Cum spuneam data trecută, aveam eu un plan care eşuase şi ajunsesem la Şotrile cu bicicletele. Acum două săptămâni am pus totuşi în aplicare planul. Prognoză meteo excelentă, caniculă peste tot, fără ploi, numai bine de urcat pe Bucegi şi coborât de acolo cu bicicleta.
Planul era să plecăm de foarte dimineaţă din Bucureşti ca să prindem prima telecabină din Buşteni. Am sunat la telecabină, am întrebat de program, etc. etc. La 4.30 ne-am trezit, am pus bicicletele pe maşină şi am plecat spre Buşteni. Zi senină cum ziceam, încă de lângă Ploieşti releul de la Coştila – ţinta noastră - se vedea destul de clar. Fiind destul de liber pe drum, la 7.30 eram la telecabină la Buşteni. Acolo oroare, panică şi disperare. Coada se întindea deja pe zeci de metri şi nici nu eram primii biciclişti. În faţă mai erau înca vreo 5 biciclete. Ca să scurtez povestirea, am să spun că am pierdut 2 ore la coadă la telecabină, 8 telecabine în total. Ca să fii primul trebuie să fii acolo la 6 cred. În fine...vreme frumoasă, grabă nu foarte mare...să ne relaxăm...
Ca o paranteză, trebuie să imi iau polarizator ca să pot abuza de el în linişte, să nu mai împrumut de la alţii.
Pe la 10 eram sus pe platou, luând micul dejun al fresco. Planul era ca Adriana, care încă nu e biciclistă cu acte în regulă să dea o fugă până la Monumentul Eroilor iar bicicliştii wannabies să urce pe drum până la releul Coştila.
Toate bune şi frumoase dar după un sfert de drum eu am decis că nu merită efortul şi timpul pierdut. Deşi mi-aş fi dorit mult să ajung acolo, se pare că va trebui să o las pe altă dată. Aşa că am pornit GPS-ul şi am luat-o alert la vale. Şi ce vale!
Drumul este un drum judeţean care urcă din satul Moroieni până sus la releul Coştila. Ca înfăţişare se prezintă ca un drum forestier cu un macadam mai brut. Varianta aleasă de noi a fost Babele-intersecţie cu drumul spre Piatra Arsă – intersecţie cu drumul spre Bolboci – cabana Cuibu’ cu Dor – Sinaia – Buşteni. O foarte mică parte din acest drum este în urcare, restul e coborâre. Dat fiind acest fapt, opririle nu au fost prea dese şi nici ocaziile de foto nu au fost dese. O privire înapoi spre Babele.
Undeva pe coborârea către cabana Cuibu’ cu Dor.
Coborârea spre Sinaia e cea mai alertă dar viteza maximă am atins-o undeva pe macadam în pădure. Drumul Sinaia Buşteni a fost lejer pentru că toate maşinile staţionau în coloană. Distanţa totală este de 40 de km parcurşi în cam 2 ore jumătate, diferenţa de nivel e de aproximativ 1400 de metri iar track-ul arată cam aşa:
Sincronizare perfectă cu Adriana care tocmai cobora din telecabină când noi ajungeam la maşină. Asta se întâmpla pe la ora 13. Dacă vă întrebaţi de ce am încheiat aşa devreme excursia, răspunsul este "pentru că nu o încheiasem încă". De la Buşteni am plecat spre Braşov unde urma să lăsăm bicicletele pentru a merge mai apoi la Sighişoara la Festivalul Medieval. Zi plină!
2 comments:
Da... superb!
foarte frumos.
e bine ca reusiti sa mai scapati de masini si puneti muschii la treaba cu bicicletele !!!
una peste alta , vad ca le luati cu voi peste tot ; un lucru foarte bun !
sper sa ma hotarasc si eu cat de curand sa achizitionez doua bucati ... :)
Post a Comment