Cheile Dobrogei

A venit vremea să povestesc ce am făcut în week-end – anume un mic road trip prin Tulcea şi Constanţa. Îngrijoraţi oarecum de perspectiva înnoroirii până în dinţi am schimbat planul original de cucerire a unuia dintre cele două inselberg-uri care aşteaptă pe listă de ceva timp (dar anul ăsta nu mai scapă). Planul schimbat avea ca destinaţie Cheile Dobrogei.

Pe la 9.30 trecute fix eram la bac şi aşteptam cuminţi (ca poliţia să inspecteze camioanele care veneau din Tulcea – aveam să aflăm motivul mai târziu). Soarele (cu colţi şi gheare) promitea totuşi o zi frumoasă. Odată trecuţi Dunărea am tras dreapta să lăsăm toată coloana de maşini să se îndepărteze şi între timp am inspectat locurile. Dunărea mai are vreo 20 de cm si trece peste platforma artificială unde debarcă maşinile. Nu-i nimic, a fost şi mai rău acum vreo 3-4 ani când maşinile debarcau în apă de 10 cm şi ajungeau pe pământ uscat abia după ce treceau digul în sat.

După vreo 5 minute am considerat că am dat de ajuns avans coloanei aşa că am pornit şi noi pe drumul de acum arhi-cunoscut. Garvăn, Luncaviţa, Isaccea, Somova...hoooop. Dacă tot nu ne grăbim, de ce să nu trecem şi pe la Parcheş un pic?

Apuc şi eu să-mi scot aparatul, dat fiind că e şi ceva uaildlaif, ce-i drept, cam timid.

Faptul că Dunărea e mare se vede şi aici, deşi tehnic nu suntem pe malul Dunării.

Alte detalii de prin zonă...

După Parcheş am mers până în Tulcea şi dacă tot era vremea frumoasă, am mers până la Monumentul Independenţei. Am mai fost la el dar mereu era ori ceaţă, ori ploaie. De data asta am prins vreme bună. King of the hill (mai degrabă queen) este o căţea cu 16 pui (atâţi am numărat, nu ştiu dacă îi aparţin toţi).

Semnal 4, o navă pe care o ştiu din copilărie. E un fel de tender de geamanduri care are de lucru mai ales când nivelul apei variază puternic.

Săgeata de Sulina sau poate de Sf. Gheorghe, cine ştie.

N-am stat mult pentru că mai aveam de mers o bucată bună de drum. La ieşire din Tulcea maşinile erau oprite la un filtru de poliţie unde am fost avertizaţi să nu oprim pentru cei care stau la ocazie pentru că cineva a evadat din penitenciarul Tulcea.

După Babadag la intrare în pădure am oprit să mâncăm la popasul „Doi iepuraşi”. Destul de animat localul, faţă de ce ne aşteptam. Judecând că există rulaj şi că nu riscăm prea mult, eu personal am ales pastrama de oaie la tigaie (5 lei suta de grame) şi nu mi-a părut rău.

Mai departe am continuat pe drumul spre Constanţa. La Cogealac-Fântânele se instalează stâlpii de înaltă tensiune ce vor conecta parcul de eoliene la sistemul energetic naţional. Dacă data trecută era ceaţă şi nu vedeam eolienele decât de la 100 de metri depărtare, acum era perfect senin. Am putut număra cam 40 terminate şi deja e impresionant. Dacă stau şi mă gândesc că de fapt vor fi 139 e şi mai impresionant. Şi dacă nu mă înşel asta e doar prima fază, urmând să fie 240 de eoliene după faza a doua.

Am lăsat eolienele în spate şi la fel şi asfaltul drumului naţional. Drumul ochit de mine prin satelit n-a fost deloc strălucit. Până în satul Gura Dobrogei e acceptabil însă după asfaltul dispare complet şi este înlocuit de spărtură de piatră care e presărată din loc în loc cu gropi. Chiar şi aşa, se poate parcurge, cu răbdare desigur.

Undeva la o oarecare depărtare spre dreapta e Viaductul Casian pe care trece linia ferată spre Tulcea.

În zonă sunt şi Peştera Liliecilor şi Peştera La Adam însă noi nu am încercat să le găsim. Mai departe drumul ajunge în satul Târguşor unde se revine la asfalt. Staţia CFR din localitate, aproape de stadiul de ruină.

Nu e singurul lucru aproape de stadiul de ruină.

De-a lungul liniei de tren spre Tulcea sunt multe vestigii ale epocii abrului – staţia Târguşor are un castel de apă pentru alimentat locomotivele – castel care abia mai stă în picioare – in poze l-am văzut cu acoperiş, acum nu-mi mai are, probabil din cauza iernii grele.

Din Târguşor se face un drum spre Mânăstirea Casian şi Peştera Casian, obiective care au rămas pentru o altă dată. Noi am continuat spre Cheile Dobrogei care sunt între Târguşor şi următorul sat.

Locul respectiv e într-adevăr ciudat, nu se încadrează în peisajul podişului. Eu am urcat un pic pe un mal pentru un cadru de mai de sus...

...dar frigul m-a gonit înapoi la maşină relativ repede. Încă un cadru spre ieşire din chei.

Pare-se locul e foarte popular printre picnicari, am văzut poze în care fiecare suprafaţă plană era ocupată de maşini, cearşafuri şi grătare.

Ei şi după Cheia (satul de lângă Cheile Dobrogei, numit astfel într-o pană majoră de inspiraţie) drumul devine foarte prost. Dacă ar fi bun probabil ar fi un loc de pelerinaj pentru motociclişti şi nu numai. În anumite locuri drumul judeţean a fost asfaltat recent numai pe un singur sens şi pe sensul opus se vede oroarea care a fost înainte. Aici distanţele între sate sunt foarte mari, pot să ajungă şi la 15 kilometri.

La un moment dat indicatoarele şi bornele nu mai indică următoarea localitate ci doar „Hotar Judeţ Tulcea n km”. Evident am fost intrigaţi, ce o fi acest hotar de merită să fie menţionat pe borne ca şi destinaţie? Evident, era vorba doar de lenea administraţiei constănţene de a indica kilometrii până la Sarighiol de Deal, prima localitate din Tulcea. Hotarul de judeţ nu era nimic altceva decât un monument ce marchează trecerea din Tulcea în Constanţa (dar nu şi invers).

Am trecut de intersecţia cu drumul spre biserica Colelia, dat fiind că surse de încredere m-au informat că nu se mai poate poza la liber fiind transformată în mânăstire ortodoxă, renovată şi au şi răsărit chilii pe lângă. Din ce am citit, Colelia a fost un sat care la origine a fost populat de germani care au plecat prin 1940 iar încercarea de colonizare cu autohtoni s-a încheiat prin 1966 când locul a fost abandonat complet. Biserica catolică a rămas ca o ruină în câmp, aşa cum se vede aici. Între timp s-a produs şi schimbarea mai sus menţionată şi locul arată mult schimbat. Pentru mai multe informaţii şi imagini cu locul actual, mergeţi aici.

În zona pe care am traversat-o peste tot sunt ruine de ferme de animale semn că Ceauşescu a avut planuri mari cu zona (aici de exemplu). Tot parte din acest plan era probabil şi reţeaua de canale de irigaţii care străbate podişul Casimcei. Nu ştiu mare lucru despre ea însă pare să fi fost alimentată din Dunăre prin ceea ce pare să fie o staţie de pompare serioasă aflată aici. Pentru că totuşi este o diferenţă substanţială de nivel între podişul Casimcei şi Dunăre şi este cunoscut faptul că apa nu prea poate fi împinsă la deal, din ce văd pe imaginile din satelit pare că sistemul folosea o serie de trepte unde apa era urcată la nivelul următor tot cu ajutorul unor pompe mari (de exemplu: aici, aici, aici sau aici). Desigur sunt doar presupunerile mele, dacă cineva are mai multe informaţii îl rog să mă lumineze şi pe mine. Şi tot desigur, ansamblul este nefolosit.

Într-un sfârşit am ajuns şi la liman, liman care luase forma drumului naţional 22 undeva aproape de Topolog. Asfaltul e negru şi neted, liniile sunt drepte, o plăcere. Radarul de supraveghere a traficului aerian din zona.

De la Topolog am intrat iar pe drumuri cunoscute. Atmagea, Horia, Cerna, Măcin toate în goană ca să putem ajunge să facem cu mâna bacului care tocmai pleca. Aşa că a rămas timp şi pentru tradiţionala şedinţă foto de la trecere bac.

Stema judeţului Tulcea.

Poienari 2 to the rescue! Oltişorul 2 ori e bolnăvior, ori nu ştiu ce se întâmplă pentru că trecerea se face cu un bac mare şi unul mic.

Dunărea e într-adevăr mare.

La final, îmbarcarea!

Plimbarea a avut 350 de kilometri şi a durat undeva la 7 ore. Excelent!

Şi de ce nu, sa ne inregistram si la concursul de pe drumliber.ro: Scrie Romania.