A treia (şi ultima) zi de Londra am petrecut-o într-o alergătură continuă, fiind mai degrabă vorba despre o jumătate de zi. Eu având picioarele distruse din ziua precedentă am militat pentru ceva de care de obicei mă feresc, şi anume un muzeu. Totuşi, nu era vorba de zgâit la cine ştie ce pânze mâzgâlite de diverşi oameni, era vorba de London Science Museum. Înainte de a merge la muzeu mai aveam un lucru de făcut, tipic londonez, adică să mergem cu un double decker. L-am aşteptat la staţia de la London Bridge, la intrarea în City of London.
Am luat primul autobuz fără să studiem traseul şi fiindcă era liber iar noi eram turişti, ne-am urcat sus, în faţă.
Din autobuz am coborât undeva aproape de St. Paul’s ca să luăm metroul. De luat, am luat ţeapă pentru că staţia de la Blackfriars e închisă vreo doi ani pentru reparaţii aşa că am mai mers pe jos până la următoarea – ceea ce nu înseamnă foarte mult.
La Science Museum nu există taxă de intrare, numai că te controlează la bagaje să nu ai ceva bombiţă, cuţitaş, etc. La garderobă am realizat faptul că nu mai aveam decât vreo două ore de vizitat maximum şi totodată că nu mai aveam spaţiu pe card. Aşa că m-am limitat la câteva cadre.
Organizarea pe etaje nu mi s-a părut cea mai eficientă sau măcar intuitivă, însă asta nu înseamnă că nu am văzut lucruri interesante, despre care am învâţat sau am auzit la un moment sau altul. De exemplu, Stephenson’s Rocket sau o altă rachetă, de data asta adevărată, un V2. De asemenea se poate vedea cel mai mare cauciuc din lume, produs de Michelin (R63), primul camion Diesel sau Miss England I, ambarcaţiunea care a deţinut pentru un timp recordul de viteză pe apă, prin anii 20. La ultimul etaj sunt alte bucăţele de istorie: un exemplar de Hawker Hurricane, unul de Supermarine Spitfire - diverse Moth, biplane din primul război mondial...
...bucăţi din Comet-ul care a intrat în istorie ca primul avion de pasageri cu reacţie care a explodat în zbor, etc.
Timpul trece repede când caşti gura, aşa că pe la o oră destul de înaintată pentru programul nostru, ne-am îndreptat spre Soho să mâncăm la Shakespeare’s Head. Ceea ce am şi făcut însă a trebuit să alergăm ca să prindem shuttle-ul pentru aeroport.
Ok, am terminat cu Londra, la două luni după consumarea faptului - fapt care este parţial de vină pentru textul sărăcăcios de mai sus. Partea cealaltă de vină o poartă, evident, lipsa de timp. O să revin totuşi pe meleaguri româneşti cu vreo două drumeţii/road trip-uri.
No comments:
Post a Comment