Priopcea

Am să încep istorisirile de anul acesta cu o ieşire de la sfârşitul anului trecut (heh, acum 5 zile) unde altundeva decât peste gârlă de Galaţi. Deşi vremea a fost potrivnică, am trecut Dunărea cu bacul de ora 10.

Ca ţintă am fixat vârful Priopcea. Informativ, vârful este situat foarte aproape de DN 22D, între localităţile Măcin şi Cerna, un pic după intersecţia cu drumul spre Turcoaia. Maşina se poate lăsa convenabil în pasul Priopcea (152m). Vârful se află pe partea stângă cum vii dinspre Măcin. În mod normal vârful este un punct de belvedere la marginea şirului de dealuri. În ziua în care am urcat noi vizibilitatea era sub 20 de metri aşa că se impune o revenire pe vreme mai bună. Din pas se merge prin stânga pădurii pe un drum care se termină relativ repede, se trece o văioagă şi se începe urcuşul adevărat.

E interesant să urci pe ceaţă un deal căruia nu îi vezi vârful şi pe care nu ai mai fost. În principiu, pentru a găsi vârful te ghidezi după pantă, trebuie să ducă undeva. Noi am urcat pieptiş pentru că nu am găsit nici un traseu însă nu a fost pericol să ne pierdem. Cine a fost pe acolo înţelege de ce. Urcuşul a fost destul de anevoios pentru că toată iarba era acoperită cu chiciură. Am zis toata iarba? De fapt mai tot era acoperit cu chiciură, cel puţin pe partea opusă direcţiei din care bătuse vântul. Spun bătuse pentru că la momentul urcării noastre nu era nici măcar o adiere.

Problema cu a urca un deal căruia nu-i vezi vârful este tocmai asta: nu ştii cât mai ai de urcat. Tudor, căci cu el am urcat dealul, şi-a epuizat o parte din vocabularul de invective referitoare la pantă, deal şi ideile mele de trekking. Din cauza condiţiei fizice de clătită nu puteam decât să fiu de acord. Totuşi nu ne-am lăsat şi am continuat printre pietre, bolovani, stejari pitici şi diverse tufe. Urcarea a durat cam o oră cu tot cu pauze de poze. Diferenţa de nivel este de ~350 de metri. Am uitat să menţionez că vârful Priopcea, la cei 410 metri ai săi, este unul dintre cele 10 (aşa am numărat pe hartă) vârfuri de peste 400 de metri din Dobrogea şi, spre deosebire de cel mai înalt nu este deloc împădurit şi nu are alături două vârfuri de altitudini similare. Deci pe o vreme bună panorama ar fi excelentă. Din păcate pentru noi vizibilitatea pe vârf a fost tot de 20 de metri (mental note: I’ll be back!). Vârful e cam plat însă există un indicator sub forma unei ţevi vopsite în alb şi negru însă fără inscripţii. Din cauza ceţii şi a lipsei de vânt era o tăcere mormântală stricată doar din când în când de câte o maşină care trecea pasul. După o pauză mai lungă pentru fotografiat floră

am început coborârea care a durat 20-25 de minute. Reveniţi la maşină, un pic îngheţaţi, am continuat drumul pe ruta de acum obişnuită Cerna, Horia, Ciucurova. Înainte de Ciucurova, la popasul de la intersecţia cu DN 22A, am băut un ceai cald şi am mâncat un croissant care expira în aceeaşi zi. Nu mai explic al cui a fost ceaiul şi al cui croissantul. În Ciucurova am cotit stânga spre Tulcea şi vremea a început să promită. Vizibilitate mult sporită şi chiar şi nişte soare prin ceaţă.

Drumul trece prin diverse localităţi cum ar fi Nicolae Bălcescu, Nalbant sau Cataloi care pe lângă aerul local pe care nu pot să-l descriu (poate e vorba de case, de stilul gardurilor sau de altceva) au şi câte o reminescenţă comunistă: unul sau mai multe blocuri. Mici, dărăpănate, uneori chiar şi cu un singur etaj, dar până la urmă blocuri în mijlocul Dobrogei. Altă trăsătură este faptul că unele dintre ele au şi geamie. În imagine e totuşi o biserica ortodoxă (zic eu) din Nicolae Bălcescu.

Eh şi de la Cataloi încolo vremea şi-a bătut joc. Ceaţă groasă spre Tulcea şi ploaie, lapoviţă şi în final un pic de ninsoare în Tulcea. Pe o vreme câinească am mers în Tulcea la monument şi apoi un pic pe faleză. Frig, ud, pustiu, urât tare de tot. Am pornit spre casă însă am mai făcut două opriri. În Somova am cotit spre Parcheş care e un sat - capăt de drum ca să nu zic lume. Drumul, chiar dacă e comunal e refăcut şi are asfalt proaspăt, mai puţin pe o mică porţiune de unde e şi imaginea următoare.

Am mers până în Parcheş cu maşina însă oprirea am făcut-o la întoarcere spre Somova lângă Delta Nature Resort.

Imediat după Somova, la intersecţia cu drumul de la Cilic Dere, este un deal acoperit de o pădure rară de stejari (vezi imaginile 4 şi 5 de aici făcute vara) unde am făcut al doilea popas şi au rezultat imaginile din postul precedent, mai puţin prima. Degeaba am urcat dealul; principial (adică din ce îmi dau seama de pe hartă) ar trebui să se vadă Parcheşul şi o serie de bălţi de la Dunăre. Practic, aflu altă dată ce se vede de sus.

Am încercat să prindem bacul de ora 5 însă nu am reuşit şi am pierdut vreo jumătate de oră la trecere bac. Aşa am încheiat anul 2007. Bine v-am găsit în 2008!