ORD->JFK

Ca parte consistentă a aventurii mele nord americane mi-am îngăduit un sejur de o săptămână într-un oraş pe care îmi doream cu adevărat să-l văd şi anume New Amsterdam. Mă rog, la un moment dat în istorie a trecut din mâinile olandezilor în cele ale englezilor şi aceştia l-au redenumit. Totuşi vă asigur că seamănă mai mult cu Amsterdam-ul decât cu York-ul.

Mi-am pus zborul în mijlocul zilei ca să nu apară nici o problemă legată de trafic sau mai ştiu eu ce. Aeroportul, al doilea ca volum de trafic din lume, e imens. Chicago O’Hare îi zice, după numele unui aviator din Al Doilea Război Mondial. El a fost construit pe locul unui fost aerodrom numit Orchard şi aşa i-a rămas denumirea de cod, ORD.

Ajuns la aeroport am predat bagajele la cală după oarece discuţii contradictorii cu angajaţii şi m-am dus la rând la detectorul de metale. Să zicem că înţeleg descălţatul (e doar ipotetic) dar nu înţeleg de ce într-o ţară atât de civilizată nu sunt în stare să pună un covor pe jos pe care să calc până ajung să-mi iau periculoasele-mi încălţări pe partea opusă a scannerului. Uşor agasat de situaţie mi-am luat lucrurile şi am dat să plec spre poarta mea când am văzut că pe geam se vede Willis Tower, undeva departe spre centru. Îmi vine în gând să fac o poză dar mai bine întreb înainte. Mă duc la cei de la securitate şi întreb daca e vreo problemă dacă fac poze. Mexicanul (ahem, americanul de origini latine) se uită la mine lung şi mă întreabă „Dar de ce ai vrea să faci poze?” (!?) „Păi să vedeţi, Willis Tower bla bla”. Tipul pare să nu mă creadă, se ridică pe vârfuri să se asigure că nu mint, că într-adevăr se vede turnul de acolo şi zice „Bine, dar doar o poză” (şi să nu se mai întâmple, cred că ar fi vrut să continue). I-am zâmbit şi i-am zis că dacă e aşa la marginea legalităţii e ok, n-am nevoie de poză şi am plecat spre poarta mea.

Fiind un zbor scurt de 1 oră şi jumătate, avionul urma să fie ceva mai mare decât o libelulă, un Bombardier Canadair Regional Jet. Embraer-ul cu care am zburat de la Varşovia cred totuşi că era mai mic. Oricum, avionul era destul de mic încât să fie dificilă acostarea la burduful de la poartă. M-am dus la locul meu, lângă mine evident că s-a nimerit o americancă obeză. Interesant, şi una din însoţitoarele de bord era şi ea obeză şi nu putea să treacă uşor de-a latul printre scaune. Doar o oră şi jumătate, doar o oră şi jumătate...

Pilotul era ghiduş, se bucura tare că suntem primii la decolare (aveam să înţeleg mai târziu de ce) şi a zbughit-o pe pistă ca nebunul. Cred că a fost cea mai scurtă decolare şi totodată şi cea mai abruptă urcare. La NY când am ajuns am fost puşi în aşteptare şi am coborât încet într-o spirală până când am început să văd oceanul. Numai oceanul.

După aterizare (cu oarece emoţii din cauza vântului lateral care făcea avionul să danseze) am pierdut o jumătate de oră la recuperarea bagajului de cală. După care, târându-l după mine, m-am înfiinţat la biroul de informaţii. Am dat de o jamaicancă bătrână şi grasă peste măsură cu un accent puternic. I-am zis că trebuie sa iau trenul E şi ea mi-a răspuns „You need to go to Jamaica.” Ceee? „Jamaica Station. Take the Air Train outside”. Mmm, ok, coincidenţă. Air Train ăsta e un fel de tren automat care circulă pe o şină la înălţime şi care face legătura între toate cele n terminale şi apoi pleacă mai departe la Jamaica Station care e foarte, foarte departe. Dar nu atât de departe încât să valoreze 5 dolari. În fine, la Jamaica mi-am cumpărat abonament pe 7 zile, 27 de dolari, o afacerebună în condiţiile în care o călătorie e 2 dolari şi eu am mers în medie de 3-4 ori pe zi cu metroul.

Dacă mi s-a părut că în Chicago am mers mult cu metroul, în NY m-am plictisit rău. Cam 25 de staţii într-o oră din capătul Queens-ului până în buricul centrului în Manhattan. Şi trenul avea şi o deviere din cauza unor lucrări astfel că m-a lăsat în altă parte decât trebuia. Am ieşit din metrou lângă Rockefeller Center şi cu greu m-am abţinut să nu rămân cu gura căscată. M-am târât spre hostel, m-am cazat, am trecut peste grijile că va fi o grozăvie (nu a fost, de fapt a fost unul dintre cele mai bune la care am stat) am lăsat bagajele şi am ieşit afară.

Nu folosesc des expresia şi dacă o folosesc e mai mult în batjocură. De data asta nu e cazul şi nu găsesc altă cale să exprim senzaţia. E wow! Hostelul meu e lângă Times Square aşa că am nimerit instant în cel mai aglomerat loc posibil. Sigur era sâmbătă şi Haloween însă chiar şi aşa. Am păţit la semaforul de pietoni ce păţesc în Bucureşti la semaforul de maşini. S-a făcut verde şi a ţinut o vreme însă nu am apucat să ajung la stradă şi s-a făcut roşu din nou. Asta din cauza puhoiului de oameni. Cel mai negru coşmar agorafobic. Am umblat o vreme pe străzi fascinat de reclamele luminoase şi de agitaţie. Deci asta înseamnă New York...

Pe la 8 aveam întâlnire cu Aura care venea de la Indiananapolis (sic! Ha, ha). „Unde eşti?- La intersecţia 8th Av cu 14th St, în faţa intrării la HVB Bank. –Şi eu la fel!”. Sunt două intrări în banca respectivă, în părţi diferite ale intersecţiei, ha ha.

După ce ne-am găsit în sfârşit şi am dus bagajele la inimoasa ei gazdă (Bună Iulia! :) ) am ieşit pe stradă să vedem parada de Haloween de pe 6th St. Atmosfera e foarte asemănătoare cu cea de la Zilele Galaţiului de exemplu, mai puţin băutul în public. Sunt totuşi tonete cu mancare, hot dogs şi alte prostii la grătar, care fumegă. Lumea e îmbrăcată de carnaval, de bal mascat. Doar puţini respectă tradiţia şi umblă în costume menite să sperie. Pentru alţii (altele) Haloween-ul e o scuză să umble mai dezbrăcate ca de obicei. Unele costume sunt reuşite, altele sunt penibile. Oricum lumea pare să se distreze copios.

Am încheiat seara relativ târziu pentru cât de obosiţi eram, eu am luat metroul (care merge toată noaptea apropo, ce-i drept numai unele linii) spre Times Square. Aglomeraţie şi la metrou unde lumea încerca să se întoarcă acasă după paradă, cine băuse prea mult vomita nonşalant pe peron, chestii d-astea.

Aşa s-a încheiat prima zi de New York. Cu o excepţie, posturile următoare vor fi despre Big Apple şi vor conţine mai multe imagini. Va urma.