Casa Batllo

Am fost delăsător aşa că la aproape două luni de la faptă povestesc epilogul călătoriei la Barcelona şi anume vizitarea casei Batllo. Tot din delăsare nu voi folosi acel o cu accent cum ar fi normal.

După ce în ziua precedentă îmi jurasem în barbă că nu mai dau o singură eurocentimă ca să văd ceva făcut de Gaudi, m-am lăsat convins să mă despart de încă 16 euro ca să văd Casa Batllo. Audio guide-ul avea o formă stupidă de receptor de telefon şi o funcţionalitate asemănătoare – adică toată lumea bântuia prin casă cu o mână ocupată ascultând parcă de nişte ordine de la o autoritate: „Da, să trăiţi, merg acum în camera următoare...da...da, mă uit la uşă...da, observ cu câtă măiestrie e făcută...da, clar, Gaudi era genial...”. Bineînţeles, se pune din nou accent puternic pe opera lui Antoni Gaudi. Totuşi cu ocazia asta m-am convins, se poate spune că omul a fost genial. Lăsând la o parte obsesia – nesănătoasă aş zice – cu Sagrada Familia, lucrurile create de Gaudi au un stil aparte şi chiar şi o funcţionalitate.

Dar să vedem şi nişte imagini...

Poreclită şi Casa Oaselor, Casa Batllo are faţada ornată cu piată sculptată în forme care aduc cel mai mult cu nişte oase. Nu există linii drepte (de fapt, mai corect spus, nu există unghiuri drepte), totul este inspirat din natură (zice-se).

Această idee se continuă şi înauntru.

Interesant este că forma actuală a casei nu este cea originală. Edificiul a fost „normal” de la construcţie în 1875 şi până la renovarea din 1904-1906 realizată de Gaudi. Acest episod timpuriu al emisiunii „Pimp my house” l-a avut ca protagonist pe domnul Josep Batllo i Casanovas care a decis că are nevoie de o casă mai diferită astfel încât invidia să-i corodeze pe duşmani. Industriaş putred de bogat, Batllo i-a dat mână liberă lui Gaudi, iar Gaudi a venit cu nişte idei nemaivăzute. Cum ar fi ramele ferestrelor de la salon cu aerisiri reglabile care puteau lăsa să intre mai mult sau mai puţin aer...

...sau se puteau deschide prin culisare cu ajutorul unui sitem de cable si scripeţi.

Una din funcţionalităţile de care povesteam mai devreme este prezentă în curtea interioară:

Ferestrele sunt din ce în ce mai mici spre luminator pentru că intensitatea luminii era din ce în ce mai mare şi astfel se obţinea o iluminare cât de cât uniformă a camerelor de pe toate etajele. Tot legat de intensităţi luminoase, pereţii curţii interioare sunt acoperiţi cu piese de ceramică cu nuanţe de albastru dispuse în aşa fel încât să dea impresia unei nuanţe uniforme în lumina ce varia odată cu distanţa la luminator. Complicat? Poate...Ingenios? Bineînţeles...Merită efortul? Mă îndoiesc...

Tavane ce se îmbină cu pereţii la unghiuri variabile...

...tavane ele însele ondulate, un luminator gândit neetanş pentru a permite ventilarea, chiuvete din granit masiv şi nişte coşuri făcute parcă din turtă dulce completează imaginea unui lucru făcut cu multă migală a cărui formă finală este face oamenii să stea în loc fie şi numai din curiozitate. Cam ca o operă de artă.

Casa Batllo este situată pe Passeig de Gracia la numărul 43. Tot pe Passeig de Gracia dar la numărul 92 este Casa Mila (sau La Pedrera) o altă creaţie a lui Gaudi.

În cazul acesta domnul Pere Mila, recent devenit excesiv de bogat, a fost cel care a zis „Please Gaudi, pimp my house”. Mă rog, de fapt aici Gaudi nu a renovat ci a construit de la zero. Tot pe Passeig de Gracia, lipită de Casa Batllo se află Casa Amatller...

...o altă construcţie faimoasă dar care nu mai este opera lui Gaudi.

Din păcate ultimele două case menţionate nu mai erau deschise la ora la care am ieşit de la Batllo. Plus că nu mai aveam timp.

Şi astfel am încheiat excursia barceloneză, luând trenul spre aeroport fix de sub Casa Batllo. Au fost trei zile excelente. Drept urmare am profitat de reducerile de la Wizz Air aşa că o să urmeze două week-end-uri prin două capitale, dar asta mai pe la primăvara aşa. Până atunci rămânem pe aici...