Central Park

Din cauza unor dificultăţi tehnici, nu urmează plimbarea printre Clăbuceţi cum am zis, ci continuarea aventurii newyorkeze. Rămăsesem la ziua 2, după vizitarea Centrului Civic, Chinatown, Little Italy şi Brooklyn Bridge. În ziua precedentă mersesem în Central Park dar nu apucasem să vedem mare lucru pentru că era închisă o mare parte pentru maraton.

Astfel, am luat metroul direcţia uptown şi am abordat iarăşi Central Park tot din partea vestică. La intrare în parc, un camion de gunoi particular, în stil american.

Am trecut prin locuri prin care mai fusesem în ziua precedentă dar noi de fapt căutam fântâna Bethesda - loc zice-se faimos, din acela de apare prin filme dar care mie mi-a scăpat. Între timp, peisaje de Central Park.

Câteva cuvinte despre Central Park: deschis în 1859, Central Park e un dreptunghi de aproximativ 4x1 kilometri de verdeaţă în mijlocul Manhattanului. Datorită localizării, terenul pe care şade ar valora conform unor estimări în jur de 528 de miliarde de dolari. El nu a apărut întâmplător ci a fost o reală necesitate (între 1820 şi 1855 populaţia oraşului a crescut de patru ori şi oamenii ajunseseră să se strângă în cimitire ca să se relaxeze). Parcul e presărat de statui (americani importanţi cum ar fi Simon Bolivar sau Vladislav Jagello, ha ha), poduri (toate diferite) între ele...

...cel puţin un castel pe o stâncă, un teatru în aer liber, un zoo şi are şi proprii lui locuitori consemnaţi în acte (18 la număr). Sunt zone largi, deschise cu gazon sau zone cu cărări prin desiş (aş zice boscheţi însă sună defăimător şi chiar nu e cazul) sau o combinaţie între.

Până la urmă am dat şi de „faimoasa” fântână Bethesda care face un ansamblu interesant ce-i drept împreună cu lacul, restaurantul de peste lac şi terasa cu trepte. Sub terasă se află un pasaj, să-i zicem, frumos ornat care iese spre una dintre aleile cele mai late, Central Park Mall (da, mall înseamnă la origine loc de plimbare, esplanadă).

Ea mai este numită şi Avenue of the Elms. Dar revenind la tunelul frumos ornat de sub terasă...

...el este folosit ca locaţie pentru şedinţe foto şi pentru cerşetorii cei mai iubiţi, artiştii încă fără de succes.

Îngerul din vârful fântânii.

Ce-i drept, fântâna e unul dintre locurile cele mai populare. Lumea vine să se relaxeze acolo, să citească o carte, să fumeze o ţigară (e unul dintre locurile unde mai poţi să fumezi în New York), să se uite la artiştii neîmpliniţi...

Nu am stat foarte mult la fântână pentru că, deşi fusese o zi plină, tot mai aveam ceva în program. În afară de asta, oricum aveam să ne mai întoarcem în zonă. Aşa că am mers spre partea de sud la patinoar...

...şi de acolo să mâncăm ceva înainte să mergem să vedem New York-ul de sus. De foarte sus. De cel mai sus. Va urma.

Prin nămeţi

Week-end-ul trecut când toată România era sub bocancul crud şi hain al iernii (o metaforă care ar fi mers de minune pentru panicarzii de la Realitatea sau de la vreo Antenă, dar care s-au limitat la expresii de genul „iarna nemiloasă”) noi am plecat la drum profitând de faptul că majoritatea au fost speriaţi de ce văzuseră la televizor. Drumul pe Valea Prahovei a fost foarte liber şi la fel în staţiuni foarte puţini oameni. Prima întâlnire cu zăpada am avut-o undeva lângă Hotelul Mara din Sinaia unde am oprit pentru a vedea intrarea în Tunelul Izvor.

Deşi nu am imagini cu respectiva structură, deoarece se află, am impresia, pe o proprietate privată, am să vă povestesc câte ceva despre ea. Cu puţin timp înaintea Primului Război Mondial a apărut ideea de a uni traficul feroviar de pe Valea Prahovei cu cel spre Târgovişte. Singura opţiune viabilă era continuarea liniei de la Moroieni spre Sinaia însă acolo este un pas de 1000 de metri înâlţime imposibil de urcat cu trenul aşa că era nevoie de un tunel. Lucrările au început în ianuarie 1914. Din păcate lucrările au fost sistate în august 1914 odată cu începerea războiului şi lucrările aşa au rămas şi până în ziua de azi. Tunelul urma să fie cel mai lung din România, aproape 6 kilometri. Prin comparaţie, cel mai lung tunel feroviar din România la ora actuală este cel de la Teliu de 4,3 kilometri.

Lucrările s-au început de la ambele capete şi s-au realizat galerii în lungime de câteva sute de metri în ambele direcţii. La intrarea dinspre Sinaia era nevoie de un viaduct de lemn pentru a accesa tunelul care a fost construit dar care s-a deteriorat odată cu trecerea anilor. Undeva în anii comunismului, zice-se, intrarea dinspre Moroieni a fost dinamitată de trupe ale Securităţii. Intrarea dinspre Sinaia a rămas întreagă şi se putea avansa pe jumătate de kilometru în interiorul tunelului până la un zid de beton după care stadiul lucrărilor era incert. Recent cineva a înfiinţat o crescătorie de ciuperci acolo si accesul nu mai e posibil. Mai multe informaţii despre tunel aveţi aici, aici, şi aici, unde aveţi şi localizarea obiectivului.

Cum nu puteam trece prin zăpadă dar mai ales prin curtea omului am lăsat baltă tunelul...

...şi am mers până sus în trecătoare, la 1000 de metri.

Acolo am făcut şi o plimbare mică prin zăpadă, dat fiind că vremea se decisese să fie fantastică.

De acolo am mers la gară să mai ridicăm un membru de expediţie. Din cauză că trenul avea întârziere substanţială, am făcut câteva poze şi prin gară la Sinaia.

După aceea am mers într-o plimbare ceva mai lungă pe traseu spre Poiana Stânii până aproape de apus când vremea şi-a mai schimbat părerea. La urcare am avut parte încă de cer albastru...

...dar nu şi la coborâre.

Restul serii l-am petrecut socializând la conac unde am fost găzduiţi prin amabilitatea baronessei de Sinaia, Alexandra. Va urma, plimbarea printre Clăbuceţi de a doua zi.

Brooklyn Bridge

Acest pod e unul dintre simbolurile asociate cu New York-ul, apare în filme, vederi etc. poate şi datorită formei distinctive a picioarelor sale.

Podul dispune de trei benzi pe sens pentru maşini şi o pasarelă centrală pentru pietoni şi biciclişti.

Are aproape 2 kilometri lungime şi a fost terminat în 1883. Construcţia a durat 13 ani şi rezultatul a fost primul pod spre Manhattan.

Picioarele sale au fost câţiva ani cele mai înalte structuri din emisfera vestică. A costat 15 milioane de dolari la vremea respectivă. Comparativ, acum trebuie să înceapă un proiect de refacere a racordurilor şi vopsire în totalitate care va costa 725 de milioane.

Cât timp eşti în apropierea unui dintre picioare, vederea e în general obstrucţionată de multitudinea de cable.

Totuşi, spre centrul lui, Brooklyn Bridge devine un loc foarte bun pentru a observa oraşul de la înălţime.

Brooklyn, cu unul dintre picioarele podului Verazzano Narrows în fundal.

Chrysler Building, undeva departe, Uptown.

Empire State Building, cam la fel de departe.

Confucius Plaza Apartments, un bloc de locuinţe de 44 de etaje.

Statuia Libertăţii.

Unul dintre feriboturile spre Staten Island.

Picioarele podului Manhattan, în opinia mea, mai frumos ca Brooklyn.

E un pod mult mai elaborat cu două niveluri. Cel de sus are 4 benzi pentru maşini, cel de jos are 3 benzi pentru vehicule, 4 linii de metrou, o pasarelă pietonală şi una pentru biciclete.

Spre Governor’s Island.

O şalupă a poliţiei.

Deşi am mers până aproape de Brooklyn ne-am întors spre Manhattan fără să păşim pe Long Island.

Odată ce am terminat cu podul am luat din nou metroul să mergem în Central Park să ne plimbăm în voie prin el de data asta şi să găsim o serie de locuri notabile. Dar despre asta data viitoare.

Chinatown & Civic Center

A doua zi de New York (sau, mă rog, a treia, depinde cum număr) a fost una dintre cele mai agomerate pentru că eram încă la început şi mai aveam energie. Ne-am întâlnit în Union Square şi de acolo am pornit înspre sud, Downtown cum e numită local direcţia) spre Chinatown.

Am ieşit din metrou undeva unde aveam impresia că nu mai e Manhattan. În mintea mea Manhattan însemna numai clădiri peste 10 etaje dar am descoprit că poate fi destul de diferit.

Am nimerit direct în miezul acţiunii, strada cu magazine cu suveniruri, templu şi piaţă în aer liber.

Se vede clar că e Chinatown nu numai prin faptul că populaţia e preponderent cu ochii mijiţi dar şi prin faptul că nu prea înţelegi ce scrie pe afişe, reclame etc.

Aici până şi maşina de pompieri e brand-uită, pe grila radiatorului are un dragon chinezesc iar însemnul „Truck 6 Chinatown” e scris cu un font stilizat ca din bambus.

Pe aici străzile nu mai sunt aşa înguste şi e permis şi tranzitul camioanelor mari.

Din Chinatown am trecut în Little Italy unde am luat un fel de mic dejun constând dintr-o felie de pizza de o calitate în cel mai bun caz îndoielnică.

Am tot schimbat direcţia prin cartier trecând din nou în Chinatown de unde am continuat spre Centrul Civic.

Am trecut pe lângă Manhattan Detention Center, o închisoare ultra centrală, ataşată Judecătoriei. De acolo Centrul Civic e la o aruncătură de băţ cum s-ar zice. Curtea Supremă a statului New York, clădiri federale, sediul central al NYPD, primăria, etc.

Manhattan Municipal Building...

Aceeaşi clădire din partea opusă, abuzând de polarizorul Sunpak cumpărat la Chicago dar de care nu avusesem ocazia să mă folosesc.

Zgârie-nori-ul meu preferat, Woolworth Building, 241 de metri înâlţime terminat în 1913. Deşi nu pare, structura e metalică.

Aici este o imagine din timpul construcţiei unde se poate observa structura metalică. Alături e Manhattan Municipal Building, şi ea în construcţie.

În drum spre Woolworth Building, în speranţa că o putem vizita.

„Tourists are not permitted beyond this point” scrie pe o plăcuţă la intrare aşa că am făcut cale întoarsă şi am mai făcut nişte poze la maşina de pompieri.

De acolo am traversat din nou parcul primăriei şi am continuat cu următoarea atracţie, dar despre asta în episodul următor.