Rămăsesem cu povestirile undeva pe malul lacului de acumulare de la Văliug. Noaptea a trecut şi când în sfârşit s-a crăpat de ziuă am observat că zona Crivaia-Văliug pare chiar prietenoasă. La fel de pustie, dar prietenoasă. Aşa că ne-am luat bagajele, le-am dus la maşină şi am trecut pe la recepţie să luăm micul dejun. Ţinând cont că eram singurii clienţi am ales cu o oarecare grijă meniul dar până la urmă a fost bun.
Am părăsit parcarea în jur de ora 9 parcă cu ţinta platoul Semenic. Mai întâi am parcurs drumul de-a lungul lacului pe o foarte plăcută lumină de dimineaţă de toamnă.
Am şi oprit pentru câteva poze la o terasă de unde se vedea mai bine lacul.
După ce am ajuns înapoi în Văliug am făcut dreapta şi am continuat pe drumul spre Gărâna. Drumul urcă susţinut până în pasul Prislop (alt Prislop decât cel din Moldova). Fix în pas se desprinde la dreapta drumul spre Platoul Semenic. La intrare sunt semne care avertizează despre viscol.
Se ajunge destul de repede pe platou unde drumul continuă printr-un culoar larg de brazi făcut probabil exact pentru a proteja drumul în cazul unui viscol. Zona este recunoscută pentru potenţialul eolian. Dovadă stau cele două generatoare eoliene instalate aici (un al treilea e demontat). La apropiere de ele îţi dai seama că nu au mai funcţionat de ceva vreme. Sunt ruginite şi au un design butucănos, aş zice.
Bineînţeles că mi-au trezit curiozitatea şi am căutat informaţii despre ele. Aşa am aflat că cele trei ruine de pe Semenic sunt rămăşiţele primului şi unicului proiect în întregime românesc de acest tip. Spre sfârşitul anilor 80 s-a încercat timid exploatarea acestei resurse. Astfel Întreprinderea de Construcţii Metalice Bocşa a primit sarcina dezvoltării acestui proiect. Agregatele aeroelectrice, cum au fost ele denumite, s-au arătat nărăvaşe pe tot parcursul proiectului, constructorii neavând experienţă în domeniu şi învăţând pe parcurs. Planul ar fi fost ca uzina de la Bocşa să producă 10 eoliene lunar pentru a ajunge la un număr de 300 de eoliene pe Platoul Semenic. Dar a venit Revoluţia şi la doi ani după ea proiectul s-a sistat din lipsă de bani şi astfel a ajuns în starea actuală.
Mai departe pe drum se ajunge în staţiunea Semenic, o aglomerare de cabane, hoteluri (unele părăsite) şi chioşcuri plus teleschiuirile aferente. Asta pentru că staţiunea trăieşte iarna. Vara e pustie. Noi chiar am încercat să stăm la una dintre cabane însă i-am cam luat prin surprindere pe proprietari care au îndrugat ceva de genul că nu au locuri. În fine.
Platoul Semenic are mai multe vârfuri cu înălţimi comparabile (Semenic 1447m, Gozna 1449m şi Piatra Nedeei 1438m, dacă nu mă înşel). Staţiunea e lângă vârful Gozna, cel din imagine.
Din alt unghi, releul, cabana Andra şi ceva punct de prim ajutor pentru ce-i ce-şi rup picioarele la schi.
Singurele fiinţe cu care ne-am întâlnit au fost două ghemotoace de blană de la cabana Andra, foarte jucăuşe. A, da, şi doi germani, cred, veniţi cu un BMW cu care mergeau de parcă transportau ouă.
Am mers până pe vârful Gozna sperând că vom putea vedea ceva însă era deja prea încărcată atmosfera pentru a vedea la depărtare mare, spre Reşiţa (în teorie în zilele senine se poate vedea Dunărea). Văliug-ul se vedea în schimb bine, jos în vale.
Revenind la maşină am făcut cale întoarsă şi am ajuns din nou în pasul Prislop. De acolo am continuat un pic drumul spre Gărâna şi Trei Ape, aşa informativ. Am trecut pe lângă tabăra de sculptură în lemn…
…şi am ajuns până în dreptul lacului Trei Ape. Acolo am întors pentru că indicatorul de la gazolină îmi făcea cu ochiul, oarecum ameninţător. Drumul spre Reşiţa, cel pe care îl parcursesem în noaptea de dinainte, este foarte frumos - numai curbe printr-o pădure mică dar deasă.
Reşiţa văzută ziua e şi ea mult schimbată. Locul e plin de vestigii industriale (furnalul de la combinatul siderurgic, banda transportoare de minereu care trece pe deasupra blocurilor de 10 etaje) însă arată cât de cât îngrijit, doar e capitală de judeţ.
Reşiţa văzută ziua e şi ea mult schimbată. Locul e plin de vestigii industriale (furnalul de la combinatul siderurgic, banda transportoare de minereu care trece pe deasupra blocurilor de 10 etaje) însă arată cât de cât îngrijit, doar e capitală de judeţ.
Înjurând în gând reţeaua deficitară Rompetrol, am adăpat căluţii la PetromV şi am mers la următorul obiectiv, în Reşiţa. Va urma.
2 comments:
Geniala imaginea cu pontonul de pe lac. Simplu....
Eh, nu e geniala...e cam cliseistica...dar merci oricum :)
Post a Comment