Revenind la poveştile americane lucrurile au luat la un moment dat o turnură oarecum rurală. După două săptămâni în care am văzut foarte puţină lumină naturală şi singura privelişte era de la geam...
...am avut ocazia să mă plimb la pas printr-o suburbie tipic americană aş zice, pe lângă Chicago. St. Charles este numele şi este aşezată pe râul Fox. E parte dintr-un şir de aşezări de-a lungul râului cu nume ca Elgin, Batavia sau Geneva.
Pe alocuri se păstrează porţiuni de pădure care sunt în conservare în ideea ca generaţiile viitoare să vadă cum era peisajul când coloniştii au ajuns aici.
De-a lungul râului este o pistă de biciclete pe care se poate merge şi la picior.
De-a lungul ei te poţi întâlni cu căprioare aşa cum am făcut şi eu. Sunt sperioase dar obişnuite cu omul.
Pista de biciclete capătă uneori un aspect de pantă domoală care este indicată ca fiind destul de periculoasă ca să fie nevoie să descaleci de pe bicicletă. Sunt destul de sigur că sunt acolo ca să nu poată fi daţi în judecată (consiliul local probabil) dacă cineva îşi luxează vreo încheietură.
Până să ajungi în centru mănânci o pâine serioasă, eu eram singurul prost care mergea pe jos. Casele nu au gard şi nimeni nu e pe afară. Ce-i drept, nici nu era vremea prea bună. Înainte să plec la pozat am întrebat nişte localnici dacă e ok să fac asta prin oraş şi mi-au zis că da, dar ar fi mai bine să mă limitez la străzile principale şi să evit cartierele rezidenţiale cu străzi private. Bun, deci no trespassing.
M-am avântat şi pe străzi mai mici dar numai pe unde era centrul vechi cu case-magazin.
În centru trafic destul de mult la rush hour, toată lumea se grăbea spre casă.
Una dintre biserici...
...podul de peste râul Fox şi un hotel foarte vechi...
...primăria, în stil modernist...
...pe pod am reuşit să văd, unul lângă altul chiar, două vehicule tipic americane pe care le vânasem ceva vreme.
Oraşul s-a dezvoltat practic în pădure astfel că parcurile sunt mari şi destul de apropiate unul de celălalt.
La întoarcere soarele a catadicsit să apară prima oară în două săptămâni de stat acolo, dacă nu pun la socoteală week-end-ul în Chicago.
Cam atât că mă grăbesc. Impresii altă dată.
No comments:
Post a Comment