Veliko Tarnovo: Prima zi

Aşadar sâmbătă după-amiază (târziu) ne găseam într-un fel de tavernă bulgărească tradiţională cică încercând să ne decidem ce să facem. Un tur de recunoaştere era opţiunea de bun simţ aşa că am căzut de acord să continuăm spre centrul vechi. Şi aşa am şi făcut – în continuare poze de pe parcurs.

Pe strada principală din centrul vechi.

Ornamente din acelea futuriste din comunism – n-am idee cum se cheamă stilul – pe Etar Hotel.

Pe străzi circulă o grămadă de vehicule ponosite, care ar fi trebuit să fie date la Remat acum ceva vreme.

Undeva pe strada principală.

La intersecţia de la Hotel Yantra – clădire semi abandonată. Sunt multe ca ea, chiar dacă e orăşel turistic. Cam ca la noi.

Cred că e prima oară când merg într-o ţară unde nu înţeleg ce scrie mai peste tot. Spre sfârşitul celor trei zile, învăţasem câteva litere dar nu îndeajuns.

Strada e bordată de clădiri lipite una de alta însă din loc în loc sunt spaţii libere pe partea cu râpa, gândite ca belvedere – loc cu băncuţe unde se poate sta. Într-un astfel de loc, pereţii caselor adiacente au şi nişte desene stilizate – de fapt o sculptură intaglio, n-am idee care e corespondentul în română.

Bulgarii au un obicei discutabil de a pune pe pereţii publici ca să zic aşa (adică prin pieţe, staţii de autobuz, etc.) afişe cu necrologuri. Sunt foarte multe în anumite locuri, e ca şi cum ziarele lor nu ar avea o secţiune pentru aşa ceva şi cât stai să aştepţi autobuzul poţi să te uiţi să vezi cine a mai murit. Plus, din ce am observat, se postează un exemplar şi pe uşa/poarta casei unde a avut loc nefericitul eveniment. Cineva zicea că probabil aşa se elimină situaţiile penibile gen:

-Şiii, ce mai face unchiu’ Angelov?

- :|
-Aaaaa...

Tot mergând noi prin partea veche (de fapt e vorba de o plimbare de 15 minute maxim) am ajuns aproape de Catedrala Maicii Domnului.

Titlul ei e Cathedral of the Birth of Teotokos, dar vă asigur că asta înseamnă. Ei şi până să ajungem noi la ea, au apărut nori negri de furtună – un lucru constant în cele trei zile pe care le-am petrecut acolo. A început să picure când am ajuns la catedrală...

...aşa că am căutat un loc în care să ne adăpostim. Foarte aproape este Malkja Inter, un local care se afla şi pe harta noastră turistică. Acest Malkja Inter e într-o casă construită în pantă şi de aceea dă senzaţia că e pe mai multe etaje. Decoraţiunile interioare par să fie aşa vintage dar la o privire mai atentă vezi că au fost adunate tot felul de prostii şi au fost puse la un loc. Coarne de cerb cu acordeon şi mască de gaze. Trebuie să mai descriu altceva?

Localul e ok până la urmă şi, la fel ca peste tot în Veliko Tarnovo şi în Bulgaria, foarte ieftin. Cafeaua 2 lei, berea 4 lei. Ah berea, aici voiam să ajung. Sublima bere bulgărească. La tavernă m-am năpustit asupra unei sticle de Zagorka – un fel de infuzie de hamei cu gust vag de bere. Apoi am încercat o Boliarka care e făcută probabil folosind acelaşi hamei ca pentru Zagorka, dar înainte de Zagorka, că se pare că are un gust mai puternic. La Malkja Inter am încercat Shumensko despre care pot să spun ca e zeama rezultată de la clătirea butoaielor de Zagorka, cel mai probabil.

După ce a încetat ploaia am ieşit să ne continuăm plimbarea de unde rămăsesem, de la punctul de belvedere de lângă catedrală. De acolo se văd cele două fortăreţe, Tsarevets şi Trapezitsa. Cea mai bine păstrată e Tsarevets, în imagine.

Am pornit într-acolo cu gândul să vedem programul, pentru că orele erau deja înaintate pentru vizitat muzee. Într-adevăr era închis.

Trecere pentru pietonii cu şapcă.

Odată colectate informaţiile despre program, am pornit înapoi spre oraş. Am trecut pe la reprezentanţa Suzuki unde am văzut o Suzuki Liana, the reasonably priced car de la Top Gear, seriile mai vechi. Liana cica vine de la Life In A New Age – wa-ha-ha-ha, cel mai amuzant lucru pe ziua de azi.

Spre centru, cum ziceam...

În centru am luat-o mai pe ocolite să vedem şi nişte străduţe mai mici...

...şi am dat fără să vrem şi peste strada monument – una dintre cele mai vechi străzi pavate din Europa, sau ceva asemănător. Din păcate nu mi-a reţinut nimic atenţia. E vorba de bazarul Samovodska, unde sunt multe magazinaşe cu artizanat.

Seara am încheiat-o într-un local bar/pub/pizzerie unde am încercat o chestie tradiţională numită sach – o placă de ceramică aşezată pe un suport metalic pe care vin diverse chestii – în cazul meu nişte pui, caşcaval, ciuperci, în cazul altora ceapă, ou, spanac, ardei. Şi pizza cu castraveţi muraţi e bună, chiar dacă nu pare aşa pe hârtie. Ah da, şi am găsit şi o bere acceptabilă, un fel de Berbengier de la ei, ieftinăciunea numită Ariana.

Şi aşa am zis "Noapte bună Veliko Tarnovo, ne vedem mâine" şi duşi la somn am fost.