generală şi prin liceu am tot învăţat despre cele mai importante trecători şi defilee de la noi cum ar fi Prislop, Şetref, Tihuţa, Topliţa-Deda, Ghimeş-Palanca, Rucăr-Bran şi alte denumiri care rămân fără însemnătate până la vizitarea locului cu pricina. Fiind în zonă, într-una din zilele de şedere în Botiza am plănuit o excursie prin pasul Prislop, întoarcere la Vatra Dornei prin Tihuţa, Bistriţa şi apoi înapoi în Maramureş prin Şetref. Zis şi făcut.

Am plecat nu prea dimineaţă din Botiza pe drumul spre Vişeul de Sus unde trebuia să mă interesez de programul mocăniţei pentru a doua zi (da, va urma şi episodul mocăniţa). Am luat-o din nou pe scurtătura din Bogdan Vodă spre Vişeul de Jos prin satul Bocicoel. De data asta am oprit sus pentru a admira priveliştea. Panorama e făcută spre satul Bogdan Vodă de unde veneam.

Tot drumul pe care am venit.

Coborârea spre Bocicoel.

Am continuat drumul până în Vişeul de Sus unde am aflat programul mocăniţei (noroc chior, doar în ziua următoare era programată să funcţioneze, din motive tehnice). Mai departe, am continuat spre est şi am ajuns la Borşa unde am oprit în staţiune pentru a merge la Cascada Cailor. Din păcate telescaunul nu mergea şi panta de urcat era mai mult un săniuş de noroi aşa că am renunţat şi ne-am mulţumit cu priveliştea.

Din staţiunea Borşa pasul Prislop este aproape. Ca să dau câteva informaţii, este vorba de pasul cel mai înalt din ţară cotat cu 1416 metri şi separă Moldova de Transilvania. (later edit: de fapt nu e cel mai înalt. Cea mai înaltă trecătoare din România, din câte ştiu, e pasul Urdele, 2141m, situat pe DN 67C, Transalpina. Nu ştiu de ce rămăsesem blocat pe Prislop, probabil din cauza îndoctrinării din timpul orelor de geografie.) Urcarea dinspre Transilvania e abruptă, coborârea prin Moldova e mai lină. Acolo unde şoseaua atinge punctul cel mai înalt este o parcare destul de mare, vreo două cabane o biserică destul de mare în construcţie şi un monument dedicat lucrării de amenajare a drumului şi oamenilor care au lucrat la el. Nu sunt sigur de culoarea aleasă...

De langă el se poate admira panorama spre Transilvania.

Spre Moldova nu se poate admira mare lucru, e totul împădurit şi nu se poate vorbi despre o panoramă. Continuând spre Iacobeni, drumul trece prin diverse sate cu aspect total schimbat. Pe harta mea era indicat un drum spre Sângeorz-Băi care trece prin pasul Rotunda însă s-a dovedit a fi un drum forestier. Rămâne pe altă dată. La Iacobeni se face dreapta spre Vatra Dornei şi începe calvarul. Drumul e în reconstrucţie/lărgire/amenajare şi alte operaţii care îl fac mâncător de nervi, asta dacă ai undeva de ajuns. Cum eram în vacanţă, nu prea a contat. Sunt vreo 15 kilometri până la Vatra Dornei unde am găsit orăşelul foarte animat. Am revăzut cu drag strada principală cu pizzeria Les Amis (amintiri de clasa a 10-a), gara

şi pârtia de schi.

Timpul nu a permis o vizită mai lungă pentru că mai era mult de mers. A urmat pasul Tihuţa (1201 metri) pe care vreau să-l laud cum pot mai bine. Din păcate drumul e tot în amenajare sălbatică şi nu am putut să opresc pentru fotografii. Câteva tronsoane sunt terminate şi pot să spun că va fi cel mai frumos drum din ţară când va fi terminat. Cadrul natural este nemaipomenit şi când spun asta simt din nou gust de ciudă că nu am oprit nicăieri. Nu am cum să conving fără câteva imagini. În punctul cel mai înalt am mers direct pe spărtură de piatră ferindu-mă de excavatorul din stânga şi de basculanta din dreapta. Coborârea e şi ea un coşmar din cauza prafului. Chiar şi aşa, nu pot să-mi schimb părerea şi abia aştept să văd drumul terminat. După ce se iese din munţi se intră într-un sat aproape continuu care ţine până în Bistriţa. Acolo se face dreapta spre Năsăud. După Năsăud se intră pe tronsonul de drum care însoţeşte calea ferată Salva-Vişeu, altă denumire familiară de la orele de geografie. Într-adevăr, are de ce să fie menţionată. Ea a făcut legătura Maramureşului cu restul ţării şi a necesitat un efort susţinut din cauza reliefului. E mai mult o succesiune de viaducte şi tunele la care au muncit şi murit o mulţime de oameni. Drumul rutier trece în Maramureş prin pasul Şetref (818 metri) în timp ce drumul de fier îşi face loc pe dedesubt, prin munte. Maramureşul văzut din pasul Şetref arată cam aşa:

Odată trecut Şetreful, Botiza e la o aruncătură de băţ.

Pentru a acoperi în întregime drumurile principale din regiune şi la sfatul gazdei în altă zi am pornit în partea opusă, spre Baia Mare. Am făcut şi un mic ocol prin Ieud pentru a vedea cea mai veche biserică din lemn din Europa, monument aflat pe lista patrimoniului mondial al umanităţii. De lângă ea undeva departe se poate vedea o altă biserică.

Am urmat drumul spre Sighet însă în Vadul Izei am luat direcţia Baia Mare prin pasul Gutâi (~900 metri). Peisajul e cu totul altul. Se merge prin pădure de fag printre dealuri nu foarte înalte. De sus din pas nu se vede mare lucru din cauza copacilor. Coborârea e foarte antrenantă, unele curbe sunt cam la 220 de grade. Serpentinele ţin până aproape de Baia Sprie unde se face stânga spre Cavnic. Deşi mai erau 16 kilometri până la Baia Mare, coşul de fum de la combinat se vedea clar. Are 351 de metri înălţime şi este cea mai înaltă structură din România şi al treilea coş ca înălţime din Europa. Revenind la ale noastre, Cavnic e o fostă aşezare minieră care acum trăieşte şi din turism, în jur fiind numeroase pârtii de schi. Imediat după Cavnic e pasul Neteda (1040 metri). La ieşirea din pas se poate admira din nou o privelişte splendidă.

Petele roşiatice din imagine sunt ferigi. Foarte multe ferigi. Urmează satul Budeşti. În zona aceasta e un păienjeniş de drumuri judeţene şi am ales unul dintre ele, care trece prin Ocna Şugatag. Înainte de Ocna Şugatag am oprit la intersecţia cu drumul spre satul Breb.

Drumul trece printre pajişti cu genţiane şi meri. Din nou, un loc foarte plăcut.

Din Ocna Şugatag mai sunt puţini kilometri până în Bârsana şi bucla e completă. Cinci trecători care merită văzute.

PS: Ca fapt divers, o genţiană a avut un parcurs mai puţin obişnuit. Culeasă de pe pajiştea de lângă borna 85 a drumului judeţean 109F, a ajuns într-un tomberon din Galaţi. Înainte să o arunc în tomberon m-am oprit puţin uitându-mă la ea reflectând la parcursul florii. Cerşetorul care căuta în gunoi s-a oprit şi el din activitate uitându-se la mine. Probabil arătam ciudat blocat aşa cu floarea în mână în faţa tomberonului...

Maramu'

Dacă Europa ar avea un centru, geografic vorbind, unde ar fi acela? Pare-se că în Maramureş! Încă de la începutul secolului trecut, undeva în pădure aproape de graniţa cu actuala Ucraina se află instalată o bornă care marchează acest fapt. Pe parcursul timpului am tot auzit multe despre această parte a ţării însă nu am avut ocazia să o văd. Asta până acum câteva zile.

Pornind din Galaţi, Maramureşul e cam la 600 de kilometri depărtare ceea ce face ca drumul să ocupe o mare parte din zi. Odată ajuns în Maramureş rămâne de căutat locul cazării care în cazul de faţă a fost pensiunea Ana Orghici din satul Botiza. Mâncarea tradiţională şi băutura sunt la discreţie ceea ce face ca experienţa maramureşană să fie completă.

Panorama asupra satului am făcut-o în ziua a patra de stat acolo, singura zi în care am rămas în sat şi am plecat trailblazing pe deal prin fâneţe.

Curios, nu mirosea a iarbă aşa cum mă aşteptam, însă experienţa a fost oricum plăcută.

În Botiza se ajunge urmând un drum lateral din drumul judeţean care leagă Săcelul de Vadu Izei. Asfaltul de pe acest drum lateral se termină în Botiza deşi drumul continuă încă 35 de kilometri până în Groşii Tibleşului fiind accesibil doar căruţelor şi iubitorilor de offroad.

În Botiza nu e mare lucru de făcut, în afară de a te plimba pe dealuri şi a da o raită prin sat. În restul zilelor am pus maşina la lucru şi am vizitat cât am putut din Maramureş.

Prima zi a fost ploioasă dar asta nu ne-a împiedicat să pornim la drum. La vreo 15 kilometri de Botiza, sau mă rog, de intersecţia cu drumul spre Botiza, pe drumul spre Sighetul Marmaţiei se află mânăstirea Bârsana pe care am fost sfătuiţi să o vizităm. Într-adevăr, construcţiile sunt aparte şi locaţia la fel.

Locul e vizitat de mai toată suflarea care trece prin Maramureş, mai ales de străini.

Mai departe, la Sighetul Marmaţiei am vizitat Memorialul Victimelor Comunismului amenajat în clădirea închisorii. Parcursul prin celule e impresionant şi necesită câteva ore bune. Nu are rost să povestesc, trebuie văzut. Eventual când nu sunt şi diverşi ţărani de oraş care se pozează printre gratii rânjind.

Dacă tot am ajuns la Sighet, mai sunt puţini kilometri până la Săpânţa aşa că am dat o fugă şi până acolo. Sunt două puncte de interes: cimitirul vesel şi cea mai înaltă biserică de lemn din Europa. E vorba despre biserica mânăstirii Peri care are 78 de metri înălţime.

A doua atracţie, de care am tot auzit, cimitirul vesel, e cam dezamăgitoare. Sunt multe cruci, întradevăr viu colorate...

...însă după vreo 20 de epitafuri numele şi faptele încep să se cam repete. Am încercat să găsesc pe cel cu "Trecatorule, aici la 2 metri ma odihnesc eu si privesti tu. Ce n-as da sa privesc eu si sa te odihnesti tu!" dar m-am lăsat păgubaş. Plouase şi o bună parte din cimitir era inundată. Sincer, nu înţeleg ce văd străinii la acest loc din moment ce nu pot citi ce scrie pe cruci, pot doar să le admire coloritul.

Întoarcerea am făcut-o pe drumul paralel care trece prin Vişeuri. Acesta trece foarte aproape de graniţă prin pădure şi apoi printr-o suită de sate pitoreşti pline de case viu colorate (daca ar fi ciuperci, sigur ar fi otrăvitoare) cum ar fi Rona de Jos sau de Sus. Întoarcerea în Botiza ar dura ceva mai mult pentru că ar trebui mers până în Moisei pentru a întoarce. Din fericire există o scurtătură din Vişeul de Jos prin satul Bocicoel care trece dealul şi ajunge aproape de intersecţia cu drumul spre Botiza. Mai multe despre scurtătură, data viitoare.