Cu vaporul prin Chicago

Dat fiind că am planuri măreţe (şi anume să termin însemnările de peste mări anul acesta) continui cu Chicago, jumătatea a doua a zilei de duminică.

După ce ne-am scoborât din turn am primit mesaj de la căpetenia celuilalt grup cum că au bilete la o croazieră pe râu/lac care începe la ora 2 şi să ne luăm şi noi bilete. Picioarele mă cam dureau aşa că o oră şi jumătate de tur ghidat cu transport inclus nu suna aşa de rău.

Astfel am mers spre podul de pe Michigan Avenue unde urma să ne procurăm şi noi bilete. Diverse aspecte de pe drum - Michigan Avenue într-o după-amiază de octombrie.

Slujba de vis, panou uman.

American Gothic, în faţă la sediul Tribune 3D şi vreo 15 metri înălţime.

Când am ajuns la pod am descoperit că sunt două locuri cu bilete, la companii diferite.

Din fericire am nimerit la cea bună, Wendella Tours. După vreo jumătate de oră am pornit în plimbare şi ghidul a început să glăsuiască. Şi glăsuia lucruri interesante iar discursul era structurat pe mişcările navei (în sensul că se vorbea numai despre clădirile de pe o parte a navei pentru că urma să trecem de două ori prin aceleaşi locuri). Mai întâi am întors spre lac, după ce am dat de o fereastră în traficul destul de intens de pe râu.

Ideea era să ieşim la un tur mic pe lac ca mai apoi să mergem în amonte pe râu. De fapt în aval. Asta e una din curiozităţile menţionate de ghid şi anume că râul Chicago se vărsa în lacul Michigan până la începutul secolului 20. La acea dată devenise o canalizare descoperită în care tot oraşul îşi vărsa resturile, împreună cu industriile cum ar fi tăbăcăriile sau abatoarele. Debitul de reziduuri fiind foarte mare apa era contaminată la o distanţă apreciabilă în largul lacului (hmmm, există oare noţiunea de largul lacului dacă lacul e destul de mare?) aşa că s-a apelat la o soluţie inginerească ingenioasă. S-a construit un canal între râul Chicago şi râul Michgan (parcă, nu mai ţin minte exact) şi „voila”, râul şi-a schimbat cursul. Împreună marile lacuri au cea mai mare cantitate de apă dulce de pe planetă şi pe la jumătatea secolului s-a căzut de acord ca oraşul să extragă o cantitate limitată de apă din lac şi astfel s-au instalat ecluze. Printr-o astfel de ecluză am trecut şi noi.

Plimbarea de pe lac se face în rada portului pentru că mai încolo de diguri apa e ceva mai agitată şi vaporaşul destul de rahitic. Se ocoleşte Navy Pier...

...se admiră oraşul, se face o buclă...

...se mai admiră un pic oraşul...

Ca şi explicaţii, există o panoramă asemănătoare pe Wikipedia dar cu explicaţii pe ea. Ea este aici. O altă curiozitate legată de apă în Chicago este alimentarea cu apă potabilă. Apa este luată din lac prin intermediul unor tunele cu lungimi de ordinul kilometrilor care se termină în interiorul unor structuri numite „water cribs”. În imagine, Carter H. Harrison crib, nefolosită în prezent, şi William E. Dever crib.

La întoarcere spre oraş.

Nou şi vechi, Trump Tower şi Wrigley Buiding.

Trump Tower, văzut aproape de dedesubt.

Diverse stiluri de arhitectură.

Turul se termină în dreptul Willis Tower unde se pot vedea de afară balcoanele de sticlă.

La un moment dat informaţiile date de ghid se amestecă. Vorbeşte în continuu o oră întreagă şi cantitatea de informaţii e prea mare. Multe dintre ele le-am uitat. Unele mai rămân în minte, cum ar fi teatrul construit de nu mai ştiu ce afacerist pentru soţia s-a complet lipsită de talent sau clădirile construite pe aer „cumpărat” de la compania de căi ferate care după ce a terminat de instalat liniile a primit dreptul să le acopere şi să vândă spaţiul astfel rezultat.

După terminarea turului am mai zăbovit pe Michigan Avenue de unde eu personal mi-am cumpărat la nervi un filtru polarizor Sunpak.

Aşa cum spune şi semnul, „No loitering” aşa că ne-am întors în pădure cu o limuzină de mai mare prost gust decât cu cea care am venit. Mi-a plăcut excursia, am văzut ce înseamnă zgârie-nori şi ce înseamnă oraş cu adevărat mare.

Continuăm cu chestii rurale cum am zis, iar mai apoi cu chestii din nou urbane, chiar foarte urbane. Va urma.