Prin nămeţi

Week-end-ul trecut când toată România era sub bocancul crud şi hain al iernii (o metaforă care ar fi mers de minune pentru panicarzii de la Realitatea sau de la vreo Antenă, dar care s-au limitat la expresii de genul „iarna nemiloasă”) noi am plecat la drum profitând de faptul că majoritatea au fost speriaţi de ce văzuseră la televizor. Drumul pe Valea Prahovei a fost foarte liber şi la fel în staţiuni foarte puţini oameni. Prima întâlnire cu zăpada am avut-o undeva lângă Hotelul Mara din Sinaia unde am oprit pentru a vedea intrarea în Tunelul Izvor.

Deşi nu am imagini cu respectiva structură, deoarece se află, am impresia, pe o proprietate privată, am să vă povestesc câte ceva despre ea. Cu puţin timp înaintea Primului Război Mondial a apărut ideea de a uni traficul feroviar de pe Valea Prahovei cu cel spre Târgovişte. Singura opţiune viabilă era continuarea liniei de la Moroieni spre Sinaia însă acolo este un pas de 1000 de metri înâlţime imposibil de urcat cu trenul aşa că era nevoie de un tunel. Lucrările au început în ianuarie 1914. Din păcate lucrările au fost sistate în august 1914 odată cu începerea războiului şi lucrările aşa au rămas şi până în ziua de azi. Tunelul urma să fie cel mai lung din România, aproape 6 kilometri. Prin comparaţie, cel mai lung tunel feroviar din România la ora actuală este cel de la Teliu de 4,3 kilometri.

Lucrările s-au început de la ambele capete şi s-au realizat galerii în lungime de câteva sute de metri în ambele direcţii. La intrarea dinspre Sinaia era nevoie de un viaduct de lemn pentru a accesa tunelul care a fost construit dar care s-a deteriorat odată cu trecerea anilor. Undeva în anii comunismului, zice-se, intrarea dinspre Moroieni a fost dinamitată de trupe ale Securităţii. Intrarea dinspre Sinaia a rămas întreagă şi se putea avansa pe jumătate de kilometru în interiorul tunelului până la un zid de beton după care stadiul lucrărilor era incert. Recent cineva a înfiinţat o crescătorie de ciuperci acolo si accesul nu mai e posibil. Mai multe informaţii despre tunel aveţi aici, aici, şi aici, unde aveţi şi localizarea obiectivului.

Cum nu puteam trece prin zăpadă dar mai ales prin curtea omului am lăsat baltă tunelul...

...şi am mers până sus în trecătoare, la 1000 de metri.

Acolo am făcut şi o plimbare mică prin zăpadă, dat fiind că vremea se decisese să fie fantastică.

De acolo am mers la gară să mai ridicăm un membru de expediţie. Din cauză că trenul avea întârziere substanţială, am făcut câteva poze şi prin gară la Sinaia.

După aceea am mers într-o plimbare ceva mai lungă pe traseu spre Poiana Stânii până aproape de apus când vremea şi-a mai schimbat părerea. La urcare am avut parte încă de cer albastru...

...dar nu şi la coborâre.

Restul serii l-am petrecut socializând la conac unde am fost găzduiţi prin amabilitatea baronessei de Sinaia, Alexandra. Va urma, plimbarea printre Clăbuceţi de a doua zi.