Roadtrip: Jina

Încă de data trecută am promis că mă întorc la Jina ca să văd locurile vara. Aşadar, duminică, am întins-o spre Jina mai spre prânz. Din Sibiu, bineînţeles. Harta o arăt la sfârşit, să fie mai cu suspans.

Am încercat aceeaşi rută ca în iarnă însă nu a mers. Drumul prin Cristian era închis aşa că a trebuit să mai continuăm până în Săcel unde am ieşit de pe DN şi am intrat pe traseul cunoscut. Am mers fără oprire până undeva în apropiere de Poiana Sibiului. Acolo a trebuit să oprim pentru peisaj...

...peisaj care îmi era necunoscut pentru că în iarnă aici aveam vizibilitate câteva zeci de metri.

Am coborât în Poiana Sibiului şi am mers până în Jina fără să oprim în alte două puncte de belvedere, în ideea că oprim la întoarcere. Odată ajunşi la capătul asfaltului, după un pic de studiu pe atlasul rutier, am decis că se poate continua înainte spre Şugag fiind vorba de numai 7 kilometri de drum neasfaltat. Dar ce să facem cu punctele de belvedere lăsate în urmă? Nimic mai simplu, doar eram în plimbare. Am luat-o înapoi spre Poiana Sibiului, urmând să ne întoarcem mai apoi din nou în Jina şi să mergem spre Şugag.

Vedere de pe stradă în Jina.

Panoramă asupra satului cam din acelaşi loc cu cea din iarnă.

Pentru comparaţie, asta este panorama din iarnă...

Al doilea punct de belvedere, undeva între Jina şi Poiana Sibiului.

Şoseaua la intrare în Poiana Sibiului.

Detalii din fundal.

Odată satisfăcută nevoia de peisaje, mai rămânea de satisfăcut nevoia de explorare. Am luat-o înapoi spre Jina şi odată ieşiţi din sat am continuat pe macadam. Trebuie să recunosc că a fost un pic cam extremă explorarea. Începutul porţiunii de 7 kilometri e foarte promiţător dar de fapt înşelător. Imediat după „colţ” încep serpentinele. În prima curbă am oprit să întreb un localnic cum stă treaba. „-Mai e mult până jos? Cum e drumul?” Omul: „Mai sunt vreo 7-8 kilometri, da’...” şi aici îşi aruncă privirea de-a lungul maşinii evaluând garda la sol. Rezultatul evaluării a părut a fi negativ sau cel puţin aducător de îndoială. Totuşi a zis că se poate trece. Pentru mine a fost de ajuns şi am pornit în continuare. După vreo 50 de metri am văzut cam cât de rău se poate să fie şi totodată am descoperit că nu mai era cale de întoarcere zona fiind prea îngustă şi prea abruptă. Ce-i drept, m-am întâlnit cu o Dacie care urca şi am fost depăşit de un Clio, dar asta mai jos. Ideea e că drumul se poate parcurge cu rabdare, însă gândiţi-vă de două ori înainte. După vreo 20-25 de minute am ajuns jos, cam prăfuiţi, dar întregi.

Am dat imediat de asfalt şi nu de orice fel, ci din acela nou şi negru. Şugag e situat pe o vale care se ramifică din valea principală pe unde urcă DN67C, Transalpina. Într-adevăr, la răscruce, apar indicatoarele cu 67C.

Cum spuneam, Romstrade face treabă bună, cel puţin până la Şugag e asfaltat (din ce am auzit s-a ajuns cu asfaltul până la cabana Oaşa, la 20 de kilometri de Obârşia Lotrului) însă mai sunt unele locuri unde se circulă pe un singur sens.

Revenind la excursie, noi am luat-o evident la dreapta, spre Sebeş pentru că era deja ora 4 după amiaza şi mai aveam de ajuns şi la Bucureşti în aceeaşi zi. Pe parcurs am mai oprit la unul dintre baraje, voit...

...şi nevoit în Sebeş, din cauza traficului infect. În Sibiu mai aveam programată o oprire pentru mâncare şi suveniruri aşa că am mai întârziat şi pe acolo, prin Piaţa Mică...

...şi aiurea.

Nu vrea nimeni un ZIL? E numai 1950 de euro...

În jur de ora 20 ne-am pus în mişcare către Braşov de unde mai aveam de ridicat pasageri şi am ajuns în Bucureşti în prima oră a zilei următoare. A fost un week-end reuşit cu aproape 1400 de kilometri făcuţi, jumătate din ei pe drumuri necunoscute până atunci.

Ah să nu uit de descrierea aproximativă a traseului de duminică pe la Jina...