Montjuic

Partea aceasta a excursiei mi-a plăcut cel mai mult şi asta probabil pentru că îmi aduce foarte mult aminte de Genova (o Genovă mult mai plată şi mai întinsă). Montjuic este unul dintre dealurile din Barcelona, cel mai aproape de mare – punct de belvedere pentru oraş aşa cum e Righi pentru Genova. Ca şi în Genova, în vârful dealului se află un fort. Şi asemănările nu se opresc aici. Navele sunt aceleaşi...

...Columb e foarte respectat...

...există un port vechi transformat în port pentru iahturi...

...şi imediat alături un port industrial de dimensiuni apreciabile (totuşi mai mic)...

...şi ceva care seamănă cu sopraelevata Aldo Moro.

Oraşul arată ca o mare de acoperişuri...

...cu neregularităţi uneori...

Barcelona nu e lipsită de blocuri de 15 etaje (sau de zgârie-nori cu forme cel puţin îndoielnice).

Alte vederi de pe Montjuic...

Şi duşmanul Nikon, racolând subiecţi cu vârste fragede.

Barcelona e un oraş frumos –păcat că, în anumite cazuri, este populată. Oraşul e prea mare şi atrage prea mulţi turişti, prea mulţi imigranţi şi, mai rău, prea mulţi infractori. Subiectiv vorbind, nu sunt un fan înflăcărat al potpourri-urilor incipiente de genul acesta. Oricum, e de văzut şi apoi decis dacă e frumos sau nu.

N-am timp/chef de explicaţii mai detaliate, dată fiind perioada anului în care scriu asta. Sărbători Fericite celor ce citesc asta în loc să zacă răpuşi de sarmale/cârnaţi privind jocul hipnotizant al luminiţelor de la instalaţia de brad.