Păltiniş

Era încă devreme când am ieşit din Cisnădioara (da, tot sâmbătă 1 decembrie e, şi va fi şi în post-ul următor). Conform planului ne-am îndreptat spre Păltiniş. Drumul trece prin Răşinari, sat situat foarte aproape de Sibiu (ca şi Cisnădioara de altfel). Răşinari-ul e legat de Sibiu printr-o linie de tramvai destul de veche, celebră. În sat drumul nu e foarte bine semnalizat dar nu prea ai cum să te pierzi, doar că în anumite momente ai senzaţia că maşina nu o să încapă între case.

Din fericire se iese repede din sat, la lărgime. Se merge pe teren relativ plat, printre pensiuni, până se ajunge la capătul văii şi încep brusc serpentinele. Drumul nu e în cele mai bune condiţii, se vede piatra cubică de sub asfalt. Urcarea e destul de abruptă şi se ajunge la o zonă fără copaci de unde se pot vedea diverse repere cum ar fi lacul de acumulare de la Gura Râului sau chiar părţi din Sibiu. Peisajul e liniştitor însă apar deja primele semne că în apropiere se află un oraş mare: case de vacanţă, viluţe, vile, pensiuni.

Mai sunt şi elemente mai puţin moderne, mai tradiţionale.

Mai urmează o bucată de drum prin pădure şi se ajunge în staţiune. Păltiniş este, dacă nu mă înşel, cea mai înaltă staţiune de la noi, fiind situată la cota ~1440m. Am parcat maşina lângă telescaun şi după câteva momente de ezitare am decis să ne folosim de serviciile acestuia pentru a urca până sus. Diferenţa de nivel de 200 de metri (se ajunge la cota ~1630m) e nimic în comparaţie cu diferenţa de temperatură. Nici jos în staţiune nu era tocmai călduţ însă sus era groaznic. Totuşi nu toată lumea se plângea, unii chiar se distrau.

Am stat câteva minute însă pentru că soarele nu încălzea deloc, doar ne orbea, am urcat înapoi în telescaun. Din nou un frig crunt si cât am stat agăţaţi de sârmele alea însă coborârea nu durează mult (din motive tehnice legate de faptul ca e o singură sârmă durează la fel de mult ca şi urcarea :) ). Sosirea...la parterul clădirii e vin fiert! Trebuie să fie!

Nu a fost totuşi vin fiert, cel puţin din punctul meu de vedere. Lichidul roşu care mi-a fost vândut purta acest titlu onorific dar nu avea nici o legătură cu băutura sus numită. Poate doar temperatura...

N-am zăbovit mult pentru că deja ne încerca foamea şi ne-am întors la maşină. La coborâre am mai oprit o dată la zona despădurită...

...şi încă o dată imediat înainte de a intra în pădure.

Din punctul în care stăteam părea imposibil să ajungi cu Dacia acolo însă imaginea e dovada contrarie.

Locul e popular pentru opriri scurte, de luat aer şi nu eram singurii fotografi prin preajmă.

Mânaţi de foame am plecat de data asta direct spre Sibiu, la pensiune. Va urma...