Spiru Petru Plăcintaru

Una din chestiile care mă enervează la platforma Blogger este lipsa categoriilor pentru posturi. Nu de ajuns ca să mă facă să schimb însă mi-ar plăcea să am opţiunea. De fapt cred că e mai bine aşa pentru că postul acesta ar fi într-o categorie cu un titlu patetic cum ar fi “Frânturi de istorie”.

În Galaţi, între bulevardul Coşbuc şi strada Traian este o zonă în care sunt numai case. Străzile de aici sunt paralele ori cu bulevardul, ori cu Traian şi pentru că acestea de pe urmă formează un unghi ascuţit şi străduţele mai mic formează nişte unghiuri ciudate. Pentru că nu există puncte de reper, doar case, este uşor să te dezorientezi. O parte din străzile de aici sunt pavate cu piatră cubică şi, până acum vreo doi ani, cu piatră de râu (wtf?! – nu e tocmai periferie). Una din aceste străzi care au fost refăcute este Poşta Veche. Ea se continuă cu Războieni care este în refacere chiar acum şi este impracticabilă. Unde vreau să ajung? La intersecţia acestei străzi cu strada Lozoveni. De ce? Pentru că acolo era (tot aşa, până acum câţiva ani) o statuie într-un parc mic mic de tot. De fapt e mai bine spus un spaţiu verde în formă de triunghi cu două bănci. Aşezarea statuii e cel puţin ciudată dată fiind zona rezidenţială şi mi-a rămas în minte. Ieri am trecut pe acolo în plimbare şi asta e tot ce a rămas:

Un soclu şi un morman de pământ.

Conexiunea cu istoria începe acum. Statuia îl reprezenta pe Spiru Petru Plăcintaru care, conform inscripţiei, a fost “Organizatorul şi conducătorul mişcării ţărăneşti din Galaţi 1907”. Titulatura şi statutul sunt operă comunistă pentru a crea un erou al luptei de clasă. Cine a fost de fapt Spiru Petru?

După cum ştim anul 1907 a fost unul agitat de diverse mişcări ţărăneşti. Şi în judeţul Galaţi au fost evenimente, apogeul lor fiind în data de 11 martie. Atunci un grup de ţărani din cartierele mărginaşe ale Galaţiului (Vadu Ungurului, Lozoveni) împreună cu muncitori din port s-au îndreptat spre centrul oraşului pentru a cere la prefectură uşurarea învoielilor agricole şi permisiunea de a munci în port cu propriile căruţe. În faţa prefecturii aştepta Regimentul 1 Roşiori la comanda căruia se aflau sublocotenenţii Livezeanu şi, mai important, Antonescu. Da da, sublocotenentul Ion Antonescu, 25 de ani, dornic de afirmare. El a ordonat deschiderea focului împotriva grupului de ţărani omorând 14 dintre ei. Sublocotenentul Antonescu a mai participat şi al alte acţiuni asemănătoare în judeţ care l-au propulsat în atenţia superiorilor pentru tenacitate şi „fermitate” să-i spunem, trăsături care i-au adus şi porecla de Câinele Roşu. Legătura cu statuia? Unul dintre cei 14 ţărani împuşcaţi era muncitorul cărăuş Spiru Petre zis Plăcintaru.

*Informaţii adunate din diverse surse, cea mai importantă fiind lucrarea „Răscoala ţăranilor din 1907” realizată de Marin Badea şi Ion Ilincioiu apărută în 1967.