Amsterdam

Aşadar, ziceam ceva de plimbări pe malul Amstel-ului. După ce am trecut pe la hostel (Orfeo – calificativ „aproape acceptabil”) unde ne-am lăsat ce aveam mai greu prin rucsaci, am luat-o uşurel spre centru. De fapt, hostelul este în centru, pe canalul Prinţului (Prinzengracht) doar că e un pic de mers până la piaţa centrală, felinarele roşii etc.

Era duminică şi vreme frumoasă aşa că toată lumea era ieşită la plimbare iar pe canale roiau o mulţime de bărci şi hidrobiciclete.

Acesta este Amstel-ul sau ce a mai rămas din el.

Tipic pentru Amsterdam, case înguste pe malul canalului.

Fiecare casă are o gruie proprie pentru a ridica sau coborî mobila din casă (casele fiind prea înguste mobila nu se poate manevra şi trebuie introdusă pe geam). Îngustimea casei este dată de faptul că taxarea se făcea pe terenul ocupat pe malul canalului aşa că era mai avantajos să ai o casă îngustă şi lungă, eventual înaltă. O altă curiozitate este faptul că multe dintre case sunt construite cu faţada aplecată spre stradă pentru a permite ridicarea unor obiecte şi mai voluminoase.

Am mâncat pe o stradă al cărui nume nu mi-l amintesc dar despre care ştiu că dă în piaţa Rembrandt.

Am lungit puţin plimbarea ca să nu ajungem imediat în centru şi aşa am mai văzut câteva locuri interesante.

Unul dintre podurile mobile vechi cu Nieuwmarkt în fundal.

Biciclete...

Observaţia referitoare la biciclete se poate extinde şi la bărcile celor din Amsterdam. Vechi, vai de steaua lor şi conduse după o regulă necunoscută.

Am ajuns în partea centrală pe strada Rokin, un fost canal care a fost umplut acum ceva timp şi acum se construieşte o staţie de metrou.

Ecluza Grimnesse, un loc unde se produc frecvent ambuteiaje de bărci.

Chiar de la intrarea în ecluză am luat un vapor turistic asemănător cu bateau-mouches-urile de pe Sena. Personal nu credeam că poate fi manevrat pe canalele respective însă m-am îndoit degeaba de măiestria capitanului. Turul a durat cam o oră şi a acoperit multe locuri, am ieşit chiar şi în golful care separă Amsterdam-ul în două. Am trecut prin faţa casei Anne Frank, am parcurs in zig zag mai toate canalele mari şi în timpul acesta ni s-a şi povestit câte ceva. Cum ar fi despre cât s-a cheltuit pe mini-balustradele speciale pentru maşini...

După plimbarea cu vaporul am mers în piaţa centrală, Dam Square. Acolo, agitaţie mare...Darth Vader sau alte personaje, un fel de ricşe corcite cu biciclete, turişti cât cuprinde.

Cât ne-am mai învârtit pe strada dinspre gară s-a făcut seară şi am considerat oportun să mergem să vedem locul în care felinarele sunt roşii şi replica „Scump, doamnă, scump, dincolo era mai ieftin!” are un înţeles mai aparte.

Spre dezamăgirea noastră, oraşul se cam linişteşte după 11 seara în sensul că am băut o bere în Dam square singurei în tot barul la ora 12. Nici pe stradă nu era mai multă lume (ce-i drept începuse să plouă).

Spre hostel, pe străzi (Rokin şi Spui), eram iarăşi singuri sau aproape singuri. Destul de ciudat însă nu îndeajuns ca să-mi distragă atenţia de la durerea de picioare. Era a doua zi de plimbări şi urma încă una plină, de dimineaţă până seara...