Mare lipsă de timp se abătu asupra mea! Drept pentru care am rămas în urma cu toate. Puţinul timp liber pe care l-am avut l-am transformat în plimbări pe coclauri, drumuri neumblate şi în general departe de Internet.
Aşadar, Roma – ziua 2.
Trezire lejeră la o oră rezonabilă, soare pe cer, booon. Durerea de picioare din ziua precedentă era doar plecată până la alimentară ca să zic aşa, se întorcea repede. Aşa că am decis să o iau mai uşor. Am mers cu toţii la Termini să mâncăm şi apoi ne-am despărţit urmând să ne reîntâlnim peste ceva ore în Villa Borghese, în colţul dinspre Piazza del Popolo. Ca să fie cât mai uşor, am mers cu metroul până la Piazza Spagna iar de acolo Piazza del Popolo e foarte aproape. Fiind duminică dimineaţă zona e foarte animată.
Diverse detalii de pe stradă...
Ha ha - Miscellanea!
În Piazza del Popolo am luat iar la ţintă statuile mişcătoare.
N-am stat mult în piaţă şi am urcat în Villa Borghese. Spun „urcat” pentru că partea respectivă din parc (cu un nume care acum îmi scapă şi îmi e lene să-l caut) este mult mai sus decât piaţa (sau chiar restul oraşului). Dăm de piaţa Bucureşti, sau mai bine zis Piazza Bucarest. Există şi nu e vandalizată.
Şi chiar dacă e foarte mică, are un obelisc egiptean în ea. N-am înţeles obsesia vesticilor cu obeliscurile. „Whoa, avem o piaţă, hai să punem ceva în mijloc! Neapărat ceva ciordit de prin colonii”. În Piazza Spagna mai este unul, în Piazza Navona, în Piazza del Popolo, la Paris, la Londra... Încep să cred că unele au cuceriri au avut ca unic scop găsirea de material expoziţional pentru pieţe. „Aoleo, n-avem ce să punem în piaţă, repede strângeţi armata să mergem în Egipt să luăm. Nu se poate să stăm fără! Râde lumea de noi că n-avem un obelisc în piaţă”.
Iar pe partea cealalată a discuţiei, cum că piaţa Bucarest nu e vandalizată, ţin să precizez că la Roma poţi să fii român şi să supravieţuieşti pe stradă. Din ştirile văzute înainte aveam o viziune cu patrule de extremişti care vânează români pe stradă să-i linşeze. Sau măcar să-i bruscheze sau să-i abuzeze. Verbal. Ce-i drept, dacă se apucau de aşa ceva ar fi trebuit strâns un număr respectabil de oameni, ca să fie în siguranţă. Nu de alta dar sunt mulţi români acolo. Şi mulţi dintre ei sunt de cea mai joasă speţă, numai buni de întemeiat o nouă Australie (în Groenlanda). Săraca Italie (şi aici chiar le cam plâng de milă) e asediată de peste tot: de pe mare debarcă toată Africa, iar de pe uscat debarcă scursura umană a Europei de Est (ce-i drept, odată cu mână de lucru calificată, care ajută la dezvoltarea economică a ţării bla bla). Aţi vrut libertate de circulaţie, poftim libertate de circulaţie! Este foarte posibil ca artistul grafician autor al lucrării de mai jos să se fi gândit la a transmite un mesaj simbolic ţării care, ar putea argumenta unii, a picat de fraieră în acest „schimb” cultural, economic şi, de ce nu, etnic (desigur, e vorba de schimburi unilaterale).
Desigur, am divagat. Să mă reîntorc la plimbarea mea. Grupul cu care trebuia să facem joncţiune în parc s-a delectat cu biciclete închiriate (de la români, întâmplător), eu am stat pe iarbă, sub copaci înfloriţi. La vremea respectivă copacii înfloriţi nu apăruseră încă în Bucureşti, dar deh, Roma e mai la sud. Am stat pe iarbă şi am spionat oameni cu tele-ul, evident.
Dar orele înaintau şi foamea se înteţea. Astfel am refăcut grupul şi am mers la mâncat în Trastevere, un cartier de peste Tibru (duuuh). Am mers acolo cu metroul până la Circo Massimo şi de acolo pe jos pe la Bocca della Verita şi Ponte Rotto. Complet inutil şi nu foarte educativ ca plimbare însă greu de evitat pentru că nu există metrou în Trastevere iar descoperirea traseelor de autobuze/tramvaie nu era potrivită la momentul respectiv.
Trastevere e un cartier vechi cu mici restaurante unde vine lumea să mănânce însă nu e turistic, e chiar zona unde ies localnicii.
Trastevere e un cartier vechi cu mici restaurante unde vine lumea să mănânce însă nu e turistic, e chiar zona unde ies localnicii.
La „Papa Re” nu am avut loc (aveau 4 mese cred) însă am găsit alături. Chelneriţa a fost foarte primitoare chiar şi după ce a aflat că suntem români (na că se poate, şi nu, mâncarea nu a avut gust ciudat, poate cu excepţia cozii de vacă). Am mâncat nişte paste cu sos amatriciana fantastice la primul fel, coda alla vaccinara ca fel doi (care da, e coada de vacă de care ziceam, şi nu, nu e bun) şi ca desert, ceva iarăşi foarte bun, panna cotta. După masă mai aveam cam două ore până ne pleca autobuzul spre aeroport aşa că după o scurtă operaţiune de plănuire...
... iar ne-am separat în două grupuri. Unul s-a dus să recupereze bagaje de la hostel şi altul s-a dus iar în centru după magneţi şi după provizii de cafea din Piazza Sant’Eustacchio. Pe drum, un tramvai fără roţi...
În centru, pe lângă căutat magneţi şi cafea, am mai pierdut vreun sfert de oră în faţa Pantheonului vânând diverse cu tele-ul.
Legionarii cu săbii de plastic nu erau foarte fotogenici (deşi se pare că sunt destui care se pozează cu ei). În schimb în faţa Pantheonului îşi făcea rondul una dintre cele mai fotogenice măturatoare pe care le-am văzut (da, coada e de la mătură).
Bineînţeles că ne-am întins cam mult şi a trebuit să ne grăbim serios ca să ajungem la timp la Termini. Asta ca să aflăm că nu mai sunt locuri destule la autobuz spre Ciampino. Patru dintre noi rămâneau pe dinafară. Din fericire, Italia e civilizată în privinţa taxiurilor şi o cursă spre aeroport are preţ fix, 32 de euro. Acceptabil pentru 4 oameni aşa că ne-am dus la staţia de taxiuri unde aşteptau cam 40 de maşini pe 3 rânduri.
Întâmplarea a facut ca pe noi să ne ia o mamaie taximetristă (e cu rând, nu prea ai cum să alegi). La ieşirea din parcare era să facem primul accident, ce-i drept minor. La a doua intersecţie, am evitat al doilea accident (vorbesc la persoana I deşi nimeni din maşină nu a avut vreo contribuţie la evitarea lui). Pe Via Appia, în timp ce mamaie îmi arăta unde e cel mai bun tiramisu din Roma eu mă uitam cu groază că merge pe mijlocul a două benzi, mai încet decât restul traficului. Culmea e că ceilalţi claxonau şi tot ea îi înjura. Deja mă vedeam dând declaraţii la Questura referitoare la accident sau la crimă, care dintre ele venea prima (crimă având desigur ca obiect şoferul taxiului şi ca agenţi pe ceilalţi şoferi coalizaţi).
Mbun, deci asta a fost Roma. Urmează Londinium.
