Mic dejun în La Boqueria

Unul dintre clişeele turistice care îmi displac este încercarea de a imita localnicii sub pretextul de a „simţi” locul. Aşa cum fac americanii de exemplu, care se duc în Maramureş să mulgă vacile. Sau căutarea unui local „specific”.

Spre ruşinea mea, la Barcelona am căzut în acest păcat, de două ori, şi mi-a şi plăcut. Asta e povestea primei dăţi, micul dejun luat în piaţa La Boqueria.

Grupul nostru (care, cu o mică excepţie, e grupul genovez de acum aproape doi ani) s-a trezit cu o foame năprasnică însă fără idei de atacare a problemei. Noroc cu Martin (excepţia de care vorbeam) care mai fusese la Barcelona şi care ne-a sugerat să mergem în piaţă să mâncăm dacă tot eram aproape. Nu era vorba de orice piaţă, ci de faimoasa (cică) piaţă St. Josep, cunoscută şi sub numele de La Boqueria.

Ultra centrală, cu intrarea principală de pe Rambla, seamănă cu piaţa centrală din Genova, dacă e să o asemăn cu ceva. La intrare sunt dulciurile...

...şi fructele.

După aceea se trece la lucruri mai serioase, cum ar fi mezelurile...

...sau jumătăţile de animal mort.

Oarecum apropo de asta, definiţia UrbanDictionary pentru vegetarian: A bad hunter. Someone who survives by consuming not food, but the stuff that food eats. Ha ha!

Sâmbătă dimineaţă piaţa e destul de aglomerată şi cu turişti, şi cu oameni veniţi la cumparaturi. Ce e totuşi interesant e că unele tarabe sunt amenajate special pentru a mânca pe loc. Noi ne-am oprit la cea mai acceptabilă după standardele noastre şi am încercat să ne dăm seama unde începe coada şi care e procedeul prin care îţi faci cunoscute intenţiile către chelner. Am fost naivi crezând că există un astfel de sistem. E totuşi vorba de o ţară latină. Aşa că până la urmă am pus stăpânire fiecare pe câte un taburet şi am glăsuit către chelner care ne-a luat prompt în primire semn că trecusem testul şi puteam comanda în sfârşit ceva de mâncare. Eu personal am gustat un pic de tortilla cu spanac, însă felul principal, care îmi făcuse cu ochiul de la început, a fost o porţie de chorizo - cârnăciori picanţi adică.

Poate un pic cam săraţi, însă foarte foarte buni, iuţi exact cât trebuie. Totul udat cu berea lor „naţională” (cum ei înşişi îi zic), Estrella.

Excelent!