11 February 2009

Vélib’

Poveste din ciclul „Ce am mai citit prin ziare” sau „Şi la ei ca şi la noi”. Parisul are un program numit Vélib’ care constă, pe scurt, în biciclete de închiriat. Ideea a fost copiată şi la noi sub numele de Cicloteque şi traieşte sub multe alte nume în alte oraşe europene. Când s-au lansat la noi „românaşii” au venit bineînâeles cu teoria că aşa ceva e pentru ţările „civilizate” nu pentru noi.

Referitor la această civilizaţie, după un an şi jumătate de Vélib’ au venit şi cifrele. Din 20.000 de biciclete 7.800 au fost furate iar 11.600 au fost vandalizate. E adevărat că unele din cele furate au apărut la noi în judeţul Dâmboviţa dar este la fel de adevărat că vandalismele sunt opera tineretului de acolo. Ca să fie complet, compania JCDecaux care administrează serviciul şi-a manifestat nemulţumirea vis-a-vis de faptul că primăria Paris câştigă 20 de milioane de euro pe an din Vélib’ şi totuşi nu plăteşte deloc stricăciunile (ca şi idee de afacere, pare foarte profitabil – o bicicletă e pe undeva la 400 de euro adică 800.000 euro în total pentru biciclete plus ceva amenajări ca investiţie iniţială şi taxa anuală de administrare care nu cred că e mai mare decât investiţia iniţială, deci până la 20 de milioane pe an mai rămâne un profit bunicel). Până la urmă primăria Paris a semnat un nou contract prin care se obligă să reinvestească o parte din profit.

Ceea ce într-adevăr nu seamănă cu ce se întâmplă la noi este faptul că acele biciclete chiar sunt folosite de 78.000 de oameni zilnic. Aş prefera ca şi la noi să să elibereze străzile în felul acesta, nu neapărat prin lipsa banilor pentru combustibil.

Apropo de capitale, am nişte imagini dintr-o plimbare pe înserat în Sibiu pe care nu le pot asocia cu o povestire. Aşa că...



Un foarte sugestiv indicator „Interzise casele, copacii, maşinile şi copii cu mingi”.


(În caz că vă întrebaţi, mormanul de zăpadă e o rampă pentru snowmobile.)

Şi ca bonus, Nikon a început să vândă DSLR-uri împreună cu mânuşi speciale asortate cu coating-urile obiectivelor.

2 comments:

Silviu said...

Yes my frien, le folosesc 78.000 de oameni zilnic, dar ai vazut ce piste de biciclete au ei? Nu mai vorbesc de faptul ca traficul este degrevat si de excelenta retea de transport in comun.
PS: din ce am vazut eu pe acolo, si m-am tot uitat la ele, nu am vazut nici una vandalizata.

Andrei C. said...

Am inteles ca fac 1500 de reparatii zilnic. Asa zic ei nah... Articolul original e aici

Related Posts with Thumbnails