26 February 2009

Mogoşoaia

Acum vreo două spătămâni, fiind vreme destul de bună, am dat o fugă până la Mogoşoaia la Palatul Brâncovenesc. Parcarea era aproape plină, lumea venise la plimbare. Faţă de data trecută când mai fusesem pe acolo, bucătăria brâncovenească...

...era închisă (îmi amintesc ceva de o renovare) iar curtea era plină de creaţii artistice discutabile.

Înarmat cu ceva informaţii de dinainte şi făcând câteva presupuneri până la urmă am dat de un obiect despre care ştiam că se află acolo. Obiectul nu e chiar mic însă nici domeniul Brâncovenesc nu e tocmai mic. Aşadar, undeva după zidul din partea nordică în dreptul bucutăriei se află statuia tovarăşului V.I. Lenin, statuie care a fost luată de pe soclul ei din Piaţa Presei Libere la 5 martie 1990 şi adusă aici la Mogoşoaia (n-am descoperit după ce raţionament s-au ghidat oamenii când au ales acest loc). Momentan tovarăşul Lenin are un somn agitat întrucât din imaginile pe care le ştiam ar fi trebuit să fie aşezat pe spate lângă zid. La momentul de faţă statuia este întoarsă cu faţa în jos.

Alături de Lenin, dormind ceva mai liniştit, este Petru Groza – mă rog, statuia lui - care până la 5 martie 1990 era în faţa Facultăţii de Medicină.

După ce mi-am satisfăcut curiozitatea cu privire la statui am făcut un tur prin parc.



În mijlocul parcului se află cavoul în care „odihnesc” ultimii Brâncoveni, George şi Mihai, amândoi aviatori, amândoi căzuţi la datorie la 22 de ani, unul în 1943 şi unul în 1944.

Tot în acelaşi cavou se află şi rămăşiţele poetessei Elizabeth Asquith Bibesco.


Şi aşa, pentru sfârşit, un pic de ironie istorică...

Palatul Brâncovenesc foloseşte lacăte turceşti.

4 comments:

Anonymous said...

Pentru istoria ironica din final si pentru fotografia cu banca, bravo!

Mi-ai facut pofta si mie de mogosoaia asa ca repar bicicleta si-am pornit!

Andrei C. said...

Multumesc!

Hmmm, bicicleta...Abia astept sa se faca mai cald...si sa fac rost de o bicicleta...

Madalin said...

eu m-am mutat acum cativa ani din bucuresti in mogosoaia cam prin 2003-2004 ;am fost de vro 3 ori la palat primele 2 ori cu niste prieteni deai parintilor si o data cu niste copi din vecini cu bicicletele e frumos dar nu stiu daca e voie sa intri in palat unde filmeaza serialul "Aniela" dar am fost undeva intro expozitie la supsol unde era gratuit oricum, am vazut niste lucrui precum:
mano-piciorul(un picior cu degete de maini;
si prima data cand am fost era o figura (din ciara cred)cu dracula pe o chestie de piatra (ca un cosciug) care se vedeau niste picioare la capat
BRAVO PENTRO SIT

Madalin said...

subsol*
SAIT*


scuzede greseli

Related Posts with Thumbnails