Gaudeamus Igitur!

M-am învrednicit şi, sâmbătă, pe o căldură nepotrivită, am luat parte la ceremonia de absolvire a Politehnicii Bucureşti, nu de curiozitate ci în calitate de absolvent. Roba mea era din aia naşpa care se închide numai sus aşa că semăna mai mult cu o pelerină cu mâneci. Toca (sau cum i-o fi zicând) nu avea ciucure însă era deformată groaznic cu fiecare colţ îndreptat în altă direcţie şi în alt plan, făcându-mă să semăn cu un arlechin. Arătam deci ridicol şi totul a fost imortalizat pe vecie în mii de poze (afirmaţia e un pic pleonastică, mai corect ar fi: arătam mai ridicol decât ceilalţi greieri uriaşi care călcau în picioare peluza din faţa Sălii Palatului, sâmbătă dimineaţa).

Cu toate astea m-am simţit foarte bine. Am stat alături de aceeaşi oameni cu care am împărţit ultimii 5 ani din viaţă. Cu mulţi dintre ei nu ştiu când mă voi mai întâlni, cu câţiva dintre ei chiar m-aş lipsi de o reuniune şi cu alţii, şi mai puţini, aş vrea să nu pierd legătura niciodată. Cine ştie unde ajungem fiecare, fir-ar ea să fie de globalizare...

Ne-au vorbit diverşi oameni (printre care, dl. Radu Coşarcă, în calitate de absolvent de Politehnică, a ţinut discursul cel mai ok – poate puţin prea „Yo! Check dis out!” pentru gustul meu, însă oricum mult mai interesant decât cele care au urmat cărora le lipsea doar începutul „Dragi Tovarăşi!”), ni s-au prezentat şefii de promoţie şi premianţii de la olimpiade, am cântat „Gaudeamus”, am spart baloane, am aplaudat şi am aruncat cu tocile în sus (unii mai tare decât alţii, nu-i aşa Septi? :) ).

Pe parcusul întregii operaţiuni în cadrul căreia am fost declarat inginer promoţia „Nicolae Vasilescu-Karpen” n-am prea conştientizat momentul. Singura excepţie a fost momentul în care am strigat jurământul, jurământ al cărui cuvinte deja nu mi le mai amintesc însă senzaţia o voi ţine minte ceva mai mult.

De la eveniment am şi câteva sute de imagini, care mai de care mai slabe din punct de vedere tehnic dintre care le-am ales pe cele mai acceptabile şi le-am pus mai jos cu titlu informativ.

Sectorul galben
Granita dintre sectorul galben şi cel propriu, roşu.

Dl. Coşarcă, „representing”.

Şi una de ansamblu al cărei autor nu sunt eu. Paul, până îşi face blog, mi-a dat voie să o folosesc aici.
Somewhat later edit: În numărul 14 al publicaţiei "Univers ingineresc" (care mi-a căzut în mână absolut întâmplător) am dat peste un articol despre această Festivitate de încheiere. În cadrul articolului erau reproduse şi "Ordinul rectorului" şi Jurământul de inginer al căror conţinut nu îl reţinusem pe moment. Aşadar, iată "Ordinul rectorului": "Eu, Ecaterina Andronescu, învrednicită ca rector al UPB cu sprijinul nemijlocit al corpului profesoral al facultăţilor, constat că aţi împlinit condiţiile impuse de lege şi de UPB, sunteţi demni de a profesa în specializarea în care v-aţi pregătit şi vă declar ingineri Promoţia Nicolae Vasilescu Karpen. Prezentul ordin vă încarcă şi cu responsabilitatea păstrării prestigiului şcolii, pe care aveţi nobila misiune de a-l apară şi de a-l creşte. Vivat, Crescat, Floreat!"
Şi jurământul inginerului: "Eu, absolvent al UPB, promoţia 2008 Nicolae Vasilescu Karpen, jur să-mi construiesc traiectoria prin viaţă în respect, cinste, corectitudine şi demnitate, pentru mine şi pentru profesia aleasă. Jur să apăr prestigiul şcolii în care m-am format şi al cărei ambasador devin. Aşa să-mi ajute Dumnezeu".