Eu, acum

Ziceam data trecută că grijile mă ronţăie timid. De fapt e doar unul dintre aspectele vieţii mele actuale.

Da, există un „eu” care se consumă în fiecare zi pentru că are în jurul capului un fel de tag cloud cu cuvinte de diferite dimensiuni precum diplomă, job, interviu, angajare, chirie, master, alegere, viitor... Ca în orice tag cloud, cuvintele au fontul de dimensiune direct proporţională cu frecvenţa apariţiei cuvântului sau, în cazul de faţă, direct proporţională cu cantitatea de anxietate provocată.

Mai există un „eu” care apare ceva mai rar care crede în prostii motivaţionale de genul „O să fie bine!” şi despre care primul „eu” ar zice că e inconştient. Totuşi acestui „eu” optimist nu-i pasă şi crede că celălalt e panicard.

Ei nu sunt singuri, mai există de exemplu un „eu” care e mâhnit pentru că realizează că, oricare va fi viitorul, el va însemna timp liber în cantităţi neglijabile comparativ cu trecutul. Aceluiaşi „eu” îi pare rău că nu s-a distrat mai mult şi nu a călătorit mai mult.

Alt „eu”, complementar celui de la punctul 3, crede ca e timpul pentru o maturizare forţată şi îşi doreşte să treacă la treabă, să „producă” cum se zice.

Există de asemenea „eu”-ul responsabil cu frica de mediocritate care se gândeşte la scenarii de eschivă, fiind însă conştient că nu există o soluţie universal valabilă şi deci nu are cum să ştie dacă alegerile pe care le face sunt „bune” sau „rele”.

Alături de aceşti 5 „eu” mai este o pleiadă întreagă de „eu”, fiecare cu înclinaţii diferite, cu vise şi aspiraţii şi ele diferite şi mai ales cu personalităţi diferite, toate amestecându-se într-un fel de ciorbă.

Undeva în această ciorbă există un ingredient care pluteşte, un „eu” care priveşte cu interes toată acţiunea de undeva de sus şi este foarte, foarte curios să vadă ce se va întâmpla în continuare...