Banat Delight: Z6 – Podul natural, Cheile Sohodolului, Tg. Jiu

Ziua 6, totodată ultima zi pe drum. Şase zile poate părea puţin timp pentru o vacanţă dar depinde de intensitate. În plus aveam bilete de avion pentru ziua următoare. Tot vacanţă, dar alt fel.

Astfel ne-am trezit de dimineaţă, am împachetat, am mers la micul dejun (am rămas cu regretul că nu am încercat piscina cu apă termală de la pensiune) şi apoi la maşină. Am plecat prin staţiune, am trecut prin Piaţa Hercules, pe sub Hotel Roman şi am ieşit din localitate. Am trecut de ştrandul de la 7 Izvoare şi am continuat pe drumul prost spre Tg. Jiu. După bifurcaţia spre Cerna Sat am intrat pe teritoriu necunoscut. Era o joi dimineaţă însorită şi nu ne-am întâlnit decât cu o maşină de poliţie. Drumul trece prin munte şi de la Băile Herculane nu e nici o localitată pentru vreo 40 de kilometri până în Godeanu parcă. În trecătoare am dat peste un fel de haită de câini dezorientaţi, am numărat vreo 40 de câini în mai multe grupuri – cred că au fost aduşi acolo de vreun ecarisaj şi lăsaţi să se descurce. Păreau câini de oraş. După Godeanu e un fel de sat continuu până în Baia de Aramă. Acolo aveam prima oprire a zilei. De fapt nu chiar acolo, ci la 4 kilometri peste deal, în comuna Ponoarele. Drumul e infect, plăci de beton mâncate şi pline de gropi. Ideea e că acolo în comună se află Podul Natural. Într-adevăr este un pod de piatră masiv peste care trece drumul judeţean. Din ce am citit, e singurul din Europa care este şi folosit.

Lângă el este şi o peşteră la care nu am coborât. Tot în comuna Ponoarele este şi pădurea de liliac, alt monument al naturii dar pe care nu ne-am dus să-l vedem. Calitatea drumului cam taie orice chef aşa că am revenit la cel principal şi am continuat spre Tg. Jiu. Peisajul se aplatizează din ce în ce mai mult şi munţii (Retezatul) rămân doar în stânga.

Înainte de Tg. Jiu am cotit spre munţi ca să vedem Cheile Sohodolului. Drumul e asfaltat şi trece prin ele dar asta nu înseamnă că nu sunt spectaculoase. Indicatorul promite.

Le-am parcurs până la ieşire, la canton. Par nişte chei clasice însă ceva nu e în regulă. Lipseşte râul! Albia e uscată de ceva vreme. Există o ţeavă cu diametru cam 40-50 de centimetri prin care se aude curgând apă. Ţeava traversează cheile pe marginea albiei. Nu înţeleg exact ce s-a întâmplat acolo însă e cel puţin ciudat. Dat fiind că era joi eram singuri acolo. În week-end-uri am înţeles că ar fi fieful grătaragiilor.

Tot acolo e şi fieful căţărătorilor. Pereţii sunt presăraţi cu trasee pregătite pentru escaladă şi fiecare are un nume.

Un cub desprins din perete, nu ştu dacă din cauze naturale sau nu.

Râul trece prin mai multe grupuri de tunele săpate prin stâncă. Râul fiind secat aceste galerii sunt accesibile cu piciorul acum.

Cineva a mers prin albia râului cu un marker în mână şi a desenat pe diverse pietre.

Locul e plăcut, dar am o bănuială că e asa numai când e pustiu.

Mai departe, am ajuns în Tg. Jiu şi prima ţintă a fost parcul central ca să vedem sculpturile lui Brâncuşi. No comment că iar se ia lumea de mine că nu am cultură.

Coloana infinitului e într-un alt parc, la ieşirea spre Râmnicu Vâlcea.

La ieşire din Tg. Jiu era trecut de miezul zilei şi nu mai aveam decât un singur lucru de făcut pe lista obiectivelor de vacanţă. O restanţă din ziua 1. Cea mai plăcută restanţă aş putea zice. Va urma.