Litoralmente

Înainte să fiu întrerupt cu leapşa, odiseea mea pe litoral de 1 martie se împotmolise pe pod la Mangalia. De acolo am pornit prin Mangalia, şi am bătut tot litoralul prin staţiuni, Costineşti şi în final am ajuns în Constanţa.

Prima etapă a fost foarte scurtă pentru că am am oprit şi la un fel de muzeu al marinei la intrarea în Mangalia. Sărăcuţ, vreo 3 mine, vreo 3 antiaeriene şi o vedetă torpiloare urcată pe un postament. Astea erau în curte, clădirea era închisă. Următoarea oprire am facut-o în Mangalia unde am scos capul printre blocuri ca să vedem marea. În stânga noastră la o oarecare depărtare se vedeau hotelurile din Venus, Cap Aurora şi Jupiter. În speţă Onyx, din Cap Aurora, cel mare şi alb, la care am stat, şi Capitol, cel înalt şi verde la care nu am stat, dar care este lângă Meteor la care am stat de mai multe ori. Au trecut ceva ani de când am mai trecut pe acolo şi tot pot să desenez o schemă din minte. Deh, copilăria.

În staţiuni nu am mai oprit, am mers doar foarte încet. După ani la rând în care am tot auzit la televizor despre condiţiile îndoielnice de cazare la mare se pare că se schimbă ceva. Majoritatea hotelurilor din toate staţiunile sunt renovate şi chiar şi acum se lucrează intens. La fel şi în Costineşti, unde am lăsat maşina în faţa Poliţiei...

...şi ne-am strecurat pe plaja printre betoniere, zgomot de ciocane pneumatice şi înjurături de maistru de şantier. Am văzut amenajările noi, făcute după dezastrul de acum trei ani. Monumentul e din nou în picioare (nu e originalul din câte ştiu) şi epava Evangeliei e şi ea la locul ei.

Paranteză: Documentându-mă pentru însemnarea cu flota militară, am citit câte ceva şi despre Evangelia. Lansată la apă în 1942 la Belfast, sub numele de Empire Strength, a schimbat de câteva ori proprietarii şi a ajuns pe mâna grecilor. Povestea neutră este că Evangelia a eşuat pe un banc de nisip pe vreme rea în 1968. Povestea mai puţin neutră e că echipajul a provocat incidentul în mod voit la indicaţiile armatorului pentru a se putea recupera asigurarea. După ce a fost scos o dată de remorchere romaneşti din nisip, peste noapte a „eşuat din nou” de data asta temeinic. Echipajele româneşti s-au prins şi s-a intrat în litigiu. Echipajul a părăsit nava la scurt timp şi conform legilor ea a intrat în posesia statului român. Nu s-a plătit niciodată asigurarea. Aici e si o imagine cu nava în zilele ei bune.

După Costineşti am plecat direct spre Constanţa pe un drum în ton cu marea. Adică vălurit.

La Constanţa a apărut problema clasică: Unde mâncăm? Am bâjbâit prin oraş până am ajuns în Piaţa Ovidiu unde ştia Aura un restaurant cu vedere la mare. Din păcate era închis. Priveliştea cu Portul Tomis era frumoasă, dar ce folos dacă nu era şi mâncare?

După multă învârteală şi cu maşina şi pe jos am găsit loc la pizzeria Merlin, undeva prin centru. După ce am mâncat mai trebuia să omorâm nişte timp până să ne luăm în primire apartamentul unde aveam să stăm peste noapte aşa că am mers până în Năvodari, am întors fără să oprim şi ne-am întors în Mamaia. Am parcat lângă hotel Rex şi am bătut un pic plaja. Din păcate vremea se stricase, nu mai era soare, bătea vântul şi alte chestii neplăcute. Culoarea mării s-a schimbat şi ea, de la albastrul intens de mai devreme la un verde tern.

Cine a dat drumul la lupi pe plaja?

Pe la 5 după amiaza am ajuns şi noi în apartament şi ne-am odihnit un pic. Am ieşit mai pe seară prin centru într-un local ochit la prânz, Cafe D’Art parcă îi zicea. Şi acolo au pizza bună :). Localul e destul de aglomerat şi e „matronat” de o tătăroaică care struneşte patru chelneri, destul de bine aş zice. Preţuri ceva mai mici ca aici în PUB18, atmosferă faină aşa că îl pot recomanda.

Gata cu ziua 1 a excursiei. Urmează ziua 2, ceva mai lejeră, divizată şi ea în maxim trei episoade, din care unul se vrea recenzie de restaurant. Aşadar, va urma...