S-a încheiat anul şi am rămas cu afaceri neterminate ale căror detalii devin din ce în ce mai fuzzy. Mai sunt câteva episoade americane însă mai am de terminat şi cu excursia de la Sinaia din week-end-ul cu zăpadă. Aşadar...
A doua zi de Valea Prahovei am rezervat-o pentru o plimbare ceva mai lungă. După 15 minute de dezăpezit maşina (pentru că ninsese iar noaptea) am plecat spre Predeal pe o vreme mohorâtă cu plafon de nori. Am lăsat maşina sus la Cioplea şi am coborât prin Predeal spre gară şi pârtiile de schi. Cum ziceam şi data trecută, majoritatea oamenilor erau acasă tremurând de frica zăpezii aşa cum le ziceau televiziunile să facă (sau se păstrau pentru week-end-urile de Crăciun şi Anul Nou ca să schieze pe ploaie, mocirlă şi pietre). Astfel, zona era chiar aerisită şi nu am stat la coadă la telescaun. Am luat telescaunul ca să evităm urcarea până la Clăbucet Plecare. Ajunşi sus am descoperit că ajunsesem în plafonul de nori şi aveam vizibilitate 10 metri. Totuşi am zis să vedem cum ne descurcăm la urmărit traseul spre Cabana Gârbova, care se află conform indicatorului la o distanţă de 15 minute. Asta vara şi mergând alert. Iarna pe zăpadă de 15 cm fără potecă tăiată durează mai mult. Chiar dacă vizibilitatea era redusă nu aveam cum să pierdem drumul pentru că e foarte bine marcat şi merge de-a lungul unei zone dezpădurite. Se cam coboară către Gârbova, nu ştiu exact cât, dar nu e bine pentru că la întoarcere trebuie să urci la loc :). Pe drum ne-am întâlnit cu sania trasă de cai şi câinii ciobăneşti de la cabană. Câinii erau prietenoşi, lucru foarte bun date fiind dimensiunile lor. Ajunşi la cabană...
...am intrat şi am luat o ciorbă de perişoare (îndrăznesc să zic destul de bună dar e posibil să fi fost sub influenţa frigului de afară). Planul era să urcăm pe vârful Clăbucetul Taurului care e imediat lângă cabană dar fiindcă nu am fi văzut nimic şi mai ales fiindcă diferenţa de nivel mi se părea neplăcut de mare am făcut cale întoarsă pe acelaşi drum.
La întoarcere la Clăbucet Plecare am făcut câteva poze şi la rămăşitele a ceea ce a fost Cabana Clăbucet Plecare. La momentul respectiv nu ştiam la ce mă uit şi teoretizam că ar fi vorba de o construcţie neterminată. Mai târziu am aflat că a fost distrusă de o explozie.
De la Clăbucet Plecare am apucat un alt drum care coboară pe o pârtie (Cocoşu parcă). Foarte puţini oameni la schi, cei mai mulţi cu placa. Amuzant e că (mi s-a explicat şi mie) prin zonele mai plate ale pârtiei începătorii îşi pierd avântul şi nu mai pot înainta. Cei cu schuri nu au probleme pentru că au beţe încă cei cu snowboard-uri trebuie să facă un fel de dansul pringuinului ca să înainteze până la următoarea pantă. Şi am fost martor la un astfel de marş al pinguinilor, destul de amuzant de altfel. Din fericire traseul nostru era comun cu pârtia numai până la un moment dat. Am lăsat pinguinii în legea lor şi am cotit la dreapta pe cărarea care ajunge în drumul de maşină spre Cabana Susai. Dacă până acolo am mai avut companie, pe cărarea respectivă am fost singuri. Am văzut şi urme de mistreţ, şi la propriu şi la figurat.
Nu am mai ajuns la Susai pentru că eram obosiţi şi nu mai aveam foarte multă lumină. Când am ajuns la drumul de maşină am luat-o în jos spre Cioplea. Ne-am întâlnit doar cu două snowmobile şi un cârd de atv-uri încălecate de nişte omuleţi zgribuliţi. Până am ajuns la maşină s-au făcut 10 kilometri de umblat pe cărări aşa că am încheiat ziua cu masă în Sinaia şi apoi târâre spre Bucureşti.
No comments:
Post a Comment