Movie week

Deşi nu s-ar zice, săptămâna trecută am fost la Iaşi. Ca toată lumea am încercat să scap de Bucureştiul sugrumat de summit, chiar dacă probabil nu aş fi fost afectat direct de toată brambureala. Partea proastă a fost că a plouat în toate zilele şi n-am prea ieşit prin oraş. În schimb am trecut în revistă cele câteva filme care se regăseau pe calculatorul la care am avut acces. Astfel pot să fac şi câteva review-uri. Privind în urmă pot să zic că mi-am pierdut câteva ore din viaţă cu niste filme care nu valorează nici cât cei trei fulgi de cereale care tocmai mi-au căzut pe jos.

Shooter e un film ca toate altele cu multe omoruri numai că unele sunt provocate de la distanţe apreciabile deoarece personajul principal este un lunetist (Mark Wahlberg). Ovcorz acesta este tras în carămidă de ceva oameni lacomi şi este hăituit un pic până îi omoară. Deci skip.

Redline: film marca FABA – For Americans, By Americans. L-am urmărit până la capăt (pe sărite ce-i drept – scroll scroll scroll în mplayer) dintr-o curiozitate morbidă. Când l-am văzut pe Eddie Griffin am crezut că e o comedie însă, oroare, nu e. Cei care au făcut filmul erau serioşi. Ah, am uitat să zic, e un fel de The fast and the furious autist, în sensul că cei care l-au făcut trăiesc într-o lume a lor. Skip, serios zic.

Ghost Rider: Vai, săracu’ Nicu Cuşcă a dat în mintea copiilor. Singurul motiv pentru care cineva s-ar uita la aşa ceva este Eva Mendes. Peter Fonda cred că avea de plătit ceva operaţie la şold de s-a apucat de aşa ceva, altfel nu înţeleg. Din nou un caz de americanism. Despre ce e vorba? Din când în când îi mai ia foc capul lui Cuşcă şi se face mai rău. Deh, benzi desenate... Skip.

Jumper: Filmul acesta a atins o coardă sensibilă care îşi are originile în copilăria marcată de X-Men. Hayden Christensen se poate teleporta unde vrea el în lume, nu e singur şi Samuel Jackson îi vrea pielea. În realitate e aproape la fel de prost ca toate celelalte iar Christensen are aceeaşi faţă de parcă stă să plângă sau face pe el.

Machine: Omoruri...scroll scroll scroll...alt omor...scroll scroll scroll...viol...scroll scroll scroll...dialog neinteligibil...scroll scroll scroll...omor...scroll scroll scroll...viol+omor...close. Am văzut tot filmul în 2 minute şi tot am pierdut prea mult timp cu el. Skip skip skip.

Shoot’Em Up: Vai vai, în ce hal de datorii s-o fi băgat Clive Owen, în ce groaznică nevoie de bani a fost de a acceptat să joace în aşa ceva? Nu o dată, ci de două ori omoară pe cineva cu un morcov. În rest împuşcă mai mult decât vorbeşte iar când vorbeşte scoate nişte texte penibile şi mai e şi mândru de el. Probabil de asta el e actor şi eu nu, el a putut să recite toate replicile alea ridicole fără să-l plesnească râsul (sau plânsul, pentru halul în care a ajuns). Oricum, premiu de inventivitate pentru scenarist care a gândit toate dubioşeniile gen băgat mâna în foc cu gloanţe între degete atunci când nu poţi folosi pistolul. Skip big time. PS: Da, da,ştiu, aşa a fost gândit filmul şi sunt destui oameni care recunosc că e stupid şi fără sens dar care admit în acelaşi timp că le-a plăcut. Mie nu mi-a plăcut aşa că pot liniştit să-mi bat joc de el.

Hitman: Un clan de chelioşi cu cod de bare pe respectivele chelii sunt nişte ucigaşi profesionişti crescuţi special pentru asta. Domnul Timothy Olyphant e bineînţeles Gică-Contra şi decide să iasă din combinaţie şi pe parcurs o şi salvează pe don’şoara Olga Kurylenco, noua Bond Girl din câte am auzit. Skip.

Singurul film pe care l-am urmărit cu o oarecare plăcere a fost unul vechi de 20 de ani, din 1987. Se numeşte Wheels of Terror (sau The Misfit Brigade) şi este bazat pe romanul omonim al lui Sven Hassel. Acţiunea filmului urmăreşte, oarecum stângaci şi sacadat, un echipaj de tanc german din Al Doilea Război Mondial, echipaj alcătuit din oameni de prin închisori. Prin 87 nu prea se mimau cum trebuie scenele de luptă sau omorurile iar efectele speciale cam lasă de dorit. Cu toate astea filmul e urmăribil, mai ales după avalanşa de maculatură cinematografică mai sus menţionată.

Later Edit: Era să uit de Câmpul de Trifoi care a fost ceva de genul: petrecere...scroll scroll scroll...ţipete...scroll scroll scroll...ţipete...scroll scroll scroll...monstru urât...scroll scroll scroll...ţipete, agitaţie şi distrugeri...scroll scroll scroll...nimeni nu scapă viu...close. Pentru iubitorii genului, altfel skip.

Ah da, cică am fost la Iaşi...