Îmblânzirea Lotrului

Pun un pic pauză la poveştile de peste ocean pentru că week-end-ul acesta am fost la munte. Înainte însă de relatările bazate pe comuniune cu natura vă supun atenţiei o chestiune mai inginerească. Anume, amenajarea hidroenergetică complexă a râului Lotru. Complexă e puţin spus. Ansamblul e cel mai complicat şi totodată cu puterea instalată cea mai mare de pe râurile interioare ale ţării noastre.

Cele de mai jos sunt informaţii adunate din diverse surse. Traseele menţionate pe imaginile din satelit sunt doar bănuielile mele, traseele adevărate pot fi mai sinuoase dar plasamentul lor este destul de precis. Nu în ultimul rând, nu am pregătire în domeniu aşa că dacă folosesc termeni tehnici greşiţi, asta este.

Aşadar, pe la sfârşitul anilor 60 se înfiripase ideea folosirii potenţialului hidroenergetic de la noi din ţară pe scară largă. Unul dintre puţinele lucruri bune care au făcute în perioada comunismului. Oltul a fost „dotat” cu o salbă de hidrocentrale destul de mici la care hidrocentrala şi barajul constituie corp comun, o caracteristică a râurilor din zona de câmpie car enu trec prin zone cu diferenţe mari de nivel (acelaşi tip de hidrocentrală e şi la Porţile de Fier). Puterea instalată pe Olt este un pic peste 1100 de MW.

Lotrul în schimb, cu afluenţii săi parcurg pe o lungime relativ mică o diferenţă de nivel mare. Debitul mic în comparaţie cu al Oltului este compensat de această diferenţă de nivel. Dar cum să se capteze toată energia? Lotrul are în total vreo 80 de afluenţi mai mici. Cel mai mare, Latoriţa, curge pe o vale paralelă şi se varsă în Lotru într-un punct unde deja terenul se aplatizează şi zona este mai locuită. Astfel că s-a ajuns la o soluţie despre al cărui rezultat am învâţat cu toţii la şcoală. Ce nu am învăţat însă la şcoală sunt detaliile acestei opere inginereşti. Nu vreau să exagerez folosing cuvinte mari, însă mi se pare cu adevărat remarcabil ce s-a făcut acolo.

Soluţia aleasă are următoarele caracteristici. Rezervorul principal este lacul Vidra. Ca şi dimensiuni, el este mai mic ca Vidraru sau Izvorul Muntelui. Acest rezervor s-a format prin bararea cursului Lotrului cu un baraj din anrocamente cu miez de argilă. Mai puţin spectaculos decât un baraj în dublu arc din beton, el îşi face treaba. Locaţia aleasă pentru rezevor este destul de sus, undeva la 1200 de metri altitudine şi asta înseamnă că o bună parte din afluenţii Lotrului nu apucă să se verse în el (se varsă mai în aval de baraj). Dar există soluţie şi pentru aşa ceva. Pe Valea Latoriţei, paralelă oarecum cu valea Lotrului dar mai la sud s-au construit două baraje, Galbenu şi Petrimanu care colectează toţi afluenţii sudici ai Lotrului. Pentru a-i putea folosi, apa acestora trebuie să ajungă în rezervorul principal Vidra, situat peste munte. Astfel că, nici mai mult, nici mai puţin, s-a construit o galerie gravitaţională prin care apa de la barajele Galbenu şi Petrimanu ajunge în Vidra. Galeria are cam 6 kilometri lungime şi 4 metri diametru, trece fix pe sub munţii Latoriţei şi debuşează în lacul Vidra în punctul unde afluentul Vidruţa se varsă şi el (în curba unde se desprinde drumul spre staţiunea Vidra). Această debuşare am văzut-o în funcţiune în vara asta în jur de 15 august când lacul era în proces de umplere dar la momentul respectiv nu ştiam la ce mă uit. Interesant este că rezervorul Petrimanu este un pic mai jos ca Vidra şi de aceea e dotat cu pompe electrice care urcă apa până în galeria gravitaţională. Galbenu nu are această problemă el fiind mai sus. O schemă aproximativă suprapusă peste imaginea din Google Earth.

Situaţia s-a repetat şi pe partea nordică unde alţi afluenţi sunt colectaţi în două rezervoare, Jidoaia şi Balindru, ambele mai jos ca Vidra şi deci ambele dotate cu pompe care urcă apa în galeria gravitaţională nord care e lungă de 20 de kilometri (!) şi debuşează pe valea Goata.

Bun, având apă în rezervorul principal, ce facem cu ea? Construim undeva sub pământ hidrocentrala cu cea mai mare putere instalată din ţară (în afară de Dunăre evident) şi facem o galerie de aducţiune până la ea. De la Vidra de lângă baraj pleacă această galerie lungă de 13 kilometri şi având un diametru de 5 metri. Ea traversează atât munţii Lotrului cât şi munţii Latoriţei şi ajunge la Ciunget la 150 de metri sub pământ, 800 de metri mai jos decât la Vidra, unde e uzina hidroelectrică. Aici sunt 3 grupuri generatoare care produc în total peste 500 de MW. Dată fiind diferenţa relativ mare de nivel turbinele sunt de tip Pelton, una din cele vechi probabil fiind aşezată pe un postament la intrarea în tunelul către uzină. Între munţii Lotrului şi Latoriţei galeria traversează aerian valea Mânăileasa aşa cum şi galeria de aducţiune de la Vidraru travesează aerian o vale. Pentru eficienţă, tot aici este preluat şi debitul afluentului Mânăileasa.

Revenind la uzina hidroelectrică, aceasta a fost retehnologizată anul acesta, motiv pentru care lacul a fost golit în primăvară pentru a se face şi lucrări la galeria de aducţiune. La 30 iulie s-a început operaţiunea de umplere a lacului care s-a terminat în octombrie. Uzina furnizează energia electrică necesară pompelor de la Jidoaia, Balindru şi Petrimanu. În plus, dacă am înţeles eu bine, uzina nu funcţionează mereu la capacitate maximă ea aşteptând să fie nevoie de acest lucru. Timpul de reacţie e de 4-5 minute.

Planurile omului cu apele Lotrului nu se termină aici. De la Ciunget apele uzinate (sau turbinate, cum se mai zice) ies în albia râului după o călătorie de 6 kilometri prin galeria de fugă în dreptul localităţii Mălaia. Gura galeriei e vizibilă pe partea stângă a drumului spre Voineasa.

Aici s-a mai construit un baraj mai mic tot din anrocamente parcă care să mai valorifice din energia apei. Cu o putere instalată de doar 18MW, această nu ar putea nici măcar să alimenteze pompele de la rezervoarele secundare. Dar nu-i nimic, imediat în aval de barajul Mălaia s-a mai construit un baraj, de data asta de beton, formând acumularea Brădişor. Apele din această acumulare iau din nou drumul subteran spre hidrocentrala Brădişor aflată la 1 km distanţă.

Acolo, după ce mai produc 115 MW, sunt lăsate libere să se alăture Oltului. De fapt, oarecum libere. De fapt ele mai parcurg 13 kilometri prin subteran prin galeria de fugă care iese pe valea Oltului în zona Cârligu Mare. Şi această debuşare este vizibilă de pe drum pe partea stângă cum se urcă spre Brezoi.

Ansamblul ar arată în felul următor.

Îmi este clar că ar fi doar o schemă de principiu. Adunate galeriile menţionate de mine au undeva la 50 de kilometri. De fapt, însumate, galeriile au peste 150 de kilometri, n-aş putea să spun unde se află restul.

Ca să se facă această reţea s-a muncit mult şi au murit mulţi oameni, cam 1 pe kilometru de galerie se zice. Din ce am mai citit, am înţeles că ar exista intenţii ca Uzina Lotru Ciunget să intre în circuitul turistic dar nu am idee când s-ar întâmpla asta.

Cam atât despre minunile tehnologice de pe valea Lotrului. Data viitoare când sunteţi pe acolo, aruncaţi o privire după baraje, galerii etc., nu de alta, dar să nu fi fost chiar degeaba lecţia de geografie economică. :)