Despre Pipera

Au trecut trei săptămâni de când mă duc în fiecare dimineaţă cu voie bună spre Pipera. M-am gandit un pic ce cuvant ar descrie cel mai bine acest loc (am vrut să zic cloacă însă ar fi exagerat şi s-ar putea să-l mai fi folosit) şi m-am oprit asupra noţiunii de ghetou. În general ghetoul e partea unui oraş unde traieşte o minoritate, forţată fiind de împrejurări sociale sau economice. Mulţi dintre oamenii care muncesc aici petrec aici mai mult timp decât petrec acasă şi fac asta din raţiuni economice aşa că o să consider descrierea potrivită.

Rămăsesem la peregrinajul meu cotidian spre ghetoul Pipera. Am învăţat deja unde trebuie să stau in metrou ca sa am parte de aer condiţionat, unde trebuie să mă urc în metrou ca să am loc şi să nu fiu înghesuit de toţi berbecii, am început să recunosc oamenii şi să-i urăsc pe majoritatea din cauza comportamentului ovin. De exemplu, ţiuitul şinelor – semn clar că intră în staţie metroul către Pipera – declanşează o panică tăcută în rândul celor care nu sunt deja pe peronul respectiv însă consideră că ar putea ajunge. Îmbulzeală pe scări, cioocnire cu şuvoiul care iese din metrou, panică şi mai mare la auzul anunţului de închidere a uşilor. Nu contează că următorul vine peste 2 minute, 10 minute de stat ca sardeaua în coada metroului (pentru că acolo ajung să se urce) sunt perfect acceptabile pentru a transforma mai apoi cele 2 minute câştigate în citit Libertatea, GSP sau mai ştiu eu ce la muncă. Mă rog, divaghez. Dacă ştii unde să te aşezi, călătoria cu metroul spre Pipera poate fi normală.

Spuneam că vă povestesc de Pipera. Povestea sună cam aşa: A fost odată ca niciodată o uliţă cu tramvai care se numea Dimitrie Pompei. Şi această uliţă era atît de nenorocită şi murdară şi aglomerată încât primaria s-a gândit că ar trebui făcut ceva din punct de vedere urbanistic. He he, glumesc bineînţeles, dar doar la partea cu primaria, restul e adevărat.

Peste tot se construieşte câte un sediu nou de corporaţie şi praful e omniprezent. După cât praf e, am aşa senzaţia că nu spală nimeni roţile de la utilaje înainte să iasă pe stradă. Stradă subdimensionată pentru traficul de dimineaţă care este special şi se face şi mai special atunci când se deversează câte un metrou. Claxoane, sonerii de tramvai, tâmpiţi care se cred tramvai (la traversarea de la staţia de metrou pericolul poate veni din orice direcţie şi sub orice formă). Spaţiul liber dintre vehiculele care se luptă pentru supremaţie este umplut de o mare de corporatişti alergând entuziasmaţi către serviciu. Unde naiba se grăbesc? Parcă ar fi un concurs deşi ştiu că nu e nimic de câştigat. În fiecare zi sunt depăşit de zeci de persoane vizibil grăbite (nici eu nu merg foarte încet, nu e ca şi cum aş avea o privelişte de admirat) şi aceste persoane ajung cu maxim 30 de secunde înaintea mea la muncă. Cum ziceam mai devreme, secundele câştigate pe drum se vor transforma în secunde de desfătare cu o gustare de o calitate îndoielnică (luată la un preţ obscen de la vreo dugheană cu adaos hoţesc de 400%), sorbind o cafea dubioasă şi scroll-uind printr-o tristeţe de articol care se vrea jurnalism. Mă rog, iar divaghez, chestia asta nu e caracteristică numai pentru Pipera.

Revenind la oaza de corporatism şi lăsând la o parte praful şi aglomeraţia, un mare dezavantaj al acestei zone este că locurile unde poţi mânca cât de cât normal şi la preţ decent sunt aproape inexistente. „Creative catering”, lasă-ne, lasă-ne! „Eurest”, şi tu poţi să ne laşi. Zic aproape pentru că totuşi există ceva acceptabil însă e tricky să găseşti loc. Mă gândesc, nu foarte serios ce-i drept, să deschid o shaormerie. Totuşi motivul pentru care nu există deja un asfel de stabiliment în zonă s-ar putea să fie legat de existenţa unei mafiii a cantinelor şi cred că shaormeria mea ar lua foc de la vreun „scurtcircuit” în prima săptămână.

Chiar şi aşa, oamenii nu par foarte stresaţi. Mă asteptam la feţe mai crispate de perspectiva unei zile de muncă, mai mulţi nervi. Înseamnă că Pipera nu o fi chiar aşa de rea cum mi se pare mie şi trebuie doar să învăţ să o accept. Dacă totul merge conform graficului ar trebui să nu fie cazul.