Coney Island

Vineri, ultima zi full de New York. Cu o zi înainte trecusem prin Times Square pe la centrul de informare turistică unde întrebasem de unde pot sa văd oceanul. Coney Island a fost răspunsul, loc de care mai auzisem dar nu ştiam că e în raza metroului. Asta nu înseamnă că nu e departe.

Dimineaţă aşa pe la un sănătos 10 ne-am îmbarcat într-un metrou de pe una din liniile galbene ca să mergem să vedem Oceanul Atlantic. Am parcurs 35 de staţii parte sub pământ, parte pe deasupra caselor. Ultimele 5-6 staţii am rămas singuri în vagon pentru că se pare că nimeni nu merge vinerea dimineaţă în noiembrie la Coney Island.

Nu e chiar pustiu dar e al naibii de aproape de pustiu. Majoritatea localurilor sunt închise la vremea asta şi deşi era soare când am fost noi, era destul de frig. Boardwalk-ul, populat doar sporadic în noiembrie.

Coney Island nu mai e de ceva vreme o insulă, canalul ce o separa de continent a fost umplut acum vreo 70 de ani. Tot pe atunci zona era foarte populară şi avea o varietate mare de parcuri de distracţii. După al doilea război mondial multe chestii au fost abandonate, cum ar fi acest precursor al bungee jumpingului, un turn de vreo 90 de metri de unde te puteai paraşuta ca distracţie.

Pentru asta am venit – Oceanul Atlantic văzut de pe Coney Island Pier.

Vedere spre ţărm.

Chestii abandonate cu fundal de ghetou.

Un pod mobil din departare.

Alte lucruri abandonate cu fundal de ghetou care ar face să moară de invidie blocurile de pe Maniu.

Cât ne-am învârtit pe acolo am îngheţat bine de tot şi am zis să ne dezmorţim şi să şi mâncăm ceva. La orizont se arată ceva...

...şi anume o idee foarte proastă. Nathan’s este un lanţ de fast food-uri specializate în hot dogs deschis în 1916 şi cotat la bursă. Am zis că e un loc bun de încercat un hot dog american. Am intrat, mi-am ales ceva de pe meniu (comentez altă dată despre ce fel de oameni mănâncă la fast food în state) şi i-am zis servitorului scârbit. Am făcut monumentala greşeală să cer cartofi cu branză deasupra. Oroarea ororilor, brânza aia are consistenţa săpunului lichid şi iese dintr-un recipient asemănător cu cel de săpun lichid. Am înghiţit în sec şi am zis că poate nu o fi aşa rău. Ei bine, era aşa rău. Prostia aia nu putea fi mai scârboasă decât dacă era cu topping de ciorapi murdari. Era, într-un cuvânt, revoltător. Ca notă de subsol, am încercat un hot dog şi în Chicago şi a fost mai puţin scârbos dar la fel de nespectaculos.

După ce am terminat cu Coney Island am parcurs din nou cele 35 de staţii până în centru. Aura mai avea de vizitat nişte muzee de la care eu m-am sustras cu mare bucurie. Ceva arta modernă şi încă ceva. Admit, Guggenheim-ul arată interesant pe dinafară, dar nu e de ajuns ca să mă momească în interior. Acolo e artă modernă şi contemporană, lasă că ştiu eu. Aşa că a rămas că mă întâlnesc cu Aura a doua zi în faţa check-in-ului în terminalul 1.

Ceva mai încolo pe stradă...

...când căutam o intrare în parc. Central Park, desigur. Am preferat încă o plimbare în parc mersului în muzeu. Am intrat în parc undeva în dreptul lacului mare...

...şi am luat-o încet spre downtown. Am trecut iar pe la fântâna Bethesda unde am văzut iar mirese asiatice venite să-şi facă pozele (de fiecare dată când am fost acolo erau două sau trei şi toate asiatice – o fi vreun obicei obscur).

Un saxofonist...

Am mai găsit o bancă cu mesaj mai aparte...

Am mai trecut o dată pe aleea ulmilor...

...şi am ieşit din parc printr-o zonă prin care nu mai fusesem.

De acolo am mers acasă pe la Columbus Circle...

...şi de acolo un pic prin oraş, fără aparat foto, ca să mă întâlnesc cu niscaiva newyorkezi cunoscuţi mai deunăzi.

Cam asta a fost ultima zi de New York. Sâmbătă aveam avion la 7 seara dar luând în considerare distanţa până la aeroport, zborul transatlantic etc etc am calculat că trebuie să plec în jur de ora 14.30 din Times Square. Aşa că totuşi mai aveam jumătate de zi de New York deci „va urma”.