Etna

Evenimentul cel mai așteptat din excursia în Sicilia a fost bineînțeles urcarea pe Etna. Vulcanul, activ bine mersi, domină zona Cataniei cu cei peste 3000 de metri ai săi. Din păcate în vârful este foarte rar vizibil din cauza norilor și noi nu am avut parte de respectiva vedere.

Așadar duminică dimineață ne-am trezit devreme, am mers la bar să luăm micul dejun (inclus în prețul și așa modic al camerei), am citit prin ziare ce asasinate se mai comiseseră în seara precedentă în oraș după care ne-am întors la hostel pentru a aștepta sosirea ghidului. Și asta pentru că rezervasem unul dintre tururile ghidate pe Etna cu Land Roverul. Întâmplător am fost primii pe lista ghidului așa că am ocupat locurile cele mai bune din Aro. Pardon, vreau să spun Land Rover. După ce am ridicat și pe ceilalți participanți (un cuplu de pensionari elvețieni și două asiatice) am pornit la drum.

Traseul pe care am urcat este Etna Sud și trece prin satul Nicolosi. Satul este practic o suburbie a Cataniei pentru că nu este separat în vreun fel de oraș. Drumurile sunt destul de întortocheate și abrupte însă nu e nevoie de Land Rover, ci doar de simț de orientare. Mai țineți minte filmulețul lui Bruno Bozzetto și fragmentul despre indicatoare în Italia?

La ieșire din Nicolosi mi-am dat seama că Land Roverul nu era deloc indispensabil deoarece drumul este asfaltat până la 2000 de metri. Totuși dă un anumit farmec experienței. Și ca să nu fie total degeaba, șoferul ne-a băgat pe un drum lăturalnic de unde puteam să vedem mai bine Etna. Care, apropo, se pronunță ceva de genul Etena cu accent pe primul e. Pentru o clipă am văzut și locul un mergeam, parcarea de la 2000 de metri. Spun doar o clipă pentru că imediat a fost acoperit de nori locali. Defenderul, dezamagit că nu e rost de offroad.

Am continuat cu urcarea și am dat inevitabil peste nor.

Și totuși sus la cota 2000 norul apărea și dispărea. Șoferul a parcat Roverul în fața unui local...

...unde se vindeau diverse suveniruri pentru turiști neghiobi (nu mai știu, s-ar putea sa fi luat și eu ceva de acolo) și de unde se pleca pe traseu. Aici la cota 2000 e și parcarea autocarelor și locul de plecare a telegondolei spre puncte mai înalte.

Și locul e un adevărat furnicar de oameni, chiar dacă nu pare așa din imagini. Cât am intrat în local au venit vreo 10 autocare care nu au ocupat nici o optime din parcare. Ghidul ne-a spus că acum sunt puțini oameni, vara e mult, mult mai aglomerat.

De la birt (birt care era să fie distrus de erupția din 2001) am plecat în sus la picior să vedem cratere. Asta pentru că Etna nu erupe numai din craterul principal din vârf ci poate să erupă cam de oriunde de pe suprafața sa. Parcarea văzută de sus.

Pe cărare.

Craterul din 2001.

Ciudat, în perioada respectivă a anului e sezonul de împerechere pentru gărgărițe. Nu am văzut niciodată așa de multe la un loc, cu atât mai puțin în locuri așa neprimitoare.

Un singur tip de plantă crește pe aici.

Japonezele, fascinate mereu concomitent de același lucru.

Alt exponent al faunei.

Am urcat pe unul dintre craterele mai vechi pentru a avea o privire de ansamblu asupra zonei.

Un crater mai vechi.

La coborâre de pe crater.

Drumul care coboară de pe Etna pe altă parte decât a urcat, drum pe care aveam să coborâm și noi.

După ce ne-am întors la mașină am început coborârea spre următorul punct de interes.

Acesta era unul dintre multele tunele de lavă transformate în grote. Am oprit pe marginea drumului, ghidul ne-a dat căști și frontale și ne-a zis hai. Hai unde? Printr-o crăpătură destul de mică chiar lângă asfaltul drumului se coboară într-un fost tunel de lavă de-a lungul căruia am mers câteva zeci de metri. Acum o să vă întrebați dacă e tunel de lavă, de ce nu e plin cu lavă răcită. Păi pentru că aceste tuneluri se formează când lava se răcește neuniform, cea de mai jos rămânând mai fluidă și curgând la vale. Astfel de tuneluri sunt periculoase în timpul erupțiilor pentru că pot purta lava fără ca aveasta să se răcească foarte departe de locul erupției și astfel să afecteze structuri la care nu ar ajunge în mod normal. De aceea în trecut s-a practicat dinamitarea lor imediat după formare.

După plimbarea subterană am luat din nou Defenderul...

...și am mers pe versantul estic să vedem Valle del Bove. Aceasta este o vale imensă creată acum 6000 de ani când Etna a erupt exploziv, cam ca Mount St. Helen, și un sfert de munte s-a prăbușit. Japonezele, ca de obicei, la sacrificiu când e vorba de o poză.

După aceasta am continuat coborârea și am reintrat în zona locuită. Oricum versantul estic este populat de multe livezi și case simple de vacanță unde localnicii vin pentru un grătar în week-end. În satul Zafferana unde 80% (parcă) din oameni se ocupă cu apicultura am oprit la un magazin tot turistic unde opresc și multe autocare. Acolo se vinde miere, cremă de migdale, de fistic și alte, drept fiind spus, bunătăți. Dacă vrei poți să mergi în spate să vezi un stup de albine transparent ca să le poți vedea viermuind pe acolo. Poți vedea și regina care e pictată cu o culoare pe spate pentru a fi recunoscută. Mie personal nu-mi plac insectele cu ace așa că am mers în spate prevăzător. În timp ce vânzătoarea îmi explica cum că nu am de ce să mă tem o albină a înțepat-o fix în sprânceană așa că am zis că e mai bine să ne retragem.

Am continuat coborârea care părea să nu se mai termine (în fond se coboară de la 2000 la aproape 0) însă măcar am avut parte de peisaj cu mare verde la început și mai apoi albastră.

Am ajuns înapoi la hostel în jur de ora 3 după amiaza, cam la 6 ore de la plecare. Pentru că mai era lumină afară, am mai plecat undeva dar asta e pentru data viitoare. Va urma, adică.