Băi românule!

Deunăzi am dat peste acest video pe care îl populariza cineva pe un blog. Video-ul e foarte interesant ca idee şi realizare şi te face să stai un pic pe gânduri. Pentru că în liceu nu mi-a plăcut Nichita Stănescu şi ideile lui de „nestrivit corola de minuni a lumii”, am căutat câteva informaţii despre omul (Matt Harding) care a făcut asta şi am aflat o chestie interesantă.

Revenind la popularizare, alături de video apărea şi o concluzie de genul România ţară de rahat în care nimeni nu poate să facă ce a făcut cel din video. Problema este că Matt a făcut asta pe banii unei companii de gumă de mestecat deci totul este o chestiune comercială şi faptul că Matt e român sau nu e complet irelevant. Când am explicat lucrul acesta am fost apostrofat cu o chestie de genul „Gândeşti exact ca un român”, chestie care m-a lăsat un pic perplex. Pentru ce? Pentru că am gândit logic şi am fost curios? Pentru că am strivit corola de minuni a montajului?

Tendinţa asta de a folosi naţionalitatea noastră ca o insultă am observat-o de ceva vreme. Nu e vorba de rasism, referinţa se vrea a fi la mentalitate. Curios e că e folosit chiar de cei cu probleme la capitolul acesta. E la modă să-i zici cuiva că a gândit „româneşte” când nu prea ai ce să zici altceva. E şi comod, pentru că e o insultă incertă care la nevoie poate fi repudiată lejer, chiar şi cu o logică de genul „Hai că eşti praf, dacă tu nu ştii ce vreau să spun, nu o să-ţi explic eu”. Tipul asta de expresie e folosit de două categorii de oameni: românaşii – i-am mai descris, poate mă repet - plecaţi în afară, dar care tot mai trec pe aici, chiar dacă numai electronic, aşa ca să arate că deh, ei s-au civilizat, au o mentalitate mult peste ce e în „Românica” şi nu s-ar mai întoarce niciodată, „acolo” nu s-ar întâmpla aşa ceva, etc. etc. A doua categorie este formată din românaşii care visează să ajungă ca primii, însă nu au curaj să plece (motivele sunt variate, aplicabilitatea nulă) şi stau aici în apartamentul lor de rahat, cu jobul lor de rahat, într-o societate de rahat şi nu fac altceva decât să se plângă, aşa în scârbă. Totuşi sunt mândri că se „descurcă” şi continuă să se complacă în situaţia curentă.

Revenind la chestia cu naţionalitatea ca insultă, oamenii ar trebui să caşte ochii mari de tot şi să înţeleagă că nu tot ce zboară se mănâncă. Nu toată lumea de peste graniţă are bani să facă ce a facut Matt, aş zice chiar dimpotrivă, puţină lume are. Pe de altă parte, nu e imposibil nici în România. Aşadar, la muncă, nu la întins mâna (sau citit bloguri pe banda şi timpul angajatorului. Dacă sunteţi în pauza de masă îmi cer scuze şi vă urez poftă bună şi lectură plăcută).

Noapte buna, băi românilor!