Banat Delight: Z2 – Straja, DJ666 şi Densuş

Odată terminată mini-expediţia pe Transretezat trebuia continuată expediţia mare. Am făcut cale întoarsă şi am trecut iar prin localităţile miniere de pe valea Jiului. Câmpul lui Neag, Uricani, Lupeni, Vulcan, toate par în comă. Era duminică spre miezul zilei şi oamenii erau ieşiţi pe stradă ceea ce mai atenua impresia însă ruinele industriale sunt peste tot. Mine închise, blocuri neterminate, magazine abandonate, vehicule abandonate.

N-am oprit pentru a fotografia ruinele însă e o zonă foarte bună pentru aşa ceva. De exemplu mina din Lupeni are o clădire turn care ochiometric pare mai înaltă decât turnul de încercare pentru ascensoare de la Basarab. E bleu şters, decojit. Aproape de el este un coş de fum şi el foarte înalt.

În timp ce treceam prin Lupeni am văzut indicatorul pentru Straja, 7 kilometri, şi am decis că merită să mergem. Drumul e nou, făcut în 2006, şi este foarte abrupt. Din păcate sus nu prea era nimic de văzut pentru că totuşi staţiunea Straja e o staţiune de iarnă. Telescaunul era nemişcat.

Construcţii aiurea pe teren limitat.

Un TAF semiabandonat.

La coborâre singurul lucru notabil a fost apariţia soarelui pentru prima dată în această excursie. Nu aveam de unde să ştim dar nu avea să ne mai părăsească până la sfârşit şi probabil într-un acces de furie pentru că îl blamasem, nu ne-a lăsat să facem poze acceptabile între anumite ore ale fiecărei zile.

De la Lupeni am trecut spre Vulcan unde am renunţat la un alt ocol prin zona turistică Pasul Vulcan însă am încercat să scurtăm drumul spre Haţeg pe un drum judeţean descoperit pe hartă. În mod normal ar fi trebuit să mergem prin Aninoasa, Petroşani însă speram să putem trece munţii ceva mai devreme. Drumul DJ666 s-a arătat potrivnic planurilor noastre transformându-se încet, încet într-o potecă pentru căruţe.

A trebuit să facem cale întoarsă spre Route 66, pardon DN66. Până la urmă tot prin Petroşani am trecut şi am continuat spre Haţeg. La Haţeg am făcut oarecum stânga spre Caransebeş însă înainte de a ne întinde la drum am ieşit din drumul principal pentru o oprire la Densuş, să vedem faimoasa biserică de acolo.

Biserica Densuş e într-adevăr ciudată. Făcută din materiale refolosite, inclusiv pietre luate de la Sarmisegetuza, biserica nu are o origine clară. De-a lungul timpului a suferit multe modificări şi de aceea e greu de evaluat ce e original şi mai ales ce înseamnă original.

Interiorul bisericii este mult mai mic decât te-ai aştepta. În plus, nu poate fi fotografiat aşa că am făcut cu rândul să intrăm înăuntru.

Una dintre crucile cimitirului anexat bisericii.

După Densuş am revenit pe drumul principal un pic înainte de Sarmisegetuza. Acolo nu am oprit, doar am aruncat o privire din maşină. Mai aveam peşti mai mari de fript şi soarele era cam jos pe cer. Am continuat pe drumul spre Caransebeş şi am trecut, dezamăgiţi, prin Poarta de Fier a Transilvaniei, o glumiţă de trecătoare. La Caransebeş se opreşte şi episodul de faţă dar, ca întotdeauna, va urma. Odată cu trecerea prin Poarta de Fier, excursia noastră ajunsese în sfârşit pe meleaguri Bănăţene.