Muzeul Astra Sibiu

Am schimbat un pic ordinea cronologică a evenimentelor în sensul că imaginile si textul referitoare la Sibiu văzut ziua vor mai întârzia. Ce se va vedea aici sunt imaginile de la vizitarea Muzeului Astra, un fel de muzeu al satului. Din diverse discuţii am ajuns la concluzia că e mai mare decât Muzeul Satului din Bucureşti ca întindere însă nu şi ca patrimoniu. Zic din diverse discuţii pentru că sunt în al 5-lea an de rezidenţă în Bucureşti şi încă nu am vizitat Muzeul Satului.

Cum spuneam, după o masă copioasă la Crama Sibiană ne-am târât spre maşină. Muzeul Astra e fix la ieşirea din oraş spre Răşinari în pădurice (sau dumbravă, cum îi zic ei). Muzeul e modernizat, programul de vizitare e între 9 şi 17 parcă, pentru că vizitarea pe timpul nopţii e momentan suspendată. Totuşi se pot face tururi ghidate noaptea contra unei sume de 50 de lei. Mă rog, am achitat taxa de intrare şi cea de fotografie şi am pornit. Ce nu bănuieşti mergând pe drumul spre Răşinari este că mergi pe marginea unui deal şi că imediat în pădure terenul coboară brusc într-o vale destul de lată ca să încapă şi un lac măricel. Intrarea principală în muzeu, cea pe care am folosit-o şi noi, se află la mijlocul parcului, în dreptul lacului. Din cauza asta e destul de greu să te decizi în ce parte vrei să porneşti. La vederea lacului îngheţat şi a morilor de vânt de pe partea diametral opusă am decis să mergem în partea aceea mai întâi. Până ajugem la mori, câteva impresii legate de muzeu. Cum spuneam, e modernizat, iluminatul e refăcut şi complet funcţional din câte mi-am putut da seama, de la intrare poţi să iei audioghid, te poţi caza, mânca, juca popice (într-o popicărie de la 1900 din Păltiniş, adusă aici), în fine, se vede că cineva se străduieşte să facă treaba profitabilă cât de cât. Există o scenă pe apă pentru mici spectacole, băncile fiind aşezate pe mal. De asemenea au fost cumpărate bărci pentru activităţi de agrement şi am fost bucuros să descopăr că cele câteva Laguna Minor (aşa sunt denumite de producător probabil) sunt aduse de la Galaţi, de la Spat Boats (cei cu pânzarul moldovenesc).

Aşa...aproape am înconjurat lacul.

Prima structură interesantă este o cherhana adusă din judeţul Tulcea, tocmai de la Mahmudia.

Chiar lângă ea se află două mori de apă plutitoare (se puteau deplasa pe cursul râului în funcţie de necesităţi) şi mai multe mori de vânt. Din câte am putut observa toate morile de vânt sunt aduse din judeţele dobrogene fiind probabil teren propice, vântos adică (nu degeaba s-au apucat acum să contruiască centrale eoliene prin judeţul Tulcea).

O moară cu aspect clasic:

şi una cu aspect uşor inedit

Cherhanaua văzută din unghiul opus, împreună cu gheţăria.

Apropo, tot ce povestesc eu aici se poate vedea foarte bine pe site-ul muzeului cu ajutorul turului virtual (plus că se dau şi explicaţii).Mai departe e un restaurant amenajat într-o cârciumă veche adusă de nu ştiu pe unde, popicăria de care ziceam, adusă din Păltiniş, mori de apă specifice zonei, pentru cursuri de apă cu debit relativ mic, gospodării întregi cu tot cu anexe

şi diverse acareturi pentru prelucrarea produselor cultivate (pentru produs ulei, vin etc.). Din păcate noi a trebuit să vizită mai mult pe fugă pentru că se apropia ora 5 şi chiar dacă nu ne-ar fi fugărit nimeni ca să ieşim din parc, nu prea mai puteam să vedem detaliile din lipsă de lumină. Pe un semi-întuneric am mers şi în partea dreaptă a lacului (morile sunt oarecum în stânga). Spre ieşire am trecut din nou pe lângă lac.

Ne-am urcat în maşină cu direcţia Bucureşti şi am traversat din nou Sibiul. Până să ieşim din Sibiu era întuneric complet deşi nu era decât un pic trecut de 5 după-amiaza (urăsc chestia asta). Valea Oltului a fost aglomerată însă s-a mers în coloană cu viteză rezonabilă. Am ajuns acasă în jur de 9 şi jumătate, foarte rezonabil.

Mmmmbun, urmează cum ziceam episodul Sibiul văzut ziua, dar săptămâna viitoare pentru că mâine mă deplasez încetişor (cam 7 ore de încetişor) spre Temeswar.