Roadtrippin’: Beştepe

E timpul pentru relatarea despre road trip-ul spre est. Se poate spune că am pus bazele unei tradiţii şi anume urcatul unui deal dobrogean în perioada dintre Crăciun şi Revelion. Anul trecut a fost Priopcea. Anul acesta a fost Beştepe.

Beştepe ("cinci dealuri" în turcă) – aşa cum sugerează numele, e o suită de cinci dealuri undeva între comuna omonimă şi Mahmudia. Ce e special la ele este faptul că împreună alcătuiesc cea mai estică pantă din România. Să nu ne înţelegem greşit, mai la est terenul nu este complet plat. Există de exemplu la intrare în Dunavăţu de Sus o ridicătură de 51 de metri ,însă Beştepe, cu cei 242 de metri în punctul cel mai înalt iese în evidenţă. Beştepe poate fi folosit ca punct de panoramă într-o zi senină. La nord şi la est se poate vedea Delta Dunării iar la sud lacul Razim. Din păcate acestea sunt doar presupuneri ale mele pentru că, din nou, am urcat pe o vreme cu vizibilitate redusă. Teoria va trebui verificată la primăvară într-o zi senină. Tot din cauza vremii nu prea am scos aparatul din geantă (temperatură mult sub 0 grade Celsius cu rafale de vânt puternic şi ninsoare slabă). Aşa că imagini reprezentative pentru Beştepe tot la primăvară vor apărea.

Să trecem la fapte. Echipa de anul trecut, adică Tudor şi subsemnatul, s-a mărit un pic adăugându-se şi Cătălin, montaniard înrăit pe crestele Bucegilor. După ce am cules echipa dis de dimineaţă la 7.30, ne-am prezentat la trecere bac. Noi şi încă vreo cinci maşini. De pe partea opusă bacul se venea cu trei maşini. Bun, am zis, o să fie liber drumul. Şi liber a şi fost. După o oră trecusem de Tulcea şi ne pregăteam de prima oprire. Oprire care a fost degeaba pentru că nu mi-am atins scopul şi anume găsirea cimitirului de nave de pe braţul Sf. Gheorghe. Din moment ce nu l-am găsit (încă) nu vă voi povesti despre el. De fapt nu e vorba de găsit pentru că ştiu unde este, doar că nu am ajuns până acolo pentru că şleaurile de pe dig deveniseră prea mari. Aşa că am făcut cale întoarsă la mai puţin de un kilometru de ţintă dar cu promisiunea că mă voi întoarce pe o vreme mai bună.

După acestă încercare nereuşită am continuat direct spre Beştepe. Până să ajungem acolo a început să ningă mărunt şi deja îmi puneam probleme dacă mă voi putea întoarce. Odată trecuţi de satul Beştepe am căutat un loc unde să las maşina, preferabil ferit şi cât mai aproape de ţintă. Aşa că am lăsat-o în mijlocul câmpului, aici. După o scurtă gustare din portbagajul maşinii, am pornit ascensiunea. Nu e mare lucru de capul ei fiind deja la peste 100 de metri altitudine. În câmp deschis vântul era foarte deranjant însă odată ajunşi la poalele dealului a încetat cu totul. Până am ajuns pe primul vârf. Acolo sus am descoperit ce înseamnă crivăţul. Beştepe este prima ridicătură de pământ pe care crivăţul o întâlneşte pentru mulţi mulţi kilometri. Efectele sunt multiple, cel mai pregnant fiind că nu poţi să stai cu faţa spre nord mai mult de câteva secunde. Noi urcasem pe dealul din mijloc însă ne propusesem (de fapt mai mult Tudor îşi propusese şi pentru noi) să ajungem pe cel mai înalt adică cel mai vestic. Aşa că am pornit la drum un pic sub „creastă” ca să ne ferim de vânt. După 1 kilometru şi puţin am ajuns acolo. Aşadar vă prezint Cota 242 – vedere spre est.

O imagine spre vest, cu satul Beştepe în fundal...

...şi una spre sud.

Cam atât cu imaginile.

Ne-am întors la maşină şi ne-am întors spre casă. Ninsoarea începuse să fie ceva mai puternică aşa că totul a devenit ceva mai interesant. După ce am oprit în Tulcea pentru nişte „gaz” şi mâncare am continuat spre Galaţi cu mici deviaţii. Una dintre ele a fost din Somova spre Parcheş, pe drumul ce trece pe lângă Delta Nature Resort. Fiind drum comunal, nu intră pe el plugul decât la primăvară şi doar ca să se ducă să are. Perfect pentru teste pe sistemele electronice de control al traiectoriei.

Spre Niculiţel am făcut o altă deviaţie pe alt drum comunal pe care l-am parcurs în primăvară şi care oricum e neumblat. Acum chiar eram primii care treceam pe acolo. Serpentine, pădure, ninsoare, zăpadă, fain tare. La un moment dat am decis că ajunge şi că ar fi potrivit să ne întoarcem acasă. Între timp zăpada se aşezase şi pe DN ceea ce ne-a cam încetinit şi am ajuns acasă pe întuneric. Road trip de o zi-lumină. Bun aşa!