Un traseu de week-end

În principiu acest post ar fi trebuit să se cheme „Planul înclinat de la Comandău” dar nu a fost să fie. Acum aproape două luni am pornit din Bucureşti sâmbătă dimineaţa în direcţia Covasna via Braşov. Via Braşov pentru a ne îngroşa rândurile, desigur. Direcţia Covasna pentru că obiectivul era acolo.

Planul înclinat de la Comandău este o instalaţie feroviară aş putea zice construită pe la 1870 şi care servea la transportul lemnului peste un deal. Ideea e că şina urcă un deal foarte abrupt şi era folosit un sistem de scripeţi şi două platforme care se echilibrau reciproc. La mijlocul pantei platformele se ocoleau reciproc şi reveneau pe şina unică (sistem pe care l-am văzut la funicularele din Genova). Instalaţia e dezafectată din anii 90 şi este în stare avansată de degradare.

Cu oarecare dificultate am nimerit drumul în Covasna, drum care trece pe lângă spitalul de Cardiologie din localitate. Drumul e rău, macadam cu gropi, dar nu ţine decât un kilometru. Încă de la ieşirea din Covasna se merge alaturi cu şina de mocăniţă. Am ajuns la baza planului înclinat, ne-am dat jos din maşini şi ne-am minunat cum se poate ca în 10 minute să se treacă de la soare la ninsoare în aprilie. Ninsoarea nu a fost singurul impediment în a vizita locaţia. Pentru a urca dealul trebuie trecut un râu care trece printr-o râpă destul de adâncă. Teoretic se putea trece prin albie însă era deja frig şi cădeau primii fulgi aşa că am renunţat la idee. Singurul cadrul de acolo...

Râpa era traversată la un moment dat de un pod pentru vagoane, pod de lemn care a cedat până la urma, cred. Bârna din dreapta a servit ca un pod pietonal provizoriu însă adâncimea râpei mă făcea să zicem neliniştit la perspectiva unei traversări. Planul înclinat începe imediat în pădure.

Pentru că eşuasem mizerabil cu planul înclinat, am zis să nu încheiem ziua aşa repede aşa că am scos la iveală planul de avarie - anume parcurgerea drumului spre Târgu Secuiesc şi apoi trecut munţii spre Tuşnad sat. Drumul îl mai parcursesem acum mulţi ani în calitate de pasager. Pe atunci era un fel de drum forestier la care se lucra pentru amenajare. Din surse de încredere (spionii mei din Szent Gyorgy) am aflat recent că drumul e asfaltat şi numai bun de plimbare. Aşa că am pornit la drum, distracţia pe parcurs fiind dată de o pereche de walkie talkie-uri Oregon Scientific („Vulturul, recepţie. Aici Nevăstuica. Ai grijă la groapă”). Pe drum vremea s-a schimbat şi răzgândit de mai multe ori aşa că în trecătoare era iar nor şi umezeală.

Celălalt cadru din toată excursia, la coborâre spre Cozmeni (parcă aşa îi zice satului).

În Cozmeni am făcut stânga spre Tuşnad Băi unde am şi oprit pentru un prânz târziu la restaurantul de la Lacul Ciucaş. Drumul înapoi spre Braşov trece prin Sfântu Gheorghe şi e mai mult sau mai puţin execrabil. Totuşi se chinuie să-i facă ceva, un semn fiind faptul că au tăiat toţi copacii de pe margine. Nu mai ştiu pe la ce oră am ajuns înapoi la Braşov dar era pe înserate. De acolo am continuat singur spre Bucureşti pentru că era weekend scurt pentru mine. Atât.