Pentru acest al 100-lea post am programat o mică prezentare a primului meu aparat de fotografiat, un SMENA 8M. Aparatul a fost produs în URSS de către LOMO (Leningradskoye Optiko-Mechanichesckoye Obyedinenie sau pe engleză Leningrad Optical Mechanical Amalgamation) fabrică ce a funcţionat independent între 1953 şi 1991 după care a început să producă exclusiv pentru Lomographische AG (Austria). Produsele lor au fost în general camere ieftine care însă aveau şi defecte majore de construcţie. Cu toate astea în jurul camerelor LOMO a apărut un curent numit lomography iar ele se bucură de o anumită popularitate.
Eu l-am primit pe al meu de ziua copilului la sfârşitul clasei I. L-am folosit cam 4 ani de zile după care a fost înlocuit cu un model mai „performant” (în realitate doar mai uşor de folosit – faptul că filmul avansa autormat era o mare realizare). Revenind la SMENA, acesta este un aparat cu o construcţie tipic rusească. Are o husă de piele groasă care deasupra obiectivului are o carapace de plastic la fel de gros. În consecinţă te-ai putea aşeza fără probleme pe el şi nu ar păţi nimic. Aparatul în sine e construit dintr-un plastic prost după standardele de azi însă obiectivul e metalic. Înscripţiile şi cifrele de pe obiectiv le înţeleg abia acum. De exemplu, obiectivul e unul cu focală fixă de 40mm, e alcătuit din 3 elemente şi are diafragma maximă f4. Diafragma se poate închide până la f16, pe obiectiv fiind notate diafragmele uzuale însă procesul de închidere este continuu. Diafragma are 8 petale iar shutterul, care este tot sub forma de diafragmă, are 3 petale. Shutterul dispune de viteze de la 1/250 până la 1/30 plus modul Bulb. Nu îmi dau seama exact însă am impresia că şi aceste viteze variază continuu, pe inel fiind indicate numai vitezele uzuale. Obiectivul nu este free focus ca la toate compactele ieftine, focalizarea se face prin rotirea întregului obiectiv şi dispune de o plajă de valori de la 1m la infinit, plajă întinsă pe aproape 360 de grade! (obiectivul meu Canon de 50mm are ceva mai puţin de 45 de grade pentru o plaja de valori de la 0.45m până la infinit, ceea ce face din focalizarea manuală o chestiune de noroc). Aparatul mai dispune şi de o patină pentru blitz şi un DOF scale (asta nu am la nici un obiectiv).
Despre folosirea aparatului: totul este manual, nu există nici o foto celulă pentru măsurarea expunerii, nici un motor, nimic. Focalizarea depinde de capacitatea utilizatorului de a aprecia distanţa până la subiect. Expunerea, la fel, depinde de utilizator. Diafragma este acţionată manual iar shutterul trebuie armat înainte de fiecare folosire. Manualul instruieşte pentru un mod de lucru foarte simplu. In funcţie de ISO-ul filmului care este in aparat se setează o diafragmă şi tot ce rămâne de decis este timpul de expunere. Practic aparatul e oarecum în mod Av şi calcului timpului de expunere îl face utilizatorul cu ajutorul unei gradaţii amuzante: norişor cu ploaie, norişor, norişor aproape disparut, soare timid şi soare puternic. Acestor indicaţii le corespund valori ale timpului de expunere: 1/15, 1/30, 1/125, 1/250. Evident, dacă eşti familiarizat cu noţiunile poţi să mai deschizi diafragma şi să micşorezi timpul de expunere după nevoi.
Dar iată şi invitatul special: vedere frontală. Se observă inelul negru din centru cu ajutorul căruia se setează diafragma.
Obiectivul focalizat la 8 metri. Se poate observa scara cu norişori şi maneta de armare a shutterului în poziţia armat şi DOF scale-ul.
Interesant este că am găsit şi manualul de utilizare original. Este în limba rusă dar căteva chestii se pot înţelege...
Manualul este printat pe o hârtie cum nu am mai văzut. Ţipă „Comuniiiiism!” şi cu puţin noroc cred că-mi pot da seama din ce copac a fost făcută pentru că se văd aşchii mici. E cea mai patetică bucată de hârtie, reciclată sau nu, pe care am văzut-o. Totuşi îşi face treaba, chiar dacă mă face să vreau să o manevrez cu manuşi.
Imaginea asta şi aceea cu 4/40 au fost făcute cu un 70-300 şi 50-ul întors deci DOF-ul e în cel mai bun caz lamelar.
Cam asta a fost despre SMENA...pentru cine nu a plecat încă pe undeva, departe de internet pentru măcar un weekend, o urare: Plecaţi cât mai puteţi! Nici eu nu mai stau mult...:)
12 comments:
Uite o poveste bine scrisa, iar imaginile chiar imi plac...
eşti tare!
Sărbători cu pace şi toate cele bune :)
Multumesc, multumesc! :)
Hehe, nu stiam de ce imi pare cunoscut. Dupa o mica rascolire dupa primul meu aparat, surpriza, surpriza, acesta este un CMEHA 8M. :)
Amintiri, amintiri. Oricum, al tau din 91 e nou, al meu e de prin 80 si ceva...
Frumos scris, ca de obicei, frumos imbinate pozele cu cuvintele. Bravo!
Hehe :) Amintirili mă "chinuieşte" şi pe mine. Mă înscriu şi eu în clubul celor care au început joaca şi buchisitul cu lumină cu un Smena adus de la mama lui "Rasia" prin anii 80 şi ceva... Îi mulţumesc mult că m-a învăţat ce e ăla timp de expunere, diafragmă, distanţă focală (deşi distanţa pentru focus o calculam cu "ochiometrul"; minute întregi petrecute, gândind ce parametri ar fi optimi pentru cadrul care urma să fie tras... (cei care nu au lucrat în viaţa lor cu aparat pe film, mai ales înainte de 1989, nu ştiu ce e aia "a gândi înainte să declanşezi"); te responsabiliza oarecum lucrul cu astfel de tehnică foto; astăzi tragem sute şi sute de cadre pe cardurile noastre de zeci de giga, doar-doar vom alege ceva bun...
iti multumesc pt info. :)
am tot cautat pe google detalii despre aparatul meu SMENA M8 :D
Alina
salut,frate am si eu un CMEHA 8M si are un defect numai are parghia aia de metal care e la zoom(poza2).te rog ajuta-ma.
Si eu am un smena 8M, un Zenit E HELIOS 44-2 si un Fotobox-achromat 7\75 (mom budapest)...pe care as vrea sa le vand....toate au husa din piele si inca...sunt in stare de functionare(cu toate ca sunt vechi).Pe langa toate acestea mai am si un model vechi de "flash" sau "blit", cu tot ce inseamna ...;). Astept propuneri! :P
Am si eu o rugaminte: poti posta o copie scanata a manualului? Am un astfel de aparat de la tata si nu mai am manualul. Mi-ar placea foarte mult sa-l rasfoiesc. De asemenea, daca mai aveti ambalajul original - mi-ar placea sa vad cum erau oferite la vanzare. Toate cele bune.
Din pacate manualul nu e la mine, o sa incerc sa vad daca pot sa dau de el. Dar e clar ca e in rusa, nu? :) Ambalaj original nu mai exista si nu-mi aduc aminte cum arata.
Nu are importanta ca e in rusa. Tot aparatul e in rusa :)
Important e feeling-ul. Asta cred ca e tot ce conteaza.
Multumesc frumos pt raspuns.
detin si eu acest aparat. intentionez sa-l aduc la viata, dar momentan nu se mai gasesc filme foto la mn in oras :(
am eu manualul in engleza - cine il doreste ma poate contacta pe blogul meu, il ofer cu placere oricui :)
Post a Comment