Wheeled Amsterdam

Înainte să povestesc plimbările pe malul Amstel-ului, am să fac câteva precizări legate de metode de deplasare în Amsterdam şi am să confirm/infirm câteva mituri cu această ocazie.

Bicicleta este într-adevăr mijlocul de transport preponderent.

Asta se presupune că se traduce prin aer mai curat şi un trafic mai liber. Aerul mai curat eu unul nu l-am observat (nu zic că nu e, doar că nu e aer de munte) iar traficul mai liber...şi acolo e o discuţie destul de lungă. În mod logic există o masă mare de oameni care fac drumul de acasă spre serviciu şi retur la nişte ore destul de bine stabilite în zi. Pot spune că am văzut seara la ora 18 şi ambuteiaj de maşini şi de biciclete.

Cum ziceam, cu bicicletele e discutie lungă. Eu imi imaginam ceva ordonat însă e departe de a fi aşa. Totul se desfăşoară haotic, am văzut cu ochii mei cum bicicliştii intră în intersecţie fără să se asigure. Oraşul mi se pare un coşmar pentru şoferi atât din cauza străzilor meschine cât şi din cauza bicicliştilor care pot apărea de oriunde.

Un alt fapt care nu ajută este mania pentru biciclete vechi. „Form over function” este ideea de bază. Eşti mai „cool” dacă ai o bicicletă „old school”. Singurii care au biciclete acceptabile din punctul meu de vedere sunt poliţiştii. În rest sunt nişte jeguri la propriu şi la figurat (poate cu o excepţie, există unele noi Batavus – aceeaşi firmă cu cele de poliţie – care frizează acceptabilul).

La propriu pentru că oamenii nu au grijă de ele. Înţeleg, stau în ploaie mai tot timpul dar chiar şi aşa, nu te deranjează când roata atinge apărătoarea şi face zgomot? De ce să mai umfli cauciucul? Merge şi aşa! A ruginit? Aşa, şi?

La figurat pentru că sunt modele ultimul răcnet 1955. Frână de mână? Ce e aia? Frână de picior nenicule, pentru mai multă eficienţă. Viteze? Pentru ce? Suspensii? Noo, piatra cubică e destul de netedă. Lumini, ochi de pisică? Nu, ca nu cumva să ne vadă şoferii noaptea! Soneria e obligatorie ca să-i stresăm pe nesimţiţii de pietoni care au ieşit din casă. Cât tupeu din partea lor să circule pe trotuar!

Referitor la aspect, mi s-a servit scuza că dacă e prea arătoasă se fură, că oricum se „cam” fură bicicletele. Da, îşi fură rahaturile alea între ei. Amuzant este că toţi umblă după ei cu un antifurt de scuter care cântăreşte cât un sfert de bicicletă. Şi ghiciţi ce se întâmplă cu bicicleta când a devenit totuşi prea răpciugoasă? Metoda preferată de debarasare este de o abandona la ultimul loc unde a fost parcată. Legată cu antifurt, obligatoriu. Am văzut câteva zeci de astfel de biciclete abandonate, unele de ani buni de zile. Şi stau acolo şi ruginesc în continuare. Nu înţeleg, li se pare romantic? (ar trebui să mi se pară romantice şi rablele abandonate prin Bucureşti?).

Chiar nu înţeleg, sunt în stare să arunce plastic la plastic şi sticlă la sticlă dar nu sunt în stare să scape de o bicicletă în mod civilizat? Mă rog, dezamăgitoare treaba asta cu bicicletele.

Contrar a ceea ce se zice, olandezii chiar au şi maşini! Şi, uimire, folosesc şi claxonul când cel din faţă stă aiurea. Şi parchează aiurea (lucru foarte riscant în centru pentru că te poţi trezi cu „caracatiţă” pe roată sau chiar cu maşina săltată – patrulele de genul asta sunt foarte dese).

Printre aceste maşini, din nou uimire, sunt şi SUV-uri (Santa Fe că e mai ieftinache aşa sau Range Rover pentru cei „adevăraţi”) şi maşini sport. Sunt şi cocalari cu muzica tare la semafor numai că în loc de manele se aude o tânguire arăbească, probabil tot ceva cu invidia duşmanilor.

Fix acelaşi loc ca mai devreme, 24 de ore mai târziu.

Alt Citroen.

O altă modalitate de deplasare în Amsterdam este scuterul.

Destul de puţini proprietari de aşa ceva, însă cu idei. Are două roţi? Pista e pentru vehicule cu două roţi? Atunci circulăm pe ea! Nu e de ajuns că bicicliştii sunt de-a dreptul obraznici şi e o aventură să traversezi o pistă de biciclete pe trecerea de pietoni, mai trebuie să fii atent să nu vină şi vreun viteaz călare pe un motor în doi timpi, fără cască şi „brunet”. Cumva sunt în Bucureşti şi nu mi-am dat seama?

Există şi motociclete însă foarte rare.

Cam atât despre mobilitate în Amsterdam. Stresant pentru cineva care e obişnuit să meargă prin locuri unde nu te pândeşte ceva cu roţi şi sonerie la orice pas.

Va urma...