Timbeeeer!

Duminica trecută am făcut o plimbare până la Cota 1400 (plimbare pentru că eram cazaţi în apropiere, în Poiana Ţapului). Drumul spre cotă pare bun la început, cât timp mai eşti în localitate însă după Furnica încep şanţurile, săpăturile şi în general, gropile. Drumul până sus nu merita când era asfaltul cât de cât întreg, acum e chiar o bătaie de joc.

De ultima dată când am fost, începutul traseului spre Poiana Stânii (Stâna Regală) e acum marcat clar şi este însoţit de un avertisment legat de posibilitatea confruntării cu mamifere mari şi brune.

Dacă la începutul traseului sus menţionat vântul bătea destul de tare ca să descurajeze urcatul pe acolo, sus la 1400 era de nesuportat aşa neechipaţi cum eram. Am stat 5 minute şi apoi ne-am urcat înapoi în maşină şi am coborât. De fapt am încercat să coborâm, pentru că, în scurtul răstimp cât am stat sus, la câteva serpentine mai jos un brad destul de gros decisese să-şi încheie socotelile cu verticalitatea, ajutat fiind de vântul puternic. Dacă ar fi să-mi dau cu părerea aş trage următoarea concluzie: bradul nu părea să fie bolnav şi s-a rupt lăsând un ciot de vreo 5 metri înălţime însă era fix la marginea culoarului nou creat pentru telegondola Sinaia, telegondolă care nu funcţiona din cauza vântului.

Era interesant dacă bradul cădea invers peste telegondolă, aşa doar a blocat câteva zeci de maşini. Când am ajuns şi noi în coloană pompierii erau deja veniţi de câteva minute şi curăţau trunchiul de ramuri. Atenţie deci, în duminca Paştelui, la prânz, un echipaj de pompieri, unul de la descarcerare, unul de jandarmi şi unul de poliţie au ajuns la faţa locului in maxim un sfert de oră. Deh, Valea Prahovei, buricul târgului.

Am căscat gura la toată operaţiunea care a durat cam un sfert de oră. Cel mai greu a fost să taie trunchiul pentru că drujbele cu care erau dotaţi (mai bine zis drujbiţele) aveau lama mai mică decât diametrul trunchiului şi cum pompierii nu sunt tăietori de lemne, nu se pricep la aşa ceva. Din fericire printre spectatori se afla cineva care „ştia cu drujba” şi a rezolvat rapid. Oricum felicitări pompierilor din Sinaia pentru promptitudine.

În altă ordine de idei, am fost din nou martorul unui fenomen din păcate destul de des întâlnit care poate fi ilustrat printr-un banc: Ce face românul când e prins într-o coloană de maşini? Nimic, pentru că românul nu e fraier să stea în coloană. Să ne înţelegem, e vorba despre un anumit tip de român, o specie aparte. Acela care aruncă hârtia pe jos, care stă ca vita în faţa uşilor de la metrou deşi urmează să coboarefoarte mulţi oameni, care lasă gunoiul în pădure după ce a fost la grătar, care parchează unde are chef şi alte câte şi mai câte.

Serios acum, lăsând la o parte mojiciile de Bucureşti cu depăşit pe linia de tramvai, avem următorul scenariu: eşti în pădure pe un drum şi în faţa ta maşinile stau oprite în coloană. De pe sensul celălalt nu vine nimic. Ce nivel de intelect e necesar ca să-ţi dai seama că oamenii aia sunt opriţi cu un motiv bine întemeiat? Faptul că sunt ieşiţi din maşini şi stau de vorbă ar trebui să sugereze o chestiune de durată. Ar trebui, însă pentru unii nu înseamnă nimic şi se apucă să depăşească.

Nu era vorba de proverbiala jmecherie direct proporţională cu preţul maşinii, părea să fie mai mult legat de iniţialele judeţului CL, IL, DJ. Ciudat, B-urile stăteau cuminţi. Salut pe această cale Santa Fe-ul argintiu şi Loganul MCV roşu şi pe restul care au trebuit să urce în pădure ca să lase loc pentru traficul care urca, după eliberarea drumului.

Lăsând gluma la o parte, sigur că de fapt problema nu ţine de intelect, ci de atitudine. Europa zisei? Mai e cale lungă monşer, cale lungă...