28 January 2008

După

A trecut şi examenul antemenţionat, nu fără surprize neplăcute. Marţi aflu verdictul şi sper ca „dosarul” să nu mai aibă altă înfăţişare prin mai, dacă mă înţelegeţi.
După examen am mai avut lumină şi pentru o plimbare scurtă prin parcul Tineretului. Am mai fost acolo doar o singură dată şi atunci nu am ajuns până la Polivalentă. Era şi ceva lume, care la pozat, care la biciclit sau pur şi simplu la plimbare. Subiecte de pozat nu prea am găsit, din păcate. Noroc de apus şi de raţă.
Un punct care suscită un oarecare interes este crematoriul Cenuşa. Clădirea e sinistră şi fără să-i cunoşti rolul. E aşezată la marginea parcului şi nu seamănă cu nimic cunoscut. E dărăpănată şi are tencuiala căzută în mai multe locuri. La intrare sunt două statui care nu îmbunătăţesc cu nimic impresia de lugubru.
Plimbarea terminată, am ajuns acasă şi m-am documentat un pic asupra edificiului. Din păcate informaţiile disponibile sunt rare, inexacte şi mai mult din auzite. Pe scurt, crematoriul a fost dat în folosinţă în 1928 şi a înghiţit de-a lungul vremii legionari, comunişti, revoluţionari dar şi oameni obişnuiţi. Au trecut pe acolo nume ca Ion Antonescu sau Ana Pauker şi datorită specificului a fost folosit nu de puţine ori în perioade agitate pentru a elimina dovezi, cel mai recent în ‘89 şi în ‘90. În 2003 a fost închis pe motiv de restaurare. Ceva mai multe informaţii şi imagini aici. Şi gata.

1 comment:

Anonymous said...

am fost azi in parc ....m-a atras ca un magnet cladirea ...cam spooky si eu ash vrea sa stiu daca strabunicul a fost incinerat acolo

Related Posts with Thumbnails