07 February 2010

Liberty & Ellis

După ce miercuri luasem o mică ţeapă (în sensul că am mers la Battery Park aiurea ca să aflăm că ultimul feribot pleacă la trei şi jumătate parcă) joi dimineaţă ne-am trezit devreme şi am mers la primul feribot, cel de la ora 9.

Ca să urci pe feribot, controlul de securitate e mai strict ca la aeroport (deh avioane sunt multe, Statuia Libertăţii e numai una). Am mers sus pe punte unde am găsit loc fără probleme pentru că eram primii. Transporturile ulterioare aveau să fie pline ochi.

Cât am aşteptat să se facă ora de plecare...




Clădirea din imaginea de mai jos este o fostă gară cu terminal de feriboturi care a fost folosită pe vremea când funcţiona Ellis Island.

Spre Brooklyn...

Janice Ann Reinauer – unul dintre feriboturile companiei Reinauer, construit în 1965, 2200 de cai putere, pictat în schema de culori Peanut Butter and Jelly care a dat tonul pentru întreaga flotă a companiei. Jucăria s-a scufundat de două ori, dar după cum se vede, e bine-mersi.

Pe la 9 ne-am urnit şi noi de la mal spre prima oprire, Liberty Island. Detalii ale statuii, de la o oarecare depărtare...


După maxim 15 minute păşeam deja pe insulă spre cortul care adăposteşte intrarea în statuie. Eu ar fi trebuit sa-mi las rucsacul într-un fel de căsuţă poştală doar ca să urc până la primul nivel (pentru că la balconul de la nivelul coroanei nu se mai urcă din 2001 decât cu un fel de bilet special care nu am înţeles exact cum se procură. Aşa că am zis pas şi am lăsat-o pe Aura să se urce în timp ce au am dat o semitură de insulă. În vârful cel mai sudic, în faţa statuii...

Cele două siluete care se văd pe peluză sunt doi japonezi, mamă şi fiu, cam ciudaţi. Făceau poze întinşi pe asfalt, aveau o altă poză printată A4 şi plastifiată pe care o ţineau în mână când erau şi ei în cadru, nelipsitul semn al victoriei (Wikipedia ar avea o explicaţie pentru asta) şi toate astea cu un rânjet sinistru pe faţă.

Zona Battery Park văzută de la depărtare...

Unul dintre picioarele podului Verazzano Narrows şi unul dintre feriboturile pentru Staten Island.

O privire Uptown, spre Empire State Buiding.

O şalupă a Pazei de Coastă care se foia prin apropiere.

După vreo jumătate de oră şi-a terminat şi Aura turul statuii şi am putut merge mai departe spre Ellis Island aflată relativ aproape. Acolo zona era deja mult mai animată. Cred că erau câteva zeci de clase de copii de generală veniţi să fie învăţaţi despre cum a luat fiinţă ţara lor şi ce adunătură de imigranţi sunt de fapt. Aveau săracii nişte foi cu întrebări la care trebuiau să caute răspuns, asta ca să fie atenţi la tur. Când supraveghetoarele nu erau atente, ghiaurii făceau trafic de informaţii pentru a putea completa chestionarul în întregime.

Pe Ellis Island atracţia este muzeul, fosta clădire care a servit mulţi ani drept punct de intrare în ţară pentru un procent bun din populaţia din perioada respectivă. Sincer credeam că muzeul va fi mai plictisitor decât a fost de fapt. Sunt descrise metodele de triere (de exemplu, trebuia să fii sănătos şi apt de muncă, şi nu complet imbecil). Aveau teste pentru mai toate limbile, inclusiv română.

Sala principală unde se făcea triajul, cea care apare mai des prin filme.

De la fereastră, spre oraş.

Cam aceeaşi vedere, dar de pe malul insulei unde am stat pe o bancă vreo 15 minute după ce am terminat vizita.

World Trade Center se înălţa undeva în partea stângă a imaginii, intre cele două clădiri de înălţime egală. Trebuie să fi fost o panoramă faină cu cele două turnuri duble ca înălţime faţă de orice în jur.

După Ellis Island am revenit pe insula mai mare, adică Manhattan, şi ne-am complăcut într-un program de relaxare. Eu am dat o raită la picior pe lângă Battery Park şi am dat peste Wall Street şi New York Stock Exchange...


...după care am mai mers un pic spre WTC site dar am renunţat la ideea de a vedea Winter Garden (o grădină interioară între 2 World Financial Center şi 3 World Financial Center).

În faţă la HSBC Bank...

Un Dodge Charger de la NYPD.

Restul timpului l-am umplut cu descărcat poze, plimbare prin Times Square şi o plimbare nocturnă pe burniţă pe Brooklyn Bridge.


Asta a fost ziua de joi. Mai aveam vineri zi întreagă şi sâmbătă jumătate de zi - aşa că va urma.

6 comments:

Aura Matei said...

Da, ai uitat sa zici ca m-au cautat aia si "in netbook" la Liberty Island... Pentru ca cineva vroia sa descarce poze si ma considera pe mine incapabila sa fac asta!!

Dar mi se face un dor de NY cand ma uit la pozele tale.... Of ce mi-ar mai placea o data!!

Andrei C. said...

Ha ha, m-am gandit sa scriu ca ti-au luat netbook-ul la puricat dar am renuntat. Cat priveste dorul de duca, adu-ti aminte cum a fost in ultimele zile cu oboseala si dorul de casa.

Sever said...

Mi-a placut descrierea ta. Fotografiile tale sunt foarte faine. Am citi fiecare cuvant plin de interes. Nu am fost in NY niciodata, dar voi merge cu siguranta. Chiar, cu ce companie de transport aerian ai mers si unde te-ai cazat? Cat te-a costat toata afacerea?

Andrei C said...

Un dus intors NY cu Air France e vreo 550 de euro. Cazarea a fost undeva la 45 de dolari pe zi dar atentie, la hostel. N-as putea sa zic cat a fost toata distractia ca nu a fost numai New York.

Sever said...

Mersi.

gbrgeorge said...

Dor de casa ? Nu imi vine sa cred.
:P

Pozele tale sunt minunate. Descrierile si mai si.

Sa scrii mai departe.

Related Posts with Thumbnails