Tour de Niculiţel

Înainte de isprava cu Periboina, mai exact în ziua de dinainte, am mai avut o escapadă pe două roţi de data asta în munţii Măcinului. De când umblam prin liceu cu bicicleta prin împrejurimile Galaţiului mi-am dorit să fac asta. Acum că pot transporta bicicleta cu maşina, pot ajunge liniştit unde doresc şi pot să-mi consum energia pe traseul ales de mine, fără să-mi risc dorsala pe cine ştie ce DN.

Cu traseul ales de dinainte şi studiat pe Google Earth am pornit la drum la orele şepte trecute. Un prim bonus al zilei a venit la trecere bac unde am fost ultima maşină pe bacul de 7.30. Ideea era ca să ne facem traseul până în prânz ca mai apoi să ne continuăm drumul spre mare. Traseul ales era circular pornind din Niculiţel, ajungând peste deal în Nifon şi apoi încă o dată peste deal dar pe alt traseu, tot în Niculiţel. Un traseu circular e întotdeauna preferabil unuia liniar unde trebuie să te întorci pe acelaşi drum pe care ai venit.

La ieşirea din Luncaviţa am avut o revelaţie, şi anume că parcurgerea în sens opus faţă de cel planuit iniţial s-ar putea să fie mai avantajoasă. Zis şi făcut, am cotit spre Mânăstirea Cocoş pe un drum numai de mine ştiut (şi de camioanele de la cariera Niculiţel) şi puţin după ora 8.15 eram în parcarea lăcaşului de cult. Am dat jos bicicletele, am strâns suportul, ne-am echipat şi am pornit la drum. Drumul începe cu o urcare destul de neplăcută ca şi gradient însă abordabilă. Partea bună a fost că 75% sau mai mult din traseu a fost prin pădure, pădure care trebuie să arate fantastic toamna.

Relativ repede se ajunge pe culme şi se începe lunga coborâre spre Niculiţel. De fapt o perioadă se merge ca pe teren plat ca mai apoi să înceapă coborârea. Drumul e blocat de nişte bălţi în două locuri dar există variante ocolitoare. Ultima parte a coborârii este mai alertă (jantele frigeau când am ajuns jos şi am simţit pentru prima oară miros de cauciuc ars de la saboţi – plus că am descoperit că frânele îşi pierd eficienţa când depăşesc o anumită temperatură). Satul Nifon se află pe DJ222A (Luncaviţa-Nifon prin Pasul Teilor), un drum pe care îl am trecut pe o listă de mult timp încoace, dar pe care îl voi parcurge mai spre toamnă. La ieşire din Nifon am făcut stânga din nou pe macadam, nu înainte de producerea unui fotodocument.

Urcarea din Nifon e lină şi durează relativ mult. Se reintră în pădure repede…

…pădure care e mai deasă de data asta, uneori făcând umbră completă. La o curbă am dat de o exploatare forestieră şi de câinii aferenţi. Din fericire era şi paznicul acolo şi ne-a asigurat că nu e pericol. Am schimbat două vorbe, n-am lăsat mirosiţi de câini şi am plecat mai departe. Am micdejunat înainte să înceapă urcarea mai grea, dar nu prea mult pentru că şi roiurile de ţânţari micdejunau din noi. Până la urmă am trecut dealul cu ceva chin şi am dat în DJ229, despre care am mai povestit recent. E la fel de rău cu gropile şi pe bicicletă. De acolo am mai urcat o bucată şi apoi am început coborârea salbatică spre Niculiţel. Noroc că drumul e slab circulat.

Cele două Magellan-uri

În Niculiţel am oprit la prima bodegă şi am luat ceva rece şi apoi am continuat pe cei 6 km de drum până la mânăstirea Cocoş unde am găsit maşina în bună stare, doar cu 1kg de găinaţ de rândunică pe ea – dragele de ele, îşi fac cuib în turla porţii.

Traseul a avut 17+19km potrivit GPS-ului. Din două bucăţi pentru că undeva părin pădure aplicaţia s-a gândit că ar fi potrivit să dea eroare şi să se închidă. Timp total, undeva aproape de 5 ore, cu urcat de două ori de la ~100m la ~300m (n-am încredere în altitudinile raportate de GPS). Vitezele maxime sunt secrete, ca de obicei. Track-ul arată cam aşa...