Jina

După cum ziceam, acum două week-end-uri am fost la Sibiu. Am plănuit de dinainte, am rezervat iarăşi la Pensiunea Tosca şi am plecat „corporatist” vineri seara pe la 7 spre Hermannstadt unde am şi ajuns în jur de 11. Am preferat această variantă pentru a fi odihnit sâmbătă dimineaţă pentru că aveam plănuit un mini road trip prin Mărginimea Sibiului. Nu neapărat la văzut biserici fortificate (pentru că nu am vizitat aşa ceva) ci la inspectat peisajul.

O zi măreaţă în evoluţia omenirii a fost aceea când cineva s-a gândit că ar putea să urce un aparat de fotografiat pe un satelit. Până acum am organizat multe dintre excursii cu ajutorul Google Earth sau Wikimapia. Capul Doloşman aşa l-am găsit, aşa am hotărât să merg la Zandvoort aan Zee şi alte câte şi mai câte. Şi tot aşa am hotărât că vreau să văd satul Jina.

Ca să ajungem acolo am ieşit din Sibiu spre Sebeş. Am trecut de aeroportul Sibiu şi imediat în primul sat, Cristian, am făcut stânga spre Orlat. Mai departe am mers prin Sibiel şi Vale ca să ajungem în Sălişte. De la Sălişte începe drumul frumos prin pădure. Am trecut prin Galeş şi prin Tilişca (unde nu am oprit la Eco Muzeu orice ar fi fost aia, atrâgand asupră-mi oprobiul pasagerilor din maşină) şi am început şi un oarecare urcuş. Am şi oprit şi am scos şi aparatul din rucsac.

Condusul şi fotografiatul sunt în cele mai multe cazuri pasiuni care se exclud reciproc însemnând că la un moment dat din timp numai una dintre ele poate fi satisfăcută, în caz contrar rezultând o combinaţie periculoasă. De aceea imaginile din road trip-uri unde am avut rolul de şofer sunt cam puţine. Cum e şi cazul de faţă.

Am trecut mai departe prin Rod şi am ajuns la Poiana Sibiului, ultimul sat înainte de Jina. Între Poiana Sibiului şi Jina drumul urcă destul de mult trecând prin ceea ce cred ca sunt fâneţe şi o pădure de brad. Din păcate aici vremea deja îşi făcea de cap şi nu vedeam la 50 de metri. Jina fiind capăt de drum am decis să mergem fără oprire până se termină asfaltul ca mai apoi să ne întorcem să mai pozăm. Zis şi făcut, am mers până la ieşirea din sat unde am dat de bălţi şi noroaie.

Direct înainte, peste dealul pe care se află casa din imagine...

... se află o ţintă căreia îi dau de mult târcoale, mai mult cu intenţia. Ţinta e şoseaua Transalpina. Dacă ar fi fost să fac o chestie creepy ca-n filme aş fi stat adulmecând aerul în respectiva direcţie şi şoptind „Soon, my dear, soon...”. Dar mă gândeam totuşi să nu-mi sperii pasagerii.

Locul în care ne-am oprit e undeva aproape de 1000 de metri altitudine (ca şi întregul sat Jina de altfel) şi pare să fie undeva la marginea sălbăticiei. Undeva pe deal în stânga noastră o haită de câini fugărea o vulpe, dar aşa de la distanţă.

La întoarcere am oprit în mai multe locuri. O panoramă asupra satului Jina (sat care este foarte întins şi ce se vede în imagine e doar o mică parte).

O vedere de pe dealul de vis-a-vis.

Şi o vedere cu fâneţele parcelate.

La întoarcere am avut de ales între acelaşi drum sau o scurtătură până la drumul naţional spre Sebeş. Scurtătură care porneşte din Poiana Sibiului şi care, ca orice scurtătură care se respectă, ascunde un secret şi anume lipsa totală a unei îmbrăcăminţi asfaltice. Am ajuns totuşi repede la DN şi am zis că mai avem timp de umblat pe back roads aşa că am mers până în Miercurea Sibiului unde am cotit la dreapta spre Apoldu de Jos. Aici peisajul este cu totul altfel. Seamănă oarecum cu unele părţi din Dobrogea, mai ales în sud. Am făcut un ocoliş de câţiva kilometri doar ca să pozăm indicatorul de intrare într-un sat...

...şi până la urmă foamea a învins. Am trecut rapid prin sate cu nume ciudate ca Alămor sau Mândra, am aruncat doar o privire la băile renovate din Ocna Sibiului şi ne-am luat la întrecere cu un tren spre Sibiu. A câştigat trenul şi am întârziat şi mai mult la masa deja mult aşteptată.